Invatatura din Pateric

Pentru rugaciunile Sfintilor Sfintiti Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor, si Chiril diaconul, ale Sfintilor Mucenici Iona si Varahisie si ale Sfantului Ierarh Diadoh, episcopul Foticeei, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, învătătură din Pateric.

Să stii, o, frate, că începătura mântuirii noastre, a întăririi noastre si începătura întelepciunii, după Proorocul, si întâia treaptă a faptelor bune este frica de Dumnezeu, adică de Judecata Lui. Că orisicine, cu frica Domnului, se abate de la rău. Că printr-însa, si curătirea de păcate si păzirea faptelor bune si calea spre desăvârsire, se fac. Că, dacă intră frica de Dumnezeu în suflet, îl face pe acesta să părăsească toate lucrurile lumii acesteia, iar, din aceasta, se naste smerenia, care este cap si începătură a tuturor faptelor bune. Pentru că din trecerea cu vederea si din părăsirea tuturor lucrurilor celor pământesti se face smerenia.

Deci, mai întâi, trebuie ca cineva să-si omoare voia sa. Apoi, trebuie ca nu numai prin faptele sale, ci si gândurile, să nu-si tăinuiască fată de părintele său. A treia, că nu stiintei sale, ci judecătii si poruncii părintelui său duhovnicesc, să se supună. A patra este, că întru toate să se supună poruncilor lui. A cincea, că nu numai însuti tu să nu îndrăznesti să ocărăsti pe cineva, ci, încă, si ocara, cea care-ti vine tie de la altul, cu bucurie să o primesti. A sasea, că nimic să nu începi a face, afară de aceea ce-ti este poruncit tie de dânsul, chiar dacă ar fi ceva auzit din Sfântele Scripturi. A saptea, când cu putine haine te vei îndestula si cu multumită le primesti pe acestea si nevrednic te socotesti pe tine de acestea. A opta, când ca un mai de pe urmă, decât toti, te socotesti pe tine, cu adevărată inimă. A noua, ca limba să-ti înfrânezi, adică, să nu îndrăznesti a-ti înălta glasul la vorbe. Al zecelea este, ca să nu fii gata, întâiul la rîs. Deci, din aceste semne si din cele asemenea cu acestea, se cunoaste smerenia, care dacă s-ar săvârsi cu adevărat, apoi degrabă, îl ridică spre înăltimile dragostei pe acela ce o câstigă pe ea. Că întru smerenie, frică de osândă nu este si toate nu se mai păzesc de frică, ci din dragostea cea nemăsurată si din dorirea cea bună. Si atunci poti ajunge la vârful care este pe scara bunătătilor.

Iar îndemnuri de urmat să-ti fie tie cuvintele fratilor, celor ce vietuiesc împreună cu tine si evlavia lor. Că, din a urma si a râvni celor sporiti, mare folos se face celor ce voiesc să vie la desăvârsire, încât să poti urma si tu tuturor acestora. Si, întru această rânduială duhovnicească, a vietii celei de obste, să rămâi până la sfârsit. Acestea pe care le-a zis David spre pază să-ti fie tie, ca să poti vietui împreună cu fratii. “Iar eu ca un surd nu auzeam si ca un mut ce nu-si deschide gura sa. Si m-am facut ca un om ce nu aude si nu are în gura lui mustrări” (Ps. 37,13-14). Că atunci când cele ce vezi nu sunt spre zidire si folos, să fii ca un orb fată de ele, asemenea, si spre cele ce auzi, ca un surd, si, ca un mut să fii si să nu ai în gură mustrări. Oricâti credinciosi neascultători si fară de rusine ar fi, ca un mut si surd, sa te întorci spre dânsii. Iar, de ar aduce asupra ta mustrări si defăimări sau ocări, nemiscat să fii si să nu te mânii, ca un surd. Totdeauna la cuvintele psalmului acestuia să te înveti, adică „Zis-am Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea, pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea” (Ps. 38, l-

2). Si, ca să nu-i urăsti pe acestia, sau să-i osândesti, la acestea de-a pururea să te întorci si să păzesti cele mai sus-zise. Încă afară de acestea, ca un fară de minte si nestiutor să te faci pe tine, după cuvântul Apostolului, pentru ca să fii întelept. Si numai pe părintele tău să-l socotesti că este sfânt si drept si că folositoare îti sunt cele poruncite de dânsul. Pentru că acest fel de supunere îti va întări inima si asa vei putea răbda până la sfârsit si vei purta jugul cel bun si sarcina cea usoară a ascultării. Si nu va putea mestesugul cel drăcesc să te despartă pe tine de viata cea de obste.

Însă răbdarea ta să nu fie urmarea faptelor bune ale altora, adică, fiindcă nimeni nu te va mânia, nici nu te va ocărâ, nici nu te va defăima altul. De vreme ce acest lucru nu este atunci al bunătătii tale, nici întru a ta voie se află. Ci, când vei fi, cu adevărat, ocărât, defăimat si clevetit, atunci cu blândete si cu smerenie să rabzi, pcntru ca aceasta este întru a ta învoire. Deci, dar, acestea toate pe care punându-ti-le înainte le-am zis, scurtându-le, vom zice, ceva mai în grabă, spre lesnirea gândului tău, ca să-ti poti aduce aminte de ele. Ascultă, dar, iarăsi, pe rând, cum vei putea să te sui spre săvârsirea faptelor celor bune.

Începătura mântuirii noastre este frica de Dumnezeu, fiindcă din aceasta se naste buna ascultare. Iar, din aceasta, se naste lepădarea de lume si trecerea cu vederea a tuturor lucrurilor celor pământesti. Iar, dintru aceasta, este, mai ales, smerenia. Si din smerenie se naste omorârea voilor noastre. Iar, din omorârea aceasta, se vestejeste rădăcina poftelor. Si din omorârea aceasta, toate patimile sufletesti se sting si pier. Iar acestea, stingându-se, roadele faptelor bune se fac si înfloresc, iar din înmultirea faptelor bune, curătia inimii se naste. Si curătia inimii născându-se, vei ajunge la marginea dragostei si te vei lipi de ea, că ea este Dumnezeu. A Căruia este slava, acum si în vecii vecilor! Amin.

 

 

(Proloage)