Pentru rugaciunile Sfintilor Cuviosi Pavel Tebeul si Ioan Colibasul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, învătătură despre cereasca împărătie si despre vesnica osândă.
Dacă atunci, când
intrăm într-o cetate mare, întemeiată de oameni, în lumea aceasta, măcar că
stim bine că după putină vreme se va risipi, dar când începem a umbla
printr-însa, nu ne mai saturăm de frumusetile ei, de poduri, de grădini, de curti,
de palate, încât am pofti mereu să tot umblăm printr-însa, pentru frumusetile
ei, apoi, cu cât mai mult nu se vor desfăta cei ce se vor învrednici a intra în
Cetatea lui Dumnezeu, în Ierusalimul cel de Sus, când vor începe a gusta din
dulceata cea de-a pururea a frumusetii celei mai presus de orice asemănare? Si
iarăsi, după cum atunci când, intrând la curtea unui împărat pământesc, vedem
palate mari, împodobite cu marmură, cu aur si cu argint, iar după aceea putem vedea
pe împăratul si bărbati vrednici stându-i înainte în podoabe mărete, iar
împăratul îmbrăcat în porfiră si încoronat cu pietre scumpe, măcar că toate
acestea sunt stricăcioase, apoi cu cât mai vârtos nu se va bucura cel ce va
intra la Dumnezeu, întru cereasca împărătie, neputând a se sătura de frumusetile
si de slava Lui cea pururea fiitoare? Si precum când, intrând cineva într-o vie
sădită de oameni, o vede pe ea veselă, îngrijită si cu tot felul de poame si de
flori împodobită, încât ar voi să tot umble mereu prin ea si a se veseli de
vederea ei, măcar că este stricăcioasă, apoi cu cât mai mult cel ce a intrat în
cetatea lui Dumnezeu, dacă va fi împlinit poruncile lui Dumnezeu, întru această
lume, de câtă slavă duhovnicească nu se va bucura, întru lumina cea negrăită si
întru slava cea netrecătoare, văzând pe Stăpânul, Domnul tuturor, cu a Sa
mărire strălucind si luminându-i pe toti cei drepti, cu mult mai vârtos decât soarele
acesta.
Dar, să spunem ceva si
despre munca cea fără de sfârsit, prin pilda veacului acestuia, asa cum am
arătat si pentru bunătătile cele fără de sfârsit. Cum vom putea suferi chinul
viermelui celui neadormit, noi, care aici nici împunsăturile tântarilor si ale
mustelor celor slabe nu le putem suferi? Ci, învârtindu-ne în paturile noastre,
ne sârguim să le prindem si pe unii si pe altele? Si ne scărpinam cu unghiile
trupul, ca si cum i-am fi de vreun folos, pentru acea slabă împunsătură. Apoi,
cum vom suferi noi cu usurintă gheena focului? Noi, care nu putem suferi arsita
soarelui, ci fugim la umbră sau în casă, căutând odihnă. Si cum vom suferi
întunericul cel mai de dedesubt si scrâsnirea dintilor? Noi care acum, nici o
zi nu putem suferi o cameră întunecoasă, nefiind nici durere, nici plâns, nici scrâsnirea
de dinti? Ci îndată ne tulburăm si ne întristăm, zicând: „Când vom iesi din
întunericul acesta, ca să vedem doar lumina aceasta stricăcioasă?”. Deci, dacă
unele ca acestea sunt bunătătile cele vesnice, cât si chinurile cele fără de
sfârsit, precum pe rând le-am arătat, apoi să nu ne lenevim. Să fugim de
vesnica pierzare si să alergăm la făcătorul nostru, Dumnezeu. Căruia se cuvine
slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu