Despre Maica Domnului

 Cercetari ale Maicii Domnului (IV)

Cu vreo saizeci si cinci de ani in urma (prin anii 1930-1935) in Manastirea Vatoped era paracliser monahul Teodul. Din toata purtarea sa se vedea ca este nebun pentru Hristos. Isi alesese aceasta cale grea a nebuniei pentru Hristos, care nu este pentru toti, si isi pusese pe umeri crucea propriei mucenicii. Cu ajutorul Maicii Domnului, a suferit fara murmur mucenicia.

Nebunia pentru Hristos este o sarcina mare si are trebuinta de un Har deosebit al Duhului Sfant. Ea se da foarte putinor oameni, si anume celor alesi, care au puterea sufleteasca sa sufere tot felul de injosiri si necinstiri. Si Sfantul Apostol Pavel si-a luat asupra sa, intr-un fel, crucea nebuniei, pentru ca a urmat calea “nebuniei Crucii”. Iar aceasta se arata si din cele pe care le scrie Corintelor:

“Noi, apostolii […] ne-am facut priveliste lumii […]nebuniei pentru Hristos […], slabi […], necinstiti […] flamanzim si insetam; si suntem goi si suntem palmuiti si pribegim […]. Ocarati […] Prigoniti […] Huliti […] Am ajuns ca gunoiul lumii, ca maturatura tuturor, pana astazi”.

Este un lucru foarte greu ca, fiind un om normal, sa o faci pe nebunul si sa suporti consecintele nebuniei adevarate. Insa acesti nebuni pentru Hristos fac “acrobatiile lor sfinte dintr-un abis de smerenie si din zdrobirea inimii”. Ei doresc sa ajunga la inaltimea sfinteniei dispretuind orice cinste si lauda in aceasta lume. Cei mai alesi fii ai lui Dumnezeu dintre Sfinti sunt nebunii. Ei se deosebesc de ceilalti nu atat prin postirile peste firea omeneasca si prin ostenelile nenumarate, prin privegherile de multe ore si lacrimile neincetate, prin nemasurata lor patimire si nevointa, ci pentru ca au ajuns la adevarata smerenie, care il ridica pe om pana la Dumnezeu. In concluzie, putem spune ca nebunia pentru Hristos nu este pentru toti, ci pentru cei chemati de Dumnezeu si care au fost cuprinsi de dragostea dumnezeiasca in masura in care o descrie Sfantul Ion Scararul: ”Fericit cel ce are fata de Dumnezeu un dor asemanator celui pe care il are indragostitul nebun fata de iubita lui”.

Ca paracliser, parintele Teodul se scula cu o ora mai devreme decat ceilalti monahi pentru a putea aprinde cele saizeci-saizeci si cinci de candele din biserica. In linistea noptii afla prilejul sa se roage Domnului si Maicii Domnului, al carei preacurat nume il rostea zilnic. A fost cu adevarat un rob al lui Dumnezeu.

Maica Domnului vedea mucenicia de buna voie a lui Teodul si de aceea a vrut sa-l cinsteasca si sa-i arate si ea cat il iubea si il ocrotea. Intr-o dimineata, foarte devreme, pe cand toti monahii manastirii dormeau, Teodul a iesit din chilie si s-a dus la ascultarea sa. Atunci Maica Domnului a iesit din Sfantul Altar pe usa diaconeasca de miazanoapte ca o femeie simpla, imbracata in negru, urmata de un copil mic descult. O scena de familie, asa cum ar fi intalnit-o pe Maica Domnului in casa ei din Nazaret. Femeia s-a uitat cu atentie prin toata biserica apoi a intrat din nou in Sfantul Altar prin Usile Imparatesti. Arata multumita de slujirea constiincioasa a robului ei, Teodul, si de dragostea lui fata de ea.

Parintele Teodul, vazand acea femeie in biserica si stiind ca nu se ingaduie intrarea femeilor nu numai in biserica, dar nicaieri in Sfantul Munte, s-a mirat de aceasta.

Dupa putina vreme si-a da seama ca fusese Maica Domnului si lasand aprinsul candelelor, a cazut la pamant si ca Moise si Iacov s-a inchinat la locul unde pasisera picioarele Domnului si ale Prea Curatei Stapanei Nascatoare de Dumnezeu.

Aceasta taina a pastrat-o adanc inlauntrul sau multa vreme, fara sa spuna nimanui nimic. Desigur, aceasta este o dovada a smereniei sale. Odata, luminat fiind de Maica Domnului, a descoperit vedenia arhondarului manastirii, parintele Stefan, care a slujit in aceasta ascultare patruzeci de ani.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)