Pentru Schimbarea la Fata, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Trecând
un an de pustnicie şi de ispitiri şi luptări cu diavolii, Cuviosul Petru a fost
pus la o nouă încercare plină de viclenie. Diavolul, luând chipul uneia din
slugile sale care îi slujea lui când era (Petru) voievod în lume şi alergând cu
osârdie, a căzut la picioarele Cuviosului, închinându-se lui şi cu lacrimi
zicându-i astfel: „Am auzit, stăpâne al nostru, că ai fost prins în război, dus
în Samara, şi închis într-o temniţă întunecată. Iar Dumnezeu, cu rugăciunile
Sfântului nostru Părinte Nicolae, te-a izbăvit pe tine de acolo, şi te-a adus
în pământul grecesc. Drept aceea, toţi cei ce suntem în casa ta, te-am căutat pretutindenea.
Plângând şi tânguindu-ne, am străbătut multe cetăţi şi sate, întrebând de tine.
Dar neputând să te aflăm, şi nici să auzim unde eşti, ne-am rugat cu lacrimi către
Sfântul Nicolae, ca să ne descopere nouă, unde este şi în ce loc petrece
vistieria noastră cea ascunsă. Sfântul Nicolae n-a trecut cu vederea rugăciunea
noastră şi ne-a arătat nouă toate cele despre tine şi ne-am bucurat foarte
mult. Eu ajungând înainte de toţi, am alergat la tine, stăpânul meu; te rog, ca
sculându-te de aici să mergi la casa ta, ca să te vadă toţi cei ce te doresc, şi
să se bucure de faţa ta. Făcând astfel, se va preamări întru tine Dumnezeu, Cel
ce Te-a izbăvit printr-o minune ca aceasta, din robie şi din legături. Pentru
liniştire să nu te mâhneşti, căci şi acolo sunt mănăstiri şi locuri liniştite
de sihăstrie, şi unde îţi va plăcea ţie, acolo îţi vei alege un locaş spre liniştea
ta. Singur să socoteşti aceasta cu adevărat: Ce iubeşte Dumnezeu mai mult, din
aceste două lucruri? Sihăstria pustiei, în care unii sălăşluindu-se, în crăpături
de pietre şi în munţi, se folosesc numai pe sine? Sau folosul ce se face
multora, de către un bărbat plăcut şi insuflat de Dumnezeu, care prin învăţătura
sa pe mulţi îi întoarce la Dumnezeu, povăţuindu-i la calea mântuirii? Cu adevărat,
a doua este mai bună, mărturisind în Sfânta Scriptură despre aceasta, Însuşi
Dumnezeu: „Cel ce va scoate - zice - om cinstit din cel nevrednic, va fi ca gura
mea”. Şi să ştii, că mulţi din cetatea noastră sunt rătăciţi şi cufundaţi în
întuneric de patimi, şi au trebuinţă de unul care poate a-i povăţui pe dânşii
la pocăinţă. Prea multă răsplătire de la Dumnezeu te aşteaptă, stăpânul meu,
dacă venind îi vei întoarce pe ei la Dumnezeu. Şi pe noi, slugile tale, care te
iubim din toată inima, pentru ce ne treci aşa de mult cu vederea, abătându-te, şi
ascunzându-te de noi, în pustiul acesta?”. Acestea cu lacrimi grăindu-le
diavolul câtăva vreme, a început sfântul a se tulbura puţin, şi lăcrimând a zis
către el: „La acest loc, nu m-a adus pe mine, nici înger, nici om, ci numai
singur Dumnezeu, şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu, şi de nu va fi voia şi
porunca lor, ca să ies de aici, apoi nu voi ieşi”. Diavolul, dacă a auzit
pomenindu-se numele lui Dumnezeu şi al Născătoarei de Dumnezeu, îndată s-a
stins; iar Sfântul s-a minunat de meşteşugirea cea diavolească, şi
însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci a tăcut, ridicându-şi mintea sa către
Dumnezeu (Viețile Sfinților, 12 iunie).
(Minunile
Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu