Pentru rugaciunile Sfintilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Sfintit Muceni Ipolit, episcopul Romei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre minciună si clevetire.
Rogu-vă pe voi, fratilor,
părăsiti-vă de vătămarea cea pierzătoare, adică de clevetire si de minciună si
să lepădati de la voi această tiranie. Că minciuna este întâiul păcat si
mestesug al diavolului, că prin ea întâi a amăgit pe Adam si pe tot neamul
nostru l-a băgat în pierzare. Că, desi unii socotesc că minciuna este un mic
păcat si din obicei mint unii altora, alte păcate le mărturisesc si le părăsesc
pe ele, iar minciuna nici n-o mărturisesc, nici nu o părăsesc si nu aud pe
Proorocul ce zice: „Pierde-voi pe toti cei cei grăiesc minciună” (Ps. 5, 6). Si
iarăsi: „Pe cel ce clevetea, în ascuns, pe vecinul său, pe acela l-am izgonit”
(Ps. l00,6).
Clevetirea a răsturnat
case mari, din temelie. Iată, numai unul este clevetit, iar supărarea si
plânsul la multi ajunge si intră, adică la copiii lui si la cei apropiati si la
prieteni. Deci, plângerea si suspinul acestora, cum va slobozi, oare rugăciunea
clevetitorilor acelora, ca să ajungă la auzul lui Dumnezeu? Că si lumânările
lor se sting si jertfele lor neplăcute le fac suspinele. Pentru care, bine a
zis David: „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plină de
mândrie.” (Ps. 11,3). pentru că si asupritorii fac păcat ca furii si tâlharii.
Ba încă asupritorii sunt si mai amari decât furii si tâlharii, de vreme ce,
acestia au măcar putină pricină, adică sărăcia si foamea si golătatea. Si, ei
fură noaptea, pe întuneric, si temându-se. Iar asupritorii si cei ce iau mită
fură ziua, la lumină, si pe fratii lor jefuindu-i, le fac lor nedreptăti mari.
Încă si de desfrânare si de toată spurcăciunea sunt plini, de care Apostolul
porunceste să fugim, zicându-ne: „Fugiti de desfrânare! Căci tot păcatul pe
care îl fac oamenii, afară de trup este, iar cela ce se desfrânează întru al
său trup greseste.” Si iarăsi: „Nu vă înselati, că nici preadesfrânatii, nici
desfrânatii, nici betivii nu vor intra întru împărătia lui Dumnezeu”, dacă nu
se vor curati pe ei prin pocăintă mare.
Multi aduc aici o
socotintă proastă zicând că, adică, asa sunt făcuti unii, oameni înfierbântati
spre pofta trupească, si nu pot să se înfrâneze, iar altii, fiind făcuti reci
la trup, pot să se înfrâneze. Dar eu, această socotintă, cu o mică pildă o voi
strica.
Dacă într-adevăr, omul
este neânfrânat spre poftă după fel si după fire, apoi cum se face că, atunci
când cineva voieste să facă vreun rău, silit fiind de poftă, îndată ce vede
trecând vreun judecător pământesc nu-si zice că de felul meu sunt asa tâlhar si
desfrânat, să nu fug dar de dânsul, ci dimpotrivă, îndată ce-l vede, fuge de
greseala aceea. Si, atunci, cum este cu pofta aceluia, după fel si după fire?
Si dacă frica unui judecător pământesc poate să piardă pofta aceea, spre
greseală, atunci, cu cât mai vârtos frica înfricosătorului Aceluia si
Atotvăzătorul Judecător este în stare să piardă din noi toată pofta spre păcat?
Dar, de vreme ce nu avem frica Lui întru noi, pentru aceea si grăim socoteli si
motive de acestea si de acele fapte necurate suntem plini. Apoi, încă ne si
înfuriem, bănuind că ne-ar fi poruncit nouă grele porunci, iar pe noi însine nu
ne osândim.
Să ne sfiim, deci, de
Stăpânul Ceresc, ai Cărui ochi sunt mult mai luminosi decât soarele, Care de-a
dreapta Tatălui stă si vede păcatele si fărădelegile noastre, măcar atât cât ne
sfiim de un judecător pământesc. Că, altfel, aproape nu-i zicem asa: „Tu,
acolo, la înăltime esti, iar noi de Tine nu ne temem.”. O, mare este răbdarea
lui Dumnezeu, a Căruia este slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu