duminică, 4 august 2024

JURNAL

  Jurnal…..ocazional

Afara:

Afara azi a fost o zi plăcută și răcoroasă. La prânz a plouat, o vreme numai buna de odihna. A început ca o ploaie vijelioasă de vara și a continuat încet și liniștit

 Sunt recunoscatoare:

Pentru week-endul ce tocmai se încheie, pentru zilele pline, cu spor la treburi, dar și cu rugăciune.

Vineri am continuat curatenia și reparațiile la "căsuța", a urmat întâlnirea cu tinerii, dar și cu cei mici. Am încheiat ziua cu spovedit. Doamne ce bine este când te "speli" de tot ceea ce este urat, când primești sfat și putere de a merge mai departe.

Sâmbătă a fost un maraton al conservelor. Fiind ultimul week-end liber până la mijlocul lunii septembrie, am profitat de acest lucru și am terminat de conservărit. Poate veni iarna.

Azi a fost zi de relaxare și rugăciune. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am participat la Sfânta Liturghie și ne-am împărtășit.

Seara am participat la Slujba de hram - Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

 In bucatarie:

Fiind aproape de miezul nopții, este liniște desăvârșită. Însă așa a fost toată ziua.

 Sunt imbracata:

Pijamale.

 Mesteresc:

Nu meșteresc nimic. Este o perioada puțin mai grea. Mama se va interna mâine pentru operatie la coloana și nu mă pot concentra la meșteșugărit.

Citesc:

Deocamdată nimic.

 Urmaresc:

Nimic în mod special. 

 Sper si ma rog:

Ca mama sa treacă cu bine de operație, iar recuperarea sa fie ușoară.

In casa:

Este racoare, este bine si placut.

luni, 15 iulie 2024

Jurnal

 Jurnal…..ocazional

 Afara:

Este ora 9 seara, iar termometrul arata ca afara 34 de grade. Este a doua zi de cod rosu de canicula, o caldura care efectiv topeste totul. De data aceasta, dupa o foarte lunga perioada de timp a trebuit sa dam drumul la aerul conditionat.

 Sunt recunoscatoare:

Pentru cele cateva zile de concediu pe care le-am avut, dar si pentru faptul ca o paerte dintre ele le-am petrecut alaturi de Andreea si familia ei. Ziua mea am serbat-o la mare, la un restaurant cu specific pescaresc din Olimp. Mi-as fi dorit ca alaturi de noi sa fie si Mihai cu Deni.



 In bucatarie:

Liniste si pace. Pe caldurile acestea, cele mai bune sunt raciturile. Doar in seara aceasta am dat drumul putin la foc, cat sa coc doi stiuleti de porumb si sa fierb alti trei stiuleti.

Sunt imbracata:

Foarte lejer, intr-un maieut si o pereche de pantaloni de bumbac cusuti de mama. Sa ii dea Dumnezeu sanatate, ca tare buni si racorosi sunt.

 Mesteresc:

In aceste zile de concediu am reusit de am completat “colectia” de conserve de fructe. Cred ca am cam ajuns la final cu ele. Ar mai fi in toamna magiunul de prune, iar din gutui: compot si dulceata. Mi-e dor de gustul si aroma dulcetii de gutui.

Citesc:

Am terminat de citit “Icoana Maicii Domnului de la Hadambu-minuni recente”, iar acum citesc “Gradina uitata” de Kate Morton.

Urmaresc:

Fiind atat de cald afara, nu avem chef de nimic, nici eu, nici sotul, vizionam in continuare serialul “Good Wich”.

 Sper si ma rog:

Ca mama sa reuseasca sa se opereze de hernie de disc. Deja se vede ca boala s-a agravat foarte mult. Saptamana trecuta a fost internata, insa fiind racita, operatia i-a fost amanata pentru sfarsitul lunii.

Sa treaca aceasta perioada de canicula, cand totul pare ca clocoteste, ca totul este ars. Imi este dor de ploaie, de ploaie bogata, multa si linistita.

Sa reusesc, impreuna cu parintii, sa amenajam locul de la biserica in care ne vom desfasura activitatile.

 In casa:

Este liniste si usor cald, desi aerul conditionat functioneaz

Niciun comentariu: