Pentru rugaciunile Sfintilor Cuviosi Mucenici din Sinai si Rait si ale Sfintei Nina, luminatoarea Georgiei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, minunea Sfântului Vasile, Ia Anastasie preotul.
Într-una din zile,
Cuviosul Părintele nostru Vasile, strălucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a
zis către clericii săi: „Veniti, fiilor, după mine ca să vedem slava lui
Dumnezeu, si împreună să proslăvim pe Stăpânul nostru”. Si, au iesit din
cetate, nestiind nimeni unde voieste el să meargă. Iar un preot cu numele
Anastasie, care vietuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia, cu care
patruzeci de ani a petrecut în feciorie si de multi se socotea că Teogonia este
neroditoare, pentru că nimeni nu stia de fecioria curătiei lor, cea păzită în
taină. Si avea Anastasie, pentru viata sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu si era
bărbat înainte-văzător. Că, întru acea vreme, văzând el mai înainte cu duhul,
că Vasile avea să-l cerceteze pe el, a zis către sotia sa Teogonia: „Eu mă voi
duce la câmp, ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să împodobesti casa si
în ceasul al nouălea din zi, aprinzând lumânări, să iesi întru întâmpinarea
Sfântului Vasilie arhiepiscopul, că vine să ne cerceteze pe noi păcătosii”. Iar
ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a împlinit porunca. Si, nu departe
fiind Sfântul Vasile de casa lui Anastasie, l-a întâmpinat pe el Teogonia si i
s-a închinat lui. Iar Vasile i-a zis: „Cum te afli, doamnă Teogonia?”. Iar ea, auzind
că pe nume o cheamă, s-a înspăimântat si a zis: „Sănătoasă sunt, stăpâne
sfinte”. Iar fericitul i-a zis: „Unde este domnul Anastasie, fratele tău?”. Iar
ea a răspuns: „Nu frate, ci bărbat îmi este mie, si s-a dus la câmp să lucreze
pământul, dar mă voi duce să-l chem pe el.” Iar Vasilie ia zis: „A venit si în
casă este, nu te osteni.” Aceste cuvinte auzind, de si mai multă spaimă s-a
umplut, că toată taina lor, Sfântul mai înainte a văzut-o si, tremurând, a
căzut la picioarele Sfântului si i-a zis: „Roagă-te pentru mine, păcătoasa,
Sfinte al lui Dumnezeu, că mari si minunate lucruri văd la tine.” Iar Sfântul
se ruga pentru dânsa.
Si, intrând în casa
preotului, l-a întâmpinat însusi Anastasie si, sărutând picioarele Sfântului, a
zis: „De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?”. Iar
arhiereul i-a zis: „Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos; să mergem la
biserică si să facem dumnezeiască slujbă.” Căci, se obisnuise preotul acela să
postească în toate zilele, afară de sâmbătă si de Duminică si nu gusta nimic,
fără numai pâine si apă. Iar când au mers în biserică, a poruncit Sfântul Vasile
lui Anastasie ca să slujească Liturghia. Iar el se lepăda, zicând: „Stii,
stăpâne, ce zice Scriptura: Cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveste.”
Iar Vasile a zis către dânsul: „Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai si
ascultare.” Si, când slujea Anastasie, în vremea sfintirii înfricosătoarelor
Taine, a văzut Sfântul Vasile si ceilalti care erau vrednici, pe Preasfântul
Duh pogorându-se în chip de foc si pe Anastasie înconjurându-l. Iar după
săvârsirea dumnezeiestii slujbe, au intrat în casă si a pus preotul masă
Sfântului si clericilor lui. Si, mâncând, a întrebat Sfântul pe preot: „De unde
îti este averea si ce fel este viata ta, spune-mi mie.” Răspuns-a preotul: „Eu,
arhiereule al lui Hristos, om păcătos sunt si mă aflu sub dajdia poporului si am
două perechi de boi. Cu una lucrez eu însumi, iar cu alta slujitorul meu si,
din roadele lucrului acesta, o parte este spre primirea străinilor, iar altă parte
spre darea dajdiilor, si se osteneste cu mine si femeia mea, slujind străinilor
si mie.” Si a zis Vasilie către dânsul: „Să o numesti pe ea sora ta, precum si
este; dar spune-mi mie bunătătile tale.” Răspuns-a Anastasie: „Eu nimic bun
n-am făcut pe pământ.” Atunci Vasile a zis: „Să ne sculăm si să mergem
împreună”. Si, sculându-se, au mers la un bordei si a zis Vasile: „Să-mi
deschizi mie usa aceasta”. Iar Anastasie a zis: „Nu, Sfinte al lui Dumnezeu, să
nu voiesti a intra, că nimic nu este acolo, fără numai cele de trebuintă pentru
casă”. Iar Vasile a zis: „Eu pentru trebuintele acestea am venit.”
Iar preotul, nevrând să
deschidă usa, a deschis-o Sfântul cu cuvântul si, intrând, a aflat acolo pe un
om foarte rănit de lepră, căruia mai multe măduIare, putrezind, îi căzuseră. Si
nu stia de dânsul nimeni, fără numai singur preotul si sora lui. Deci, a zis
Vasile către preot: „Pentru ce ai voit să tăinuiesti de mine această comoară a
ta?”. Răspuns-a preotul: „Omul este mânios si ocărâtor, stăpâne, si, pentru
aceasta, m-am temut să ti-l arăt, ca să nu gresească cu vreun cuvânt împotriva
Sfintiei tale”. Atunci a zis Vasile: „Bună nevointă alegi. Dar să mă lasi si pe
mine întru această noapte să-i slujesc lui, ca si eu să fiu părtas la plata
ta”. Drept aceea, a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav si, închizându-se,
toată noaptea a petrecut în rugăciune si, dimineata, l-au scos pe cel bolnav
întreg si sănătos. Iar preotul si sora sa si toti cei ce erau acolo, văzând o
minune ca aceea, au proslăvit pe Dumnezeu. Si s-a întors apoi Sfântul Vasile la
casa sa. Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu