joi, 30 ianuarie 2025

Despre minciuna si clevetire

 Pentru rugaciunile Sfintilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Sfintit Muceni Ipolit, episcopul Romei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre minciună si clevetire.

Rogu-vă pe voi, fratilor, părăsiti-vă de vătămarea cea pierzătoare, adică de clevetire si de minciună si să lepădati de la voi această tiranie. Că minciuna este întâiul păcat si mestesug al diavolului, că prin ea întâi a amăgit pe Adam si pe tot neamul nostru l-a băgat în pierzare. Că, desi unii socotesc că minciuna este un mic păcat si din obicei mint unii altora, alte păcate le mărturisesc si le părăsesc pe ele, iar minciuna nici n-o mărturisesc, nici nu o părăsesc si nu aud pe Proorocul ce zice: „Pierde-voi pe toti cei cei grăiesc minciună” (Ps. 5, 6). Si iarăsi: „Pe cel ce clevetea, în ascuns, pe vecinul său, pe acela l-am izgonit” (Ps. l00,6).

Clevetirea a răsturnat case mari, din temelie. Iată, numai unul este clevetit, iar supărarea si plânsul la multi ajunge si intră, adică la copiii lui si la cei apropiati si la prieteni. Deci, plângerea si suspinul acestora, cum va slobozi, oare rugăciunea clevetitorilor acelora, ca să ajungă la auzul lui Dumnezeu? Că si lumânările lor se sting si jertfele lor neplăcute le fac suspinele. Pentru care, bine a zis David: „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plină de mândrie.” (Ps. 11,3). pentru că si asupritorii fac păcat ca furii si tâlharii. Ba încă asupritorii sunt si mai amari decât furii si tâlharii, de vreme ce, acestia au măcar putină pricină, adică sărăcia si foamea si golătatea. Si, ei fură noaptea, pe întuneric, si temându-se. Iar asupritorii si cei ce iau mită fură ziua, la lumină, si pe fratii lor jefuindu-i, le fac lor nedreptăti mari. Încă si de desfrânare si de toată spurcăciunea sunt plini, de care Apostolul porunceste să fugim, zicându-ne: „Fugiti de desfrânare! Căci tot păcatul pe care îl fac oamenii, afară de trup este, iar cela ce se desfrânează întru al său trup greseste.” Si iarăsi: „Nu vă înselati, că nici preadesfrânatii, nici desfrânatii, nici betivii nu vor intra întru împărătia lui Dumnezeu”, dacă nu se vor curati pe ei prin pocăintă mare.

Multi aduc aici o socotintă proastă zicând că, adică, asa sunt făcuti unii, oameni înfierbântati spre pofta trupească, si nu pot să se înfrâneze, iar altii, fiind făcuti reci la trup, pot să se înfrâneze. Dar eu, această socotintă, cu o mică pildă o voi strica.

Dacă într-adevăr, omul este neânfrânat spre poftă după fel si după fire, apoi cum se face că, atunci când cineva voieste să facă vreun rău, silit fiind de poftă, îndată ce vede trecând vreun judecător pământesc nu-si zice că de felul meu sunt asa tâlhar si desfrânat, să nu fug dar de dânsul, ci dimpotrivă, îndată ce-l vede, fuge de greseala aceea. Si, atunci, cum este cu pofta aceluia, după fel si după fire? Si dacă frica unui judecător pământesc poate să piardă pofta aceea, spre greseală, atunci, cu cât mai vârtos frica înfricosătorului Aceluia si Atotvăzătorul Judecător este în stare să piardă din noi toată pofta spre păcat? Dar, de vreme ce nu avem frica Lui întru noi, pentru aceea si grăim socoteli si motive de acestea si de acele fapte necurate suntem plini. Apoi, încă ne si înfuriem, bănuind că ne-ar fi poruncit nouă grele porunci, iar pe noi însine nu ne osândim.

Să ne sfiim, deci, de Stăpânul Ceresc, ai Cărui ochi sunt mult mai luminosi decât soarele, Care de-a dreapta Tatălui stă si vede păcatele si fărădelegile noastre, măcar atât cât ne sfiim de un judecător pământesc. Că, altfel, aproape nu-i zicem asa: „Tu, acolo, la înăltime esti, iar noi de Tine nu ne temem.”. O, mare este răbdarea lui Dumnezeu, a Căruia este slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

 

(Proloage)

Niciun comentariu: