Pilda

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierah Meletie, arhiepiscopul Antiohiei si ale Sfantului Mucenic Hristea, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt din Scară, despre răbdarea în ascultare.

Marele meu prieten, Ioan Savaitul mi-a povestit niste întâmplări vrednice de auzit. Iar tu, Cuvioase, cunoaste din pătaniile lui, că acel bărbat era om fără de patimă si curat de orice minciună. El mi-a povestit următoarele:

„În mănăstirea mea din Asia, era un bătrân vestit de lenes si de nestăpânit, dar grăiesc nu judecându-l ci ca să dau pe fată adevărul. Si el dobândise, nu stiu cum, un ucenic mai tânăr, cu numele Acachie, cam simplu cu duhul, dar întelept cu gândul. El atâtea a răbdat de la un bătrân ca acela, încât multora li se părea de necrezut, căci îl chinuia cumplit în fiecare zi, nu numai cu sudălmi si necinstiri, ci până si cu lovituri cu bătul.

Răbdarea lui era însă de dobitoc. Deci, văzând eu cum suferă el, în fiecare zi, rele pătimiri, în cel mai de pe urmă hal, ca un rob cumpărat, l-am întrebat, într-una din multele mele întâlniri cu el: „Ce mai e nou pe la voi, frate Acachie? Cum merg treburile pe ziua de azi?” Iar el îmi arăta fără gând rău, o dată un ochi învinetit, altă dată grumazul plin de vânătăi, iar altă dată capul plin de cucuie. Deci, cum îl stiam iubitor de pătimiri, i-am spus: „Merge bine, merge bine, rabdă si te vei folosi.” Deci, petrecând el în acest chip la acel bătrân nemilostiv, nouă ani, s-a dus către Domnul. Si, după cinci zile de la îngroparea lui în cimitirul părintilor, bătrânul acelui Acachie s-a dus la un mare duhovnic din cei de acolo si i-a spus: „A murit fratele Acachie, părinte!” Iar duhovnicul, cum a auzit vestea, a răspuns celui ce grăia: „Bătrâne, crede-mă că eu nu te cred.” El a zis: „Vino si vezi!”.

Atunci, s-a sculat repede bătrânul si s-a dus la cimitir cu staretul fericitului luptător si, dacă a ajuns acolo, a strigat bătrânul, ca la unul ce trăieste, către cel ce cu adevărat viază întru adormire si îi zise: „Murit-ai, frate Acachie?” Iar înteleptul, arătându-se si după moarte ascultător, răspunse marelui bătrân: „Cum e cu putintă, părinte, să moară un iubitor de ostenelile ascultării?” Atunci bătrânul, care îi fusese mai înainte îndrumător, cuprins de spaimă, a căzut la pământ, curgându-i lacrimi pe fată, si, cerând de la egumen o chilie în apropierea mormântului, a trăit de atunci înainte acolo, întelepteste, zicând necontenit către părinti: ,,Rugati-vă pentru mine, că am săvârsit ucidere!” Dumnezeului nostru, slavă!

 

(Proloage)