Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit mucenic Ipatie, episcopul Gangei si ale Sfantului Mucenic Veniamin diaconul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt pentru cei puternici, care asupresc pe cei mici si despre milostenie.

Anastasie împăratul, căzând în erezia lui Eutihie, a izgonit pe Ilie patriarhul din scaunul Ierusalimului si pe Flavian, arhiepiscopul Antiohiei, după Sinodul din Calcedon. Si l-a surghiunit pe Ilie în Aila, iar pe Flavian la Petra. Deci, într-o zi, amândoi patriarhii au trimis veste unul la altul, zicând: “Iată, Anastasie împăratul a murit; să mergem dar, să ne judecăm cu dânsul înaintea lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Însusi a zis: “Eu sunt cel ce judec cu dreptate si nu Mă sfiesc de fata omului”. Si, după două zile, s-au mutat amândoi patriarhii la Dumnezeu.

Deci, acestea stiindu-le voi, puternicilor, să nu faceti nedreptăti celor neputinciosi, ca să nu vă dea pe voi lui Dumnezeu si acolo cumplit să fiti osânditi. Pentru că s-a zis: “Viermele nu va muri si focul nu se va stinge pentru cei ce nu judecă după dreptate si jefuiesc averile străinilor si, cu mândria cea mare înăltându-se, nu-si aduc aminte de ziua mortii”. Că în ceasul acela, omul s-ar lipsi, bucuros, de toată bogătia lumii acesteia, numai să scape si să nu i se despartă sufletul de trup, pentru că moartea păcătosului cumplită este. Iar de vă sculati din pat si din boala mortii, apoi, iară vă apucati, asuprind si mai rău casele săracilor, jefuiti, după nedreptate judecati, vă fătărniciti si cu sila luati, pe săraci nu-i miluiti, pe cei scăpati nu-i ajutati. Oare, ce adunati? Nu stiti că, venind moartea, toate acestea pier? Că a Domnului este stăpânirea si căruia voieste, aceluia o si dă.

Cuviosul Savarie a zis asa: „Dacă postesti, iar milostenie nu faci, aceasta nu se numeste post, ci, mai amar si mai rău esti decât cela ce se prea sătură si se îmbată si se îngrasă. Si încă ce zic, numai de post, că, chiar si fecioria nu-ti vei păzi curată, afară de cămara de mire vei rămâne, neavînd milostenie. Mare este fecioria, si chiar în Legea nouă, la mare cinste a pus-o Domnul, dar însesi fecioarele au rămas afară, de vreme ce milostenie nu au avut. Că nimeni nu va putea câstiga milă fără de milostenie si în lume nimeni nu trăieste fără de ea”. Că si cei ce lucrează cu palmele si ostasii si lucrătorii de pământ si negustorii, toti slujesc aproapelui si aceasta mare facere de bine este. Iar a trăi pentru sine

singur si pe ceilalti a-i trece cu vederea, urât este lucrul acesta si străin de crestinătate. Că dacă voiesti să fii bogat în veacul viitor, apoi fii sărac aici. Risipeste aici, ca să aduni acolo. Că nici semănătorul n-ar aduna, dacă mai întâi n-ar risipi. Pentru ce, dar, nu dai si tu celor ce au trebuintă?

Zici: „O casă de copii îmi stă înainte si voiesc să-i las pe dânsii îndestulati” însă de voiesti să-ti lasi copiii îndestulati, si bogati, lasă-le lor, mai bine, pe Dumnezeu datornic. Că dacă tu, mai înainte de moarte apucând, vei da averea ta lui Dumnezeu împrumut, apoi multă răsplată le va fi copiilor, că prin ea Dumnezeu dator le este ca mai mult să-i iubească.

Deci, dacă voiesti ca să-L ai pe El prieten, mai înainte să-l faci pe El datornic. Că nici un om care dă împrumut, avînd datornic, nu se bucură atâta, pe cât se bucură Dumnezeu, fiind datornicul tău. Deci, pentru ce dai oamenilor averea spre păstrare, când Hristos stă gata a o primi, voind cu si mai multă dobândă să-ti dea împrumutul? Că din mâinile Lui nimeni nu o va răpi. La oameni, adică, de-ti va păzi cineva averea ta, plată cere de la tine. Iar Hristos, pentru păzire, îti dăruieste tie mai multă plată. Pentru aceasta îti porunceste tie Dumnezeu, ca averea ta să o dai celor ce au trebuintă, ca să ti-o păzească. Că până o tii singur, nu fără teamă o păstrezi: te temi, ca să nu o ia cineva de la tine, vecinul clevetitor sau tâlhar, sau moartea să te ajungă. Iar de o vei împărti la săraci, Eu, zice Domnul, ti-o voi păzi cu întemeiere. Pentru că, vrând să ti-o dau, zice Domnul, o iau de la tine. Ca mai multă în veacul viitor, în viata cea neîmbătrânitoare, să ti-o dau tie, spre bucuria cea fără de sfârsit. Amin.

 

 

(Proloage)