Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea conacu boierului. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea conacu boierului. Sortați după dată Afișați toate postările

marți, 6 septembrie 2022

IN CONCEDIU-CONACU' BOIERULUI

 

JURNAL DE CONCEDIU – DESPRE CONACU’BOIERULUI

Cand ne faceam planuri pentru concediu, initial am zis ca, dupa ce mergem la mare, vom merge la Slanic Moldova. Numai ca, tot cautand pe bloguri (aici se gasesc cele mai bune informatii) locuri de cazare si obiective turistice de vizitat in zona, am ajuns la concluzia ca nu acolo am dori sa mergem. Ok. Am extins cautarea si in alte zone si asa am ajuns sa cunoastem Conacu’ Boierului de la Ponoarele. Imediat ne-am dat seama ca aici dorim sa ajungem.

Si nu ne-am inselat. Si aici, pe primul plan este turistul. In momentul in care ai calcat pragul conacului, simti ca esti in vizita la rude, care te primesc cu bratele deschise in casuta lor plina de istorie. Peste tot sunt puse in valoare obiecte vechi.











toate fotografiile sunt de la intrarea in conac si receptie

o parte din sala de mese a restaurantului

Camerele sunt spatioase si foarte curate, personalul extrem de amabil. Doua lucruri mi-au placut aici foarte mult si pe care l-am apreciat din plin. Primul a fost pledoaria pe care proprietarii conacului o aduc cartilor. Un om care citeste este un om educat. Nimic nu este mai relaxant decat sa citesti o carte savurand o cafea sau chiar o bere ori un pahar de vin bun pe balcon sau in curtea frumos amenajata.




Cel de-al doilea lucru a fost viteza internetului. Aici wi-fi nu a fost doar cu numele, ci a functionat ca acasa, desi Conacu’ era plin. Am putut sa vizionam filme pe Netlix. Felicitari.

La restaurant bucatele se pregatesc cu mare drag. Sunt delicioase, savuroase. Daca va spun ca la Conacu’ Boierului vin oameni care doresc sa “ia masa in oras”, cred ca am spus totul. In fiecare seara, terasele se umpleau de “musterii”. Multe lucruri delicioase se fac in bucatarie: muraturile, zacustile, sunt facute de bucatari priceputi, icrele nu sunt cumparate de la engros, ci preparate acolo.

ciorba radauteana

inghetata de casa din fructe-delicioasa

papanasi
risotto cu branza maturata si hribi

cartofi la cuptor

penne cu branza maturata si sunculita

meniu burger

Aici micul dejun intr-adevar este foarte variat: rulade, cu branza si spanac sau cu ton, omlete sau jumari de oua, delicioase (nu pline de ulei), orez cu lapte si dulceata, scovergi cu branza, clatite umplute cu branza sau simple pentru ca fiecare sa le umple cu ce doreste. Dulcele de la micul dejun a fost si acesta variat, dar facut tot in bucataria proprie: prajitura cu fructe, chec, negresa, prajitura cu foi de napolitana. Un mic dejun asemanator am mai intalnit intr-un singur loc - la Conacul Bratescu de la Bran.






Curtea conacului este o alta zona foarte frumoasa, amenajata pentru ca oaspetele sa se relaxeze, sa se odihneasca, sa isi traga sufletul si sa "isi incarce bateriile".




poza nu este foarte reusita, pentru ca afara ploua foarte tare.





Recomand Conacu’ Boierului.

Si NU. Nu fac reclama nimanui. Imi plac lucrurile de calitate. Imi place cand turistul este respectat, imi place cand deviza este CALITATE si nu profit cu orice pret. Aici nu se face rabat de la calitate.

sâmbătă, 27 august 2022

IN CONCEDIU-IN MEHEDINTI

 

JURNAL DE CONCEDIU – SEJUR LA CONACU' BOIERULUI PONOARELE

De dimineata, am pornit din nou la drum. De data aceasta spre jud. Mehedinti, mai precis la Conacu’ Boierului din Ponoarele. Desi sambata, drumul a fost destul de aglomerat, insa s-a circulat foarte bine, pentru ca am ajuns exact la ora preconizata de waze cand am plecat de acasa.



Pentru ca stiam ca vom face in jur de 5 ore, aseara tarziu, mi-a venit ideea ca trebuie sa lucrez ceva, dar nu stiam ce: la paturica lui Matei nu am cum, pentru ca este crosetata si nu pot lucra fara sa ma uit la lucru, iar la puloverul socrelei nu am cum, pentru ca am ajuns la partea unde trebuie sa scad si este putin mai complicat. Drept pentru care, am intrat pe canalul Violettei si am vrut sa vad care este primul tutorial despre o piesa tricotata. Ei bine, este tot o paturica pentru bebelus 😂, insa destul de usoara, cu bob de orez. Drept pentru care, dimineata, in mare viteza, am luat doua gheme consistente din arhiva de fire, andrele nr 4, centimetrul si, pe tot drumul, am lucrat.

