“Confesiunile unei ratate de 40 de ani” de Potter Alexandra
Este o carte usoara, placuta, dar si
foarte realista: viata nu este perfecta, nu este asa cum se arata pe retelele
de socializare.
Penelope Stevens sau Nell, cum o numesc
prietenii, este eroina principala a cartii care, la 40 de ani, isi da seama ca
viata nu este asa cum a planificat-o in tinerete ci, din contra, este un dezastru:
la inceput de an este necasatorita, fara copii, fara serviciu, fara casa si
complet falita, fiind nevoita sa inchirieze o camera intr-un apartament.
Si totusi, incet-incet, pe parcursul
anului, viata ei se schimba, iar lucrurile incep sa se aseze.
De sarbatorile pascale, in vechea ei
camera din casa parintilor, i-a venit ideea de a face un podcast in care sa
arate ca viata nu este intotdeauna perfecta, ca in viata sunt momente bune si
frumoase, dar si momente in care te simti ca un ratat. Acest podcast ajunge sa
fie foarte mult ascultat si apreciat, desi atunci cand l-a lansat era convinsa
ca nu va avea nici un ascultator.
Cea mai noua prietena, dar si cea mai
buna este Cricket, o vaduva trecuta de 80 de ani, o batranica cu o pofta de
viata extraordinara, pot spune chiar contagioasa. Alaturi de ea invata sa accepte
varsta pe care o are, dar si faptul ca fiecare varsta are farmecul ei si vine
cu o multime de provocari.
Cartea este scrisa sub forma unui jurnal,
iar la fiecare sfarsit de poveste are un paragraf de multumiri, un fel de a
vedea “partea plina a paharului”, lucru pe care il putem face oricare dintre
noi, atunci cand consideram ca suntem in cea mai adanca prapastie.
Un alt mesaj pe care autoarea incearca
sa il transmita este aceea ca viata reala se deosebeste radical fata de cea virtuala,
dar si faptul ca traiesti cu adevarat abia atunci cand accepti ca “pierderile
fac parte din viata, iar dragostea este infinita”, “ca fiecare om este perfect
in imperfectiunea lui”.
Nu va povestesc mai mult, va las pe voi
sa descoperiti realizarile lui Nell si cum s-a schimbat viata ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu