Despre Maica Domnului

 Cercetari ale Maicii Domnului (XI)

Cuviosul Mucenic Constantin s-a nascut in Mitilini din parinti turci mahomedani. Din pantecele maicii sale a fost randuit sa slaveasca Numele Domnului nostru Iisus Hristos. In Smirna, unde locuia de mic copil, ii placea sa vorbeasca cu crestinii si sa mearga la mitropolia de acolo. Aici vorbea mai ales cu un duhovnic, pe care adeseori il ruga spunandu-i:

-Parinte, te rog sa-mi citesti ceva folositor de suflet, pentru ca nu stiu carte!

Tot ce auzea despre Sfinti si Mucenici le intiparea pe lespezile duhovnicesti ale inimii sale. Incet-incet a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca si inima sa s-a incalzit de ravna cereasca.

Intr-o zi a mers la mare si a aflat un vapor care mergea spre Sfantul Munte. Dar corabierii, afland ca este turc, nu au vrut sa-l ia, temandu-se de mania turcilor in cazul in care acestia ar fi aflat despre copil. Musulmanii pot ierta lepadarea de rai, de parinti si de averi, insa in nici un caz schimbarea credintei, fapt pe care il pedepsesc cu moartea.

In cele din urma a ajuns la Sfantul Munte si a mers la Schitul Nou. Cand parintii l-au auzit ca cere botezul, nu au acceptat, ci l-au alungat. La fel a patit si la Sfanta Ana, la Kavsokalivia si la Manastirea Marea Lavra. Vazandu-se izgonit de peste tot, s-a mahnit foarte mult, insa nu si-a credinta in Hristos. Radacinile crestinismului i s-au infipt adanc in ogorul duhonvicesc al sufletului sau, iar copacul credintei sale cel cu umbra deasa si roditor se marea din ce in ce mai mult cu ocrotirea Maicii Domnului.

Plecand de la Manastirea Marea Lavra, s-a indreptat spre Manastirea Iviron. Se apropia de manastire plangand, cand deodata a vazut o Femeie foarte frumoasa si nobila, impodobita cu maretie cereasca si cu stralucire dumnezeiasca, care parca il astepta. Aceea, care era Maica Domnului, i-a spus cu o voce dulce:

-Nu te mahni, fiul meu! Eu sunt intotdeauna cu tine. Vad dragostea ta fierbinte pentru Fiul meu. Intoarce-te la Kavsokalivia si toate se vor savarsi dupa voia lui Dumnezeu si dupa buna ta dorinta!

La Kavsokalivia a auzit mult doritul glas: “Se boteaza robul lui Dumnezeu, Constantin….”. Atunci s-au deschis Cerurile, iar fata lui a stralucit mai mult decat soarele.

Aici s-a sfarsit prima lui moarte, prima lui mucenicie, cea a dragostei sale pentru Hristos, asa cum spune Sfantul Clement al Alexandriei: “Sfarsit al muceniciei numim nu sfarsitul vietii omului si a celorlalti oameni, ci aratatea lucrarii desavarsite a dragostei”.

Cele suferite de Cuviosul inainte de botezul sau, arata mucenicia constiintei lui si participarea sa la Patimile si Jertfa lui Iisus Hristos. In vremurile de pace fiecare crestin sufera in fiecare zi la fel de dureroasa “mucenicie a constiintei”.

Sfantul Vasile spune referitor la acestea: “Faceti-va mucenici cu vointa, fara prigoane, fara biciuire si veti avea aceeasi cinste ca si Mucenicii!”

Iar Sfantul Ioan Gura de Aur adauga:

“Am spus de multe ori […] pe om nu-l face Mucenic numai moartea, ci si intentia; caci cununa muceniciei se impleteste nu numai din rezultate, ci si din vointa”.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)