Cand am ajuns la Conac, ne-am odihnit putin, dupa care am servit pranzul. Azi bucatarul a avut chef sa faca o ciorbita de burta si o supa crema de mazare. Si eu si sotul am optat pentru ciorbita de burta-DELICIOASA.




Cand am vazut ce portie generoasa de ciorbita ne-au servit, nu stiam ce sa luam la felul doi. In final ne-am hotarat la un platou boieresc, in ideea ca are carne mai putina si nu e chiar atat de mult. Ne-am inselat😄. Si de data aceasta, totul a fost delicios. Eu am servit toata fasolea batuta cu muraturi si cu mamaliga.


In jur de ora 16, afara s-a incalzit foarte tare, asa ca ne-am delectat in camera cu filmele de pe Diva.

Spre seara, am iesit totusi sa ne plimbam putin si am descoperit ca Podul lui Dumnezeu se afla la o distanta de aproximativ 300 m de conac.



Tot langa Conac se afla si biserica satului, unde vom merge maine si luni la slujba.


Si cateva poze cu peisajul din apropierea conacului.










miercuri, 31 august 2022

IN CONCEDIU-MEHEDINTI

 

JURNAL DE CONCEDIU – SEJUR LA CONACUL BOIERULUI PONOARELE

Desi s-a anuntat o zi cu ploaie, afara este tare frumos, asa ca dimineata am dat comanda la bucatarie de un cos pentru picnic si am pornit la drum spre Baile Herculane.



Daca doresti sa petreci o zi in natura, cei de la Conacu' Boierului iti pregatesc un cos cu bunatati.

Marea majoritate a drumului de aproximativ 70 km pana in statiune se afla pe cheile Cerna-Domogled. Un peisaj minunat. Pentru a putea sa il admiram in toata splendoarea lui, am facut multe popasuri.









Un alt popas l-am facut la 7 Izvoare si am vazut cat de mult s-a dezvoltat aceasta zona. S-au amenajat doua stranduri, doua campinguri pentru corturi si rulote. Iar peisajul si aici este foarte frumos.











In sfarsit am ajuns si la Baile Herculane, o alta statiune tare draga sufletului meu, alaturi de Vatra Dornei. M-am intors iar in anii copilariei si mi-am dus aminte cat de frumoasa era statiunea pe care o strabateam zi de zi la pas, cat timp parintii mei urmau procedurile terapeutice. In anii copilariei, perioada de concediu de tratament era de 18 zile. Exact, atat stateam in statiune, timp berechet pentru a o cunoaste ca pe propriul buzunar. Cel mai mult zaboveam la librarie si in parcul central. Totul era foarte bine ingrijit, Herculane stralucind in toata splendoarea ei. De atunci, am revenit de cateva ori dupa 1989 si, de fiecare data, am gast-o intr-o stare avansata de degradare. Anul acesta insa, statiunea veche mi s-a parut un dezastru. O importanta pagina de istorie care s-a dus pe apa Cernei, o statiune de o eleganta arhitecturala extraordinara s-a pierdut. Hotelul Decebal, aflat chiar in centru, este o ruina ce nu cred ca mai poate fi recuperata. Desi cladirile incarcate de istorie sunt in stare avansata de degradare, peisajul ramane deosebit de frumos.








Tot cautand pe internet fotografii despre vechea statiune imperiala am ajuns la acest articol. O felicit pe aceasta tanara arhitecta si ii doresc succes in salvarea frumoasei statiuni. De asemenea, consider ca cei care au adus statiunea in aceasta stare, ar trebui sa plateasca cu varf si indesat.

Inainte de a pleca din statiune am facut un scurt popas la manastirea cu hramul Nasterea Maicii Domnului.




Cat timp ne-am plimbat, norii se adunau pe cer, asa ca am stabilit sa pornim spre pensiune, iar pe drum sa ne oprim la un picnic. Planul nostru a fost schimbat de ploaia puternica ce s-a pornit.



 Am ajuns la 7 Izvoare si am gustat cate ceva pe una dintre mesele unui restaurant inchis. Vazand ca ploaia nu se opreste, am strans totul si am pornit la drum.

Drumul de intoarcere a fost si mai frumos, pentru ca pe aici deja plouase.


Cu putin timp inainte de a ajunge la Conac, am oprit intr-o frumoasa poiana si ne-am continuat picnicul intrerupt de ploaie.

 







Dupa-amiaza ne-am odihnit,eu savurand un lichior de lamaie adus de acasa, iar sotul o tuica cu cola.