vineri, 8 decembrie 2023

PILDA

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Patapie si ale Sfintilor Apostoli Cezar, Tihic si Onisifor, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 JUDECATA LUI DUMNEZEU (BANII, RUDELE SI FAPTELE BUNE)

         Un om avea trei prieteni. Pe doi dintre ei ii iubea foarte mult, cel de-al treilea ii era oarecum indiferent, desi acesta il iubea cel mai mult si ii voia numai binele.

          Odata fu chemat omul nostru in fata judecatii. El isi chema prietenii ca martori; dar primul se scuza ca are treaba, al doilea merse pana la usa tribunalului si se inapoie, zicand ca-i e frica, iar al treilea, pe care se bazase cel mai putin, veni, vorbi si arata nevinovatia prietenului si castiga procesul, incat i se dadura si despagubiri.

          Trei prieteni are omul in lume. Cum se poarta cu ei in ceasul mortii, cand Dumnezeu il cheama pe om in fata judecatii?

          Banii, cel mai bun prieten al lui, il parasesc cei dintai si nu merg cu el. Rudele si prietenii il insotesc pana la marginea gropii si apoi se inapoiaza fiecare la casa sa. Al treilea sunt faptele lui bune, facute din ragoste. Numai ele il insotesc pe om pana la Tronul Judecatii lui Dumnezeu. Ele merg inainte, vorbesc pentru el si afla mila si indurare, dobandindu-i Mantuirea.


(Istorioare moral-religioase)

2 comentarii:

copilarim spunea...

Ce Pilda frumoasa! BUna reamintire
Pupici cu drag :)

din casuta noastra spunea...

O zi frumoasă Ruxi!🤗