Atanasie, egumenul Sinaiului

 Pentru rugaciunile Sfintilor Mucenici Hrisant si Daria, Claudiu si Ilaria si ale Sfantului Mucenic Marian diaconul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Intru această zi, cuvânt al lui Atanasie, egumenul Sinaiului, despre aducerea aminte a răului.

Mult poate rugăciunea dreptului, care se ajutorează cu fapta. Dar se ajutorează, dacă cel ce se căieste va începe a se osteni si roade de pocăintă a face. Iar, dacă de o parte zideste, iar de alta risipeste, apoi ce folos va fi? Fără numai greutate îsi dobândeste lui. Că mare răutate este ca, adică, să meargă cineva la biserică, avînd invidie asupra altcuiva: căci, cum o să se roage cu o minciună, zicând rugăciune: „Tatăl nostru, iartă-ne nouă greselile noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri?” O, omule, care grăiesti si fără de minte te ostenesti la rugăciune, purtând în inima ta veninul vrăjmasului, cum strigi, cu minciună, la Dumnezeu: „Iartă-mi mie, precum si eu am iertat?” Oare să te rogi ai venit, sau ca să minti? Oare să câstigi darul, sau mânie să primesti? Mântuire voiesti să iei, sau osândă? Au nu auzi ce spune preotul, în vremea dumnezeiestei Liturghii: „Să ne iubim unii pe altii”, adică să lepădăm toate nedreptătile si asprimile inimii? Ce faci, omule? Îngerii slujind, heruvimii cei cu ochi multi acopăr Trupul lui Hristos pe Sfânta Masă si serafimii, cei cu sase aripi, cântă cântarea întreit sfântă si cu multă frică stau înainte, iar preotul, pentru tot poporul rugându-se. Duhul Stânt se pogoară si îngerii scriu numele celor ce fără răutate intră în biserică; cum, oare, iubitule, de nu te înspăimântezi? Sau cum ceri iertăciune, iar tu nu ierti. Că de nu vei ierta, pe cei ce ti-au gresit tie, nici Domnul nu te va ierta pe tine. Iar de vei ierta, iertat vei fi; si de vei milui, miluit vei fi.

Să nu zici: „De multe ori am iertat pe fratele meu si iarăsi rău mă ocărăste si multe răutăti aduce asupra mea si nu pot să-l mai iert pe el.” Nu, iubitule, să nu zici acestea, ci să te asemeni cu Stefan si cu Iacov, ruda Domnului, si să te rogi pentru cei ce-ti fac tie rău. Si Stăpânului tău, Celui ce a primit moarte pentru noi, să te asemeni; să rabzi răutatea si ocara de la prietenul tău, ca să ti se ierte păcatele cele multe. Să fugim, fratilor, de păcatul cel amar al aducerii aminte de rău, pentru că tot păcatul, în scurtă vreme, se săvârsteste si degrabă trece, dar pomenirea de rău este o patimă cumplit înfocată. Că, cineva, ori umblând, ori sezând, ori sculându-se, veninul balaurului în inima sa îl poartă. Cel ce se lasă cuprins de această patimă, nu va mosteni Împărătia lui Dumnezeu si iertării nu se va învrednici. Că, pentru acela, nici o faptă bună nu se foloseste, nici postul, nici milostenia, că pomenirea de rău pe toate le pierde. Deci, de-ti vei aduce darul tău la altar si acolo îti vei aminti de răutate, mergi, mai întâi, de te împacă, si, asa, să-ti aduci darul si primit va fi. Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

 

 

(Proloage)