Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Leon cel Mare, episcopul Romei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt din Everghitinos, despre faptul că se cuvine pururea a ne aduce
aminte de moarte si de judecată.
Trei lucruri sunt, pe
care cu anevoie le câstigă omul si acestea păzesc toate faptele bune:
plângerea, a plânge pentru păcatele sale si a avea înaintea ochilor moartea sa.
Că cel ce gândeste în toate zilele si zice întru sine: „Numai astăzi mai am a
fi în lume”, niciodată nu va gresi înaintea lui Dumnezeu. Iar cel ce asteaptă a
trăi multă vreme, cu multe păcate se va acoperi. Celui ce se găteste a da seama
înaintea lui Dumnezeu pentru toate lucrurile sale, Dumnezeu se îngrijeste a-i
curăti toată calea lui de păcat. Iar cel ce defaimă si zice: „Cine stie când
voi ajunge acolo”, acela locuieste în răutăti. Mai înainte de a face orice
lucru, în fiecare zi, adu-ti aminte unde esti, si unde ai a merge, când vei
iesi din trup. Si, să nu te lenevesti de sufletul tău nici o zi; ia aminte la
tine, ca de-a pururea să pomenesti si să ai înaintea ochilor moartea si
vesnicele munci si pe cei ce acolo se muncesc si se chinuiesc si, ca pe unul
din aceia, pe tine să te socotesti, mai vârtos decât ca pe unul din cei vii.
Vai nouă că, vrând a ne muta de pe pământul în care păcătuim, ne facem griji îndelungate
pentru lucruri pământesti si stricăcioase. Si, în vremea neiertatei noastre
duceri de aicea, nu ne învrednicim a aduna nici un lucru. Vai nouă, că vom
suferi întrebare, la înfricosatul Judecător, pentru toată fapta cea din viata
pământească si pentru tot cuvântul desert, si pentru toate relele amintiri, si
necurate, si pentru toate aducerile aminte ale sufletului. Si, iată, ca niste
nevinovati, în toată vremea vietii noastre suntem, fără de grijă de sufletele
noastre. Pentru aceasta ne asteaptă pe noi, acolo, focul cel nestins al gheenei
si întunericul cel mai dinafară, si viermele cel neadormit, si plângerea, si
scrâsnirea dintilor, si vesnica rusine, înaintea a toată zidirea, cea de sus si
cea de jos. Vai nouă, că acele si întepăturile mustelor, ale tântarilor si ale
albinelor nu le răbdăm, iar de balaurul care ne muscă în fiecare zi, care, ca
într-o sorbitură, ne înghite pe noi, si care ne străpunge peste tot cu
boldurile veninoase ale mortii, de loc nu ne îngrijim si nici să fugim de
dânsul, nu voim. Si, atunci, cum, oare, vom putea suferi înfricosatele si
nesfârsitele munci? Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii
vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu