Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Grigorie, epsicopul Nyssei, ale Sfantului Cuvios Antipa de la Calapodesti si ale Sfantului Ierarh Dometian, episcopul Melitinei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Cuvânt din
Everghitinos, al lui ava Casian, că nu trebuie să învinuim pe draci pentru cele
ce gresim, ci pe noi însine; că pe cei ce iau aminte, nici dracii nu pot să-i vatăme,
mare fiind ajutorul cel de la Dumnezeu.
Zis-a ava Serinu că
dracii nu pun în gândul oamenilor toate patimile deodată, ci fiecare patimă are
duhurile ei deosebite, si hotărâte, care o seamănă pe ea în gândurile omului.
Că unele duhuri se veselesc în necurătenii si în dulcetile întinăciunilor, iar
alte duhuri se bucură în defăimări, la iutime si la turbare; altele, la necaz;
altele, în slavă desartă, si altele, la mândrie. Si fiecare din aceste duhuri,
doreste să pună în gând ceea ce vede că primeste sufletul mai cu dulceată. Si
aceste duhuri nu-I supără pe toti deopotrivă, nici răutatea lor nu o seamănă
deopotrivă ci foarte felurit, după vremuri si locuri, după prilej si după om.
Unele altora sau îsi ajută, sau, uneori îsi dau loc, nu păzesc un sir si o
rânduială, unele fată de altele. Că se zice: „Căuta-vei la cei răi pricepere,
si nu vei afla”, însă, pe cât se poate, îsi dau oarecare înlesnire unele altora
în lupta lor împotriva noastră.
Si, fiecare duh îsi
păzeste rânduiala sa si asa îl asupreste pe om, iar dacă este înfrânt, va pleca
de la el, dar pe alt duh, mai cumplit, spre răzbunare, i-l lasă.
De asemenea, trebuie si
aceasta să stii: că nu toti dracii sunt la fel de sălbatici sau că au aceeasi
putere. Ci felurită este la ei si lucrarea si puterea si felurită este si
ispitirea cu nevoitorii lui Hristos cu cei ce sunt începători în fapte bune si
încă slabi, se luptă duhuri mai slabe, iar când acestea sunt biruite, atunci le
urmează o treaptă de mai mari luptători. Că, dacă nu s-ar fi făcut după măsura
puterii omenesti si nevoia luptei, nimeni dintre nevoitori n-ar fi putut răbda
cumplita sălbăticie a unor atât de multi diavoli războinici ca acestia. Nici
n-ar fi putut sta omul împotriva pândirii, celor cu viclesug, diavolilor, de
n-ar fi stat, mai întâi, Hristos, Iubitorul de oameni, Mijlocitorul si de
nevointă puitorul si Judecătorul, potrivind, după a noastră putere, luptele
unei nevointe si pornirile cele covârsitoare ale vrăjmasului oprindu-le si
întorcându-le si pe noi nelăsându-ne, după cuvântul scris, a fi ispititi peste
putinta noastră. Ci, împreună cu ispita a făcut si sfârsitul ei, ca s-o putem
suferi. Si noi credem că însisi dracii, nu fără osteneală si durere, săvârsesc
această luptă, că au si ei griji si mâhnire. Si cu osebire când se lovesc în
luptă cu anumiti bărbati tari, răbdători si împotrivă râvnitori. Despre acestea
si Apostolul mărturiseste, zicând: „Nu ne este nouă lupta împotriva sângelui si
a trupului, ci împotriva începătoriilor, a stăpâniilor si celelalte.” Si iarăsi:
„Asa lovesc, nu ca bătând văzduhul.”. Si în alt loc: „Nevointa cea bună m-am
nevoit.”. Iar unde este nevointă si luptă si ceartă, este nevoie de amândouă
părtile ce se împotrivesc, de grijă, de osteneală si de durere. Si precum noi,
biruindu-i pe dânsii, ne bucurăm, iar fiind biruiti, ne întristăm, asa si aceia
pătimesc. Si de cele ce pe noi ne biruie se veselesc, iar de cele ce, mult
trudindu-se, nu le pot asupra noastră, ci sunt biruiti, se amărăsc, si se
întorc la dânsii cu rusinea înfrângerii. Si astfel se împlineste ceea ce stă
scris: „întoarce-se-va durerea lui la capul lui.”. Si iarăsi: „Cursa, pe care
în ascuns a întins-o, să-l prindă pe el.” Că Proorocul David, pe aceste toate
stiindu-le si cu ochii cei dinlăuntru privind la nevăzutul război si stiind că
se bucură vrăjmasul pentru căderea noastră, zicea către Dumnezeu: „Luminează
ochii mei, ca nu cândva să adorm întru moarte, ca nu cândva să zică vrăjmasul
meu: l-am biruit pe dânsul. Cei ce mă necăjesc se vor bucura, de mă voi
poticni.”. Si iarăsi: „Să nu se bucure de mine cei ce mă vrăjmăsesc cu
nedreptate. Să nu zică în inimile lor: „Bine, bine, sufletului nostru.”. Nici
să zică: „înghititu-l-am pe dânsul.”, încă si rusinea lor, de care se rusinează
când sunt biruiti, vorbind către Dumnezeu, David o cântă: „Să se rusineze si să
se înfrunte cei ce caută cele rele mie.”. Iar Ieremia zice: „O, de s-ar rusina
vrăjmasii mei si să nu fiu rusinat eu. Să aduci peste dânsii mânia Ta si, cu
îndoită sfărâmare, sfărâmă-i pe dânsii.” Cu adevărat, îndoit se vor si sfărâma,
când de noi biruiti vor fi dracii, întâi, că oamenii cuceresc sfintenia, în vreme
ce ei pe aceasta, având-o, au pierdut-o, iar, al doilea, că, duhuri fiind ei,
de cei trupesti si pământesti sunt biruiti. Dumnezeului nostru slavă, acum si
pururea si în vecii vecilor! Amin
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu