Pilda

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului si Stefan facatorul de minuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre un ostas, anume Taxiot, care a înviat din morti.

Nu voi ascunde lucrul ce s-a făcut, cu darul lui Dumnezeu, în neamul omenesc, că nemincinos este Cel ce a zis: „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă si să fie viu.” În Cartagina, cetatea Africii, a fost un oarecare bărbat, cu numele Taxiot, cu rânduiala ostas, si acela în mari păcate îsi petrecea viata sa. Si, fiindcă multi mureau în Cartagina, a venit si Taxiot în frică si în simtire si s-a pocăit de păcatele sale si, iesind din cetate cu femeia lui, s-au asezat într-un sat, la liniste. Iar, nu după multe zile, după lucrarea diavolească, a căzut în desfrânare cu femeia unui gospodar, din acelasi sat cu dânsul. Si, trecând mai multă vreme, după păcatul acela, l-a muscat un sarpe si a murit. Si era o mănăstire, ca la o stadie departe de satul acela si, alergând acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, să ia trupul mortului si să-l îngroape la biserică. Deci, l-au îngropat pe el întru al treilea ceas din zi.

Iar, când a fost ceasul al nouălea, s-a auzit din mormânt strigare, zicând: „Miluiti-mă, miluiti-mă!” Si, apropiindu-se de mormânt si glasul celui îngropat auzindu-l, degrabă l-au dezgropat pe el si, aflând pe mortul acela viu, au înmărmurit de spaimă. Si l-au întrebat pe el, vrând să stie, ce i s-a întâmplat lui si cum a înviat. Iar acela, neputând vorbi de multă plângere si de tânguire, îi ruga pe dânsii, ca să-l ducă pe el la robul lui Dumnezeu, Tarasie Episcopul, si-l duseră la acela. Iar episcopul trei zile la tot silit pe el să-i spună ce a văzut acolo si acela, a patra zi a putut grăi. Deci, cu multe lacrimi a spus aceasta: „Când eram pe moarte, niste arapi am văzut înaintea mea, a căror vedere era foarte înfricosătoare. Si, văzându-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi, am văzut doi tineri foarte frumosi si a sărit sufletul meu în mâinile lor. Si îndată, ca zburând, ne suiam de la pământ în văzduh, spre înăltime, si am aflat vămile, cele ce străjuiesc suirile si opresc toate sufletele omenesti. Si, la fiecare vamă, pentru alt păcat, osebit esti întrebat: la una pentru minciună, la alta pentru ceartă, iar la alta pentru mândrie si fiecare păcat are pe ai săi întrebători în văzduh. Si am văzut eu într-un chivot, ce se tinea de îngeri, toate lucrurile mele cele bune si îngerii luau din acelea si cumpăneau lucrurile mele cele rele: si, asa, am trecut vămile. Iar când, apropiindu-ne de portile ceresti, am sosit la vama desfrânatilor, m-au oprit acolo pe mine străjerii si-mi scoteau toate trupestile mele fapte de desfrâu, precum le-am tăcut din tinerete si până acum. Si mi-au zis mie îngerii, cei ce mă duceau pe mine: Pe toate trupestile păcate, pe care le-ai făcut în cetate ti le-a iertat tie Dumnezeu, de vreme ce te-ai pocăit de acelea. Dar, mi-au zis mie potrivnicii mei: După iesirea din cetate, la satul acela, tu te-ai desfrânat cu femeia gospodarului aceluia. Si, auzind aceasta, îngerii n-au aflat nici un lucru bun, ca să mă răscumpere de păcatul acela si, lăsându-mă pe mine, s-au dus.

Deci, apucându-mă pe mine, viclenele duhuri, m-au bătut si, desfăcându-se pământul, m-au pogorât, purtat fiind prin niste intrări înguste si prin oarecare crăpături strâmte si rău-mirositoare, până la cele mai de jos temnite ale iadului, unde sufletele păcătosilor sunt încuiate întru întunericul cel vesnic si unde nu au viată oamenii, ci chin vesnic si plâns nemângîiat si nespusă scrâsnire a dintilor. Acolo, ele strigă totdeauna, cu strigare mare, zicând: „Amar nouă, amar, vai, vai”. Si nu este cu putintă a spune primejdiile celor ce sunt acolo, nici se pot povesti chinurile si durerile acelora, pe care i-am văzut acolo; gem din inimă si nimeni nu se milostiveste de dânsii, plâng si nu este cineva să-i mângâie, se roagă si nu este cine să-i asculte si să-i izbăvească. Si am fost închis cu dânsii si eu în locurile întunecoase si întru strâmtorare m-au pus si plângeam si mă tânguiam cu amar, tinut fiind de la al treilea ceas până la al nouălea.

După aceea, am văzut putină strălucire si doi îngeri ce veniseră acolo si am început a-i ruga pe dânsii, ca să mă scoată pe mine din primejdia aceea, ca să mă pocăiesc lui Dumnezeu. Si mi-au zis mie îngerii: „Fără de vreme te rogi, pentru că nu iese nimeni de aici înainte de învierea tuturor”. Iar eu, mult cerând si rugându-mă si a mă pocăi făgăduindu-mă, a grăit un înger către celălalt: „Te chezăsuiesti, pentru dânsul, că se va pocăi, precum făgăduieste din toată inima?” Si a zis celălalt: „Mă chezăsuiesc.” Si am văzut că i-a dat lui chezasul mâna. Atunci, apucându-mă pe mine, m-au scos de acolo pe pământ, în mormânt, la trupul meu. Si mi-au zis mie: intră de unde te-ai despărtit. Si am văzut cu sufleteasca mea fire strălucind ca un mărgăritar, iar trupul cel mort era ca niste tină rău-mirositoare si neagră si mă îngretosam să intru într-însul. Si mi-au zis mie îngerii: „Nu ti se cade tie să te pocăiesti, fară numai cu trupul, cu care ai gresit”. Iar eu mă rugam, că, doar, n-as mai fi intrat în trup. Deci îngerii mi-au grăit: „Intră, că de nu, iarăsi te vom duce pe tine acolo de unde te-am luat”. Atunci am intrat si am înviat si am început a striga: “Miluiti-mă!” Deci, i-a zis sfintitul Tarasie: “Gustă bucate.”

Si nu voia să guste, ci, de la biserică la biserică, umblând, cădea cu fata la pământ, mărturisindu-se lui Dumnezeu, cu lacrimi si cu suspine. Si grăia către toti: “Vai, celor ce gresesc, că osânda cea vesnică îi asteaptă pe dânsii! Vai, celor ce nu se pocăiesc, până ce au vreme! Vai, celor ce-si spurcă trupul lor!”

Deci, a petrecut Taxiot, după învierea sa patruzeci de zile si, curătindu-se prin pocăintă, si-a cunoscut ceasul sfârsitului său, mai înainte cu trei zile. Si s-a dus către Dumnezeu, Cel preamilostiv si de oameni iubitor, Cel ce pogoară în iad si ridică si tuturor mântuire le dăruieste. Căruia se cuvine slavă în vecii vecilor! Amin.

 

 

(Proloage)