Fraţii certaţi, împăcaţi de Maica Domnului
Într-o
chinovie, din îndemnarea diavolului, s-au certat doi fraţi. Unul ca un îmbunătăţit
şi drept-credincios ce era, îl iertase pe celălalt şi se ruga pentru sufletul
lui, pe când acesta se mândrea şi spunând egumenului minciuni, a zis că
tovarăşul lui ar fi făcut un păcat de ruşine. De aceasta luând cunoştinţă
monahul cel cucernic, s-a mâhnit foarte şi s-a ruşinat, neputând să sufere o
clevetire ca aceea. Însă neavând în oameni nădejde, ci la Atotputernicul
Dumnezeu şi la Preacurata lui Maică, a alergat la darul Lor ca să-i ajute, pentru
ca să nu se ruşineze de fraţii săi.
Într-o
dimineaţă, când se cânta Utrenia, a văzut pe clevetitorul său stând în strană
cu neruşinare, aproape de el, nicidecum căindu-se pentru nedreapta lui
clevetire. Atunci fratele fiind biruit de mâhnire, neputând să-l vadă, a plecat
din biserică şi ducându-se într-un Paraclis, a căzut la pământ rugându-se cu
lacrimi şi zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor
deznădăjduiţi şi ajutorul celor neajutoraţi, grăbeşte şi mă izbăveşte de
clevetirea cea nedreaptă, căci dacă nu va apuca înainte darul tău, nu găsesc
alt ajutor”. Acestea zicând, a văzut pe Preasfânta că şedea aproape de sfinţita
masă, împreună cu un drept şi încuviinţat bărbat. Iar fratele privind la ei cu
frică şi cu evlavie, i-a văzut că s-au închinat către răsărit când au cântat
cântăreţii: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. După care,
întorcându-se Stăpâna către dânsul, i-a zis, privind cu faţă lină: „Să nu te
mâhneşti mai mult, căci m-am rugat pentru tine Fiului meu şi a luminat pe
vrăjmaşul tău, ca să se căiască de păcatul lui, pentru ca să nu se muncească,
iar tu ca să te izbăveşti de nedreapta clevetire”. Iar el a zis: „Te rog pe
tine, Doamna mea, spune-mi cine este sfântul acesta care şade împreună cu tine
şi pentru ce acum vă închinaţi?”. Preasfânta i-a răspuns: „Acesta este Ioan
Evanghelistul, fiul meu cel dăruit de Stăpânul când era pe cruce. Şi să nu te
miri că ne-am închinat lui Dumnezeu, pentru că totdeauna când voi oamenii
cântaţi aici pe pământ laude şi slavoslovii Sfintei Treimi şi noi cei din
Împărăţia Cerească ne închinăm şi împreună ne bucurăm pentru slava cea care cu
cuviinţă şi după datorie se dă Preaslăvitului Dumnezeu; şi ne plecăm cu evlavie
capetele, închinându-ne Făcătorului şi Mântuitorului nostru”. Acestea zicând,
s-a înălţat la ceruri împărăteasa a toate, lăsând în urma ei o aşa bună
mireasmă, încât toţi s-au minunat. Iar clevetitorul acela, din mirosul acelei
bune miresme desăvârşite, umplându-se, a mărturisit înaintea tuturor nedreapta
clevetire.
Monahul
cel cucernic, povestindu-le cu de-amănuntul vedenia şi ducându-se la biserică
unde s-a arătat Stăpâna, ieşea încă mireasmă din marmura pe care stătuse cu preacuratele
sale picioare; pe care marmură scoţându-o, a păstrat-o şi păzit-o totdeauna ca pe
nişte moaşte sfinte, pentru aducerea aminte de minunea pe care a făcut-o
Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să dobândim
fericirea cerească! Amin (34, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi
1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu