vineri, 3 ianuarie 2025

Pilda

 Pentru rugaciunile Sfantului Proroc Maleahi si ale Sfantului Mucenic Gordie, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre Euharist, păstorul.

Doi bătrâni, vietuind în pustie, au rugat pe Dumnezeu să le arate lor la care măsură au ajuns ei. Si le-a venit lor glas, zicându-le: „În cutare sat al Egiptului este un om, un mirean de rând, cu numele Euharist si femeia lui, Maria; dar voi n-ati ajuns încă la măsura acelora''. Deci, sculându-se, bătrânii s-au dus la satul acela si au întrebat de casa lui. Si, aflând numai pe femeia lui, i-au zis ei: „Unde este bărbatul tău?”. Iar ea le-a răspuns: „Este păstor si paste oile”. Si i-a adus pe ei în casa sa. Iar făcându-se seară, a venit Euharist cu oile sale si, văzând pe bătrâni, le-a gătit lor masă si a adus apă, ca să le spele lor picioarele. Zis-au bătrânii: „Nu vom gusta nimic, de nu ne vei spune nouă faptele tale cele bune”. Iar Euharist, cu multă smerenie le-a zis: „Eu sunt păstor si aceasta mi-i femeia”, însă n-au primit bătrânii numai atât, ci îl rugau pe el. Iar acela nicidecum nu voia să le spună. .Apoi i-au zis bătrânii: „Dumnezeu ne-a trimis la tine”.

Si, după ce a auzit acest cuvânt, îndată s-a temut si le-a spus lor: „Iată aceste oi le avem de la părintii nostri, iar dacă ne dăruieste Dumnezeu dintr-însele vreun câstig, noi îl despărtim în trei părti: o parte la săraci, alta la primirea de străini, iar a treia o cheltuim pentru trebuintele noastre. Iar de când am luat pe femeia mea, nu ne-am spurcat nici eu nici ea, ci în feciorie am petrecut si fiecare din noi deosebi dormim si noaptea ne îmbrăcăm în haine de păr, iar ziua în hainele noastre. Iar până acum nimeni din oameni n-a stiut cele despre noi”.

Deci, acestea auzind, bătrânii s-au minunat si, închinându-se, s-au dus în pustie, mustrându-se pe ei si lăudând pe Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci! Amin.

 

(Proloage)

Niciun comentariu: