joi, 23 iulie 2026

Despre Maica Domnului

 Cercetari ale Maicii Domnului (XIII)

Cel mai mare intre inteleptii dascali ai Bisericii lui Hristos, Sfantul Chiril, patriarhul Alexandriei, cel incercat in filosofie si virtute, cel bogat in intelepciunea omeneasca, dar si in cea duhovniceasca, a fost crinul cel binemirositor care a bine-inmiresmat pe toti credinciosii cu mireasma dumnezeiestii lui intelepciuni.

El a fost un mare nevoitor si un ortodox adevarat, de aceea si credinta lui a fost adevarata si curata. S-a luptat mult impotriva ereticilor si cu cuvantul si cu scrierile sale. A fost amarat mult de nestorieni si de novateni, care incercau sa innegreasca fata Domnului si a Maicii Domnului cu invataturile lor strambe si demonice.

A suferit multa amaraciune si de la neamul evreiesc cel iubitor de tulburare, care intotdeauna urzeste planuri in ascuns si la aratare, de multe ori pricinuind chiar si varsare de sange.

De numele Sfantului Chiril este legat Sinodul al III-lea Ecumenic (431) din Efes, care a dogmatizat ca Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu desavasit si Om desavarsit dupa ipostas si ca Prea Curata Fecioara este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca nascut pe Domnul.

Sfantul Chiril a stat pe scaunul Alexandriei treizeci si doi de ani, a scris multe carti ortodoxe folositoare de suflet si dupa ce a curatat Biserica lui Hristos de erezii, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, in ziua de 9 iulie.

Prezenta Pururea Fecioarei la moartea sa dovedeste ca Sfantul Chiril a fost un mare ierarh, ca s-a nevoit mult pentru Ortodoxie si ca cinstit-o pe Maica Domnului ca Nascatoare de Dumnezeu. Despre aceasta scrie Sfantul Nicodim Aghioritul: “Insasi Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu a fost de fata la moartea Sfantului Chiril, cinstindu-l pe robul ei, care la randul sau a slujit-o cu credinta toata viata si s-a nevoit mult pentru cinstirea ei, de trei ori fericitul. Iar acum se afla in Ceruri si se bucura cu cetele Ingerilor, Patriarhilor, Proorocilor, Apostolilor si cu toti Sfintii ….. si mijloceste inaintea lui Hristos Dumnezeu si a Prea Curatei Sale Maici, pentru Care s-a luptat si a patimit…”.


(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Niciun comentariu: