miercuri, 26 februarie 2025

Cuvant al Sfantului Antioh

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Porfirie, episcopul Gazei si ale Sfintei Mucenite Fotini Samarineanca, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, că nu se cade a crede în vise.

De vreme ce unii, crezând în vise, au rătăcit de la calea cea dreaptă, pentru aceasta, dar, vă aducem aminte că nu se cuvine a crede în vise, că ele trec ca vântul si nu sunt adevărate, ci niste gânduri rătăcite, de cele mai multe ori, asemănări si năluciri ale vicleanului diavol, spre înselarea noastră. Drept aceea, si spre căderi îi duc pe oameni. Pentru acestia a si zis mai înainte, Apostolul Iuda, ruda Domnului: „Oamenii acestia văd vise si prin ele îsi pângăresc si trupul lor si nesocotesc orice stăpânire” (Iuda 1, 8). Iar Ecleziastul zice: „Să nu crezi în vis, ca să nu se mânie Domnul asupra ta, pentru că visele însală pe cei fără de minte. Că precum este cel ce goneste vântul, ori vrea să-si prindă umbra sa, asa este si cel ce crede în vise”. „Că ce adevăr este în minciună? Si de la diavolul ce poti scoate curat?” (Isus Sirah 34, 1-6). De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt, ca să te cerceteze, să nu dai inima ta pe ele. Că pe multi i-au înselat visele si au căzut cei ce au crezut în ele. Chiar de s-ar arăta cuiva, ca lumină sau ca foc, nicidecum să nu crezi, că diavolul cu acelea însală. Că zice Pavel: „Si ca înger al luminii se închipuie el”. Deci, bine este ca, mai înainte de somn, să ne rugăm spre gonirea vrăjmasului.

Încă sunt si alte vise, precum zice Iov: „întâi, adică, grăieste Domnul, dar omul nu ia aminte si atunci El vorbeste în vis, în vedeniile noptii, si-l cutremură cu arătările sale.” (Iov 33, 14-16). Ci noi, nu se cuvine să le credem, măcar si arătare dumnezeiască de ni se va trimite nouă, pentru ca, în loc de soare, să primim fum, că mare este primejdia înselării. Sunt si multe povestiri, despre cei ce s-au înselat cu visele si cumplit au pierit, ci numai una aici o spun, spre întărirea cititorilor.

Era un oarecare mare sihastru si trăia în pustie si se închisese într-o pesteră, care, cu multa lui înfrânare, cu postul si cu privegherea întru rugăciuni si cu alte nevointe, osteneli si fapte bune, întrecea si covârsea pe multi. Dar, nepăzindu-se si socotind înselăciunea vicleanului diavol, a fost batjocorit de vrăjmasul si în cumplită alunecare a căzut. Că, amăgindu-l, vrăjmasul îi arăta lui în vis, feluri de feluri de vedenii si arătări si cele ce vedea el în vis se izbândeau aievea, până s-a încrezut de-a binelea în vise. Si, după ce s-a încrezut el bine, într-o noapte, i-a arătat lui diavolul în vis, că tot neamul si soborul crestinesc, cu Apostolii si cu Mucenicii se află la un loc întunecat si de osândă si lipsit de orice bine, plin de toata rusinea si murdăria si de aceea toti erau mâhniti si scârbiti. Iar în fata lor, neamul evreiesc cu Moise si proorocii, se afla într-un loc luminat, linistit, plin de frumusete si de toată mângâierea, desfătarea si veselia. Si-l sfătuia pe el înselătorul, zicând: „Iată, acum, vezi si neamul vostru crestinesc, la ce loc si în ce chip se află, si vezi si neamul evreiesc. Deci, de vei vrea sa fii însotit si împărtăsit fericirii neamului evreiesc, te sfătuiesc să mergi si să primesti tăierea-împrejur si legea si credint a evreiască.” Iar el, fiind foarte întărit în visele sale, a făcut asa cum l-a sfătuit vrăjmasul în vis. Si, iesind din pesteră, lăsând pustia si viata sihăstrească, a iesit în lume; si se împliniseră saizeci de ani de când nu iesise din pustie. Si, mergând la scoala si soborul evreiesc, le-a spus lor cum a văzut el în vis neamul crestinesc, la loc întunecat si de osândă, iar neamul evreiesc, la loc minunat, plin de frumusete si de bucurie. Si s-au bucurat mult toti evreii, auzind acestea, si l-au îndemnat să primească legea lor. Iar el, cu mare bucurie, a primit tăierea împrejur pe trupul său si toată legea lor; si asa l-a biruit vrăjmasul.

Aceasta i s-a întâmplat lui, că n-a câstigat dreapta socoteală si s-a deprins, din tineretele lui, numai voii si sfatului gândurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun si folositor al părintilor si al fratilor, niciodată nu l-a cercat. Drept aceea, fratilor, să nu credem în vise, nici în năluciri, pentru că zice Domnul: „Privegheati că nu stiti în ce ceas va veni furul. De ar fi stiut stăpânul casei ceasul venirii, ar fi privegheat si n-ar fi lăsat să-I sape casa lui.” Să ne rugăm, dar, Stăpânului Hristos, Dumnezeului nostru, să ne izbăvească pe noi de duhurile cele potrivnice.

 

(Proloage)

Un comentariu:

Viata Pozitiva spunea...

wow, asta e tare! Cred ca majoritatea viselor vin din inconstient - dar totusi si ele transmit ceva despre starea psihica a respectivei persoane - dar cred sunt si vise care vin de la Dumnezeu. Iosif a fost anuntat in vis sa fuga in Egipt, nu in alta forma, de exemplu.
Nu stiu ce sa zic despre visul acelui sihastru, dar cred ca putea verifica cu sfanta Scriptura daca visul era de la Dumnezeu si nu ar fi ajuns sa fie inselat.