Pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Danact citetul si pentru Cinstirea lantului Sfantului Apostol Petru, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt din Limonar, despre botezul minunat al unui păgân.
Fiind noi în
Alexandria, ne-a spus nouă Părintele Andrei acestea, zicând: „Când eram foarte
tânăr, am fost fără de rânduială. Si am făcut odată un oarecare lucru
necuviincios, împreună cu alti nouă insi, dintre care unul era filipeean, iar
altul păgân. Si toti zece am hotărât să fugim în Palestina. Iar, dacă am ajuns
în pustie, boală cu fierbinteală a cuprins pe păgân si către moarte se apropia.
Si toti în mare necaz eram, nedumerindu-ne ce să facem cu el. Insă, pentru
dragoste, nu am voit a-l lăsa pe el si, fiecare din noi, după puterea noastră,
l-am purtat pe el din loc în loc, vrând a-l duce pe el în cetate, sau până la o
casă de oaspeti, ca să nu moară în pustie. Si tânărul multe zile negustând
hrană nici băutură, si de multă sete si de cuprinderea înfocării si de marea
arsită a soarelui si de osteneală, a fost aproape să moară. Deci, si noi,
pentru aceasta, am socotit a nu-l mai duce pe el, fiindcă slăbise foarte mult
la trup. Si, mult plângând pentru el si temându-ne ca si noi, tot asa de foame
si de sete să murim, ne-am sfătuit să-l lăsăm si să ne ducem; si l-am pus pe el
pe nisip, plângând. Iar el a înteles că voim să-l lăsăm si să ne ducem si a început
a ne jura pe noi, zicând: „Pe Dumnezeul cel ce a plecat cerurile si S-a pogorât
pentru mântuirea omenească si Care va veni să judece viii si mortii, vă rog, nu
mă lăsati pe mine, să mor nebotezat, ci faceti cu mine milă si mă botezati, ca
si eu să mă duc botezat din această viată, către Dumnezeu.” Iar noi am grăit
către dânsul: „Cu adevărat, frate, dar nu se cuvine nouă a face aceasta, că
nimeni din noi nu are dregătoria de preot, că acest lucru este numai al
episcopilor si al preotilor. Si apoi, nici apă nu avem aici.” Dar el stăruia cu
unele ca acestea si cu mai mari jurăminte ne zicea: „Nu mă lipsiti pe mine de
un dar ca acesta al lui Dumnezeu, crestini fiind voi.” Si noi nu ne dumiream ce
să facem.
Iar filipeanul, de
Dumnezeu fiind luminat, ne-a zis nouă: „Ridicati-l pe el, si drept punându-l,
dezbrăcati-l de hainele lui.” Si cu multă osteneală, de-abia am făcut aceasta.
Iar fratele cel mai înainte zis, luând nisip cu amândouă mâinile, a turnat pe
capul lui, zicând asa: „Botează-se robul lui Dumnezeu Teodor, în numele Tatălui
si al Fiului si al Sfântului Duh.” Iar noi am zis: „Amin.” Si, de trei ori
făcând asa, noi am zis: „Amin.” Si cu adevărat grăiesc vouă, fratilor, că,
îndată, întru acel ceas, l-a vindecat pe el Hristos, Dumnezeul nostru, si
sănătos s-a făcut, nici cel mai mic semn de boală având. Si fata lui se arăta
rumenă mai mult decât înainte. Si din ceasul acela, degrabă mergea cu noi prin
pustie, iar noi minunându-ne de o grabnică schimbare ca aceasta, proslăveam
negrăita bunătate a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Si, venind în Ascalon,
am spus Sfântului Dionisie, episcopul cetătii aceleia, cele ce ni s-au
întâmplat nouă si cele ce am făcut fratelui nostru. Iar episcopul s-a mirat
mult de acestea si cu mare frică, si-a chemat clericii si s-a sfătuit cu
dânsii, dacă să boteze cu apă, pe cel ce a fost botezat cu nisip, sau nu? Deci,
unii ziceau: „Se cuvine botezul cel cu nisip a i se socoti lui drept botez, de
vreme ce cu minune preaslăvită s-a făcut.” Iar altii grăiau: „Nu este de cuviintă
să rămână numai cu acel botez, pentru că si Domnul Iisus Hristos a grăit către
Nicodim: „Dacă nu se va naste cineva din apă si din Duh, nu va intra în împărătia
Cerească”; iar, despre minunea ce spuneti că s-a făcut pentru dânsul, aceasta
pentru marea lui credintă s-a făcut, că pentru aceasta l-a si făcut Domnul pe
el sănătos.” Si asa, voind ei ca desăvârsit să se nască el din apă si din Duh, după
multă cercetare ce s-a făcut, s-a învoit fericitul episcop Dionisie de la trimis
pe el, ca să se boteze la râul Iordan, iar pe filipeanul care îl botezase pe
păgân cu nisip, l-a hirotonit diacon.” Dumnezeului nostru, slavă!
(Proloage)
Un comentariu:
This is a truly remarkable story! Thank you for sharing.
Trimiteți un comentariu