Despre Maica Domnului

 Descoperiri Dumnezeiesti-Raprirea cea mai presus de fire

In timpul descoperirii dumnezeiesti, cel care se invredniceste de ea se afla in stare de trezvie si fiind in afara de trup contempla ceea ce ii este dat. Cuviosul Filothei Kokkinos, patriarhul Constantinopolului, descrie starea celor care primesc descoperiri astfel: “In vremea descoperirii, cei care le primesc se aseamana cu statuile confectionate din materie neinsufletita. Stand nemiscati, devin martori oculari ai tainelor dumnezeiesti si slujitori ai faptelor dumnezeiesti. Sunt rapiti intr-un chip mai presus de fire si contempla… ceea ce este mai presus de orice auzire si cuvant. A incerca sa descrii starile dumnezeiesti este ca si cum ai incerca sa scoti apa dintr-o fantana seaca. Cel care se invredniceste sa se desfateze de lucruri mai presus de fire poate fi o pilda minunata si vrednica de urmat pentru toti ceilalti oameni, dar in acelasi timp si inaccesibila… si mai ales este cu neputinta imitarea exacta a vietii lui suprafiresti traita in trup”.

Cel care primeste descoperirea nu se afla in somn, ci avand simturile trupesti ca paralizate, aude sau vede lucruri ceresti necunoscute celor neinitiati in viata duhovniceasca. Mintea acestuia este luminata de lumina cereasca si atunci pierde notiunea timpului si nu-si da seama de felul in care se face aceasta. Cade in extaz, asa cum se intampla, cu cei care sunt adanciti in Rugaciunea mintii. Pentru un interval de timp pe care nu-l putem determina, de la cateva clipe pana la cateva zile, rapirea mintii si legatura constiintei cu obiectul duhovnicesc este atat de puternica, incat nu este cu putinta sa aiba contact cu nimic din cele care se afla in jurul sau si care sunt vazute si percepute de ceilalti. Pentru o clipa el devine cetatean al altei lumi, necunoscuta celor mai multi.

Unul ca acesta simte ca este fara trup sau ca trupul pe care il poarta nu are greutate, ci este intocmai cu cel al ingerilor, subtire, luminos, eteric, astfel incat sa nu impiedice curatia fireasca a mintii. De multe ori are sentimentul ca amandoua s-au contopit cu Harul Duhului Sfant, Care le sustine.

Cel care primeste descoperirea si este rapit in extaz, este cu neputinta sa se slobozeasca singur de aceasta stare minunata. Nu simte nimic din cele spuse si savarsite de ceilalti, nici nu-si poate stapani mintea. Inima ii este ranita de dulceata dragostei lui Hristos. Nici macar hrana nu-l mai intereseaza, uitand chiar si de firea sa.

Cu aceasta “putere negraita a Duhului”, spune Sfantul Grigorie Palama, “si printr-o receptivitate duhovniceasca neinteleasa aude cuvinte nespuse si vede cele nevazute, desi se afla pe pamant”.

Cei care s-au invrednicit de astfel de vedenii, nu se mai satura de ele sau mai degraba dorinta lor se mareste din ce in ce mai mult, incat sunt atrasi tot mai sus ca de un magnet nevazut, asa cum spune Sfantul Dionisie Areopagitul “pururea spre inaltime intinzandu-ne”. le este cu neputinta sa se dezlipeasca de acea bucurie si slava nespusa, chiar daca descoperirea s-ar prelungi la nesfarsit si nu ar tine numai cateva zile ale vietii noastre pamantesti.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)