Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt al Sfântului Evagrie, despre smerenie si înăltare.
Pentru ce te mândresti
omule, tină fiind si gunoi. si de ce te umfli si, mai presus de nori, te înalti?
Cercetează si-ti cunoaste firea ta, că pământ esti si cenusă si, peste putină
vreme, în tărână te risipesti. Acum esti mândru, si peste putin, vierme. De ce
îti înalti ceafa care, după putină vreme, putrezeste. Este mare omul ajutorat
de Dumnezeu, că, părăsit fiind, si-a cunoscut neputinta sa. Că nici un bine nu
ai, pe care să nu-l fi luat de la Dumnezeu, pentru ce, dar, te faci minunat,
trăind doar numai până dimineata? De ce te împodobesti cu darul lui Dumnezeu,
ca si cum, l-ai fi câstigat de aiurea? Să cunosti pe cel Preaînalt si să nu te
înalti peste fire; zidire a lui Dumnezeu fiind, să nu te lepezi de Cel ce te-a
zidit. Ajutor primind de la Dumnezeu, nu întoarce spatele Dătătorului cel Bun.
La înăltime de viată te-ai suit, dar El ti-a dat-o. Ai săvârsit vreo faptă
bună, dar El ti-a ajutat, lucrând cu tine împreună. Mărturiseste pe Cel ce te-a
ridicat pe tine. Om esti, să nu-ti treci marginea firii. Cunoaste-ti ce-i al tău,
ca si ce-i al firii tale. Să nu te lepezi, din răutate de neam si de fire, chiar
dacă acesta-i smerit si simplu, iar tu ai ajuns mare, că Acelasi Ziditor pe
amândoi v-a zidit. Să nu asupresti pe cel smerit, că-i mai tare decât tine si,
mergând mai aproape de pământ, nu cade rău, iar cel înalt, de va cădea, se va
sfărâma. Putred scaun este mândria, că cel ce sade pe ea, degrabă cade. Iar cel
smerit totdeauna stă tare, si mândria nu-i clatină lui piciorul niciodată. Omul
cel mândru, este ca un copac fără rădăcini, nu suferă furtuna vânturilor.
Gândul cel smerit cetate îsi zideste si cel ce locuieste în el nesurpat este.
Spuma de pe apă piere si pomenirea celui mândru nu rămâne după moarte. Cuvântul
celui smerit este tărie sufletului, iar al celui mândru este plin de mânie.
Rugăciunea celui smerit
trece si soseste la Dumnezeu, iar a celui mândru mânie pe Dumnezeu. Când ai
ajuns chiar la vârful faptelor bune, nici atunci nu este trebuintă să te lauzi.
Că cel ce cade jos, de pe pământ, degrabă se scoală, iar cel ce cade de sus,
capătă rană de moarte. Toiagul este chip si semn al învătăturii, că, pe acesta
avându-l omul, trece Iordanul vietii. Toiagul în mâinile călătorului este de
trebuintă pretutindeni si la tot lucrul. Si învătătura cea din fapte
îndreptează viata omului. Toiagul cel aruncat s-a prefăcut în sarpe. Si învătătura
cea din fapte, aruncată în dulceata cea trupească, călcată si stricată se face.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu