Pentru Inainte-praznuirea Schimbarii la Fata a Domnului, pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt, ale Sfantului Mucenic Evsignie, ale Sfintei Nona, mama Sfantului Ierarh Grigorie Teologul si ale Sfantului Ierarh Fabian, episcopul Romei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Cu numele lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, Cuviosul Petru alungă
pe diavoli
Cuviosul
Petru (Atonitul) sălăşluindu-se într-o peşteră, se ruga lui Dumnezeu ziua şi
noaptea; şi astfel a petrecut două săptămâni, negustând nici un fel de hrană. Diavolul,
neputând suferi o astfel de răbdare pustnicească, şi-a adunat toate oștile
sale, înarmate ca de război, cu săbii, cu suliţe şi cu arcuri cu săgeţi.
Intrând ei în peştera aceea, au început să strige cu glasuri înfricoşătoare şi
cu răcnete mari iuţindu-se, încercând prin acestea să izgonească de acolo pe
Cuviosul Petru. Şi se vedea cum unii diavoli îşi întindeau arcurile şi
slobozeau săgeţi asupra lui, alţii îşi scoteau săbiile ameninţându-l cu tăierea,
alţii îşi îndreptau suliţele spre a-l împunge, iar alţii, prăvăleau pietre mari
de pe înălţimi, încât pământul se cutremura, şi peştera sta gata să se prăbuşească.
Cuviosul văzând toate acestea, nu mai avea speranţă că va mai scăpa cu viaţă, şi
se întărea grăind întru sine: Dacă astfel va voi Dumnezeu, voi muri în această peşteră.
Apoi, ridicându-şi ochii în sus şi mâinile la rugăciune, a strigat cu glas mare
zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, ajută robului
Tău”. Când au auzit diavolii numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru
ei nume înfricoşător şi de spaimă, iar pentru noi dulce şi preadorit, îndată s-au
stins cu sunet. Cuviosul chemând însă şi numele Domnului nostru Iisus Hristos,
striga cu glas mare:„ Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu mă lăsa pe
mine”. Atuncii diavolii, ca izgoniţi de bici şi de praştie, sau risipit, şi nu
s-au mai auzit glasurile lor diavoleşti, până la o vreme (Viețile Sfinților, 12
iunie).
(Minunile
Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu