TREZIRE DUHOVNICEASCA

Infruntarea hulitorilor

-Parinte, in Sfanta Scriptura se spune ca hula impotriva Duhului Sfant nu se iarta. Care este aceasta hula?

-In general hula impotriva Duhului Sfant este dispretuirea celor sfinte, atunci cand omul este in toate mintile. Atunci se face vinovat. De pilda, unuia ce mi-a spus: “Lasa-ma si tu cu dumnezeii tai…” i-am dat o branca si l-am aruncat cat colo, deoarece aceasta a fost hula. Sau sa presupunem ca doi trec pe langa o biserica. Unul isi face cruce si ii spune si celuilalt: ”Fa si tu cruce, omule!”, iar acela se impotriveste zicand: “Ei si tu, ti-ai gasit, de ce sa-mi fac cruce?”. Acest dispret este hula. Prin urmare este cu neputinta ca la un om evlavios sa existe hula. Dar si nerusinarea este hula impotriva Duhului Sfant. Cel nerusinat denatureaza sau calca, de pilda, un adevar evanghelic, pentru ca sa-si justifice caderea lui. Nu respecta realitatea, adevarul, ci il mototoleste intru cunostinta, calca in picioare un lucru sfant. Si lucrul acesta devine incet-incet o stare de fapt, o situatie. Apoi se departeaza harul lui Dumnezeu si omul primeste inrauriri demonice. Iar daca nu se pocaieste, in ce va spori, fereasca Dumnezeu! Dar daca cineva s-a maniat si chiar a hulit impotriva Duhului Sfant, aceasta hula nu este de neiertat, daca omul nu crede in hula ce a spus-o, ci a spus-o deoarece in clipa aceea, sub influenta maniei, si-a pierdut controlul, dar indata s pocaieste. Nerusinatul insa justifica minciuna, ca sa-si indreptateasca astfel caderea sa. Cel ce isi indreptateste caderea, il apara pe diavolul.

-Parinte, cum isi indreptateste cineva caderea sa?

-Isi poate aduce aminte de ceva ce s-a spus acum zece ani despre un alt caz si il prezinta ca exemplu, pentru a se justifica pe sine. Nici diavolul, cel mai mare avocat, nu s-ar fi putut gandi la asa ceva in ceasul acela.

-Si cum se simte un asemenea om?

-Cum se simte? Nu are niciodata liniste.chiar si dreptate sa aiba cineva, daca va cauta sa se indreptateasca pe sine nu va avea odihna. Cu atat mai mult daca nu are dreptate si isi indreptateste caderea sa intr-un mod nerusinat. De aceea, cat putem, sa luam aminte la nerusinare si dispret nu numai fata de cele sfinte, ci si fata de aproapele nostru, deoarece este chipul lui Dumnezeu. Oamenii nerusinati se afla in prima faza a hulei impotriva Duhului Sfant. Cei ce dispretuiesc cele sfinte suntr intr-a doua, iar intr-a treia se afla diavolul.

-Parinte, atunci cand se vorbeste impotriva Bisericii sau impotriva monahismului, etc., ce trebuie sa facem?

-Daca se vorbeste, de pilda, urat despre tine, nu-I nimic. Sa gandesti:”Pe Hristos, Care a fost Hristos, L-au ocarat si n-a vorbit. Eu, care sunt pacatos, ce merit oare?”. Daca ar veni sa ma ocarasca pe mine ca persoana, nu m-ar deranja deloc. Dar daca ma blameaza ca monah, ei ocarasc toata randuiala monahismului, pentru ca eu, ca monah, nu sunt independent, si atunci trebuie sa vorbesc. In aceste cazuri trebuie lasati putin sa se descarce, iar apoi sa le spuneti doua cuvinte. Odata, intr-un autobuz, o femeie ocara pe preoti. Am lasat-o sa se descarce, iar atunci cand s-a oprit, i-am spus: “Avem pretentii de la preoti, insa pe acestia nu i-a aruncat Dumnezeu cu parasutele. Sunt si ei oameni si au slabiciuni omenesti. Dar spune-mi, te rog, o mama ca tine, vopsita, cu niste unghii ca de soim, ce copil va naste si cum il va educa? Daca va fi preot sau calgura, cum va fi?”.

Imi aduc aminte, alta data, pe cand calatoream cu autobuzul de la Atena la Ioanina, era unul care nu a tacut deloc tot drumul, ci a judecat un mitropolit care atunci crease niste probleme. I-am spus doua cuvinte, dupa care am inceput sa ma rog. Acela a continuat. Cand am ajuns la Ioanina si am coborat, l-am luat putin deoparte si i-am spus: “Stii cine sunt?”. “Nu”, mi-a raspuns. “Atunci cum poti sa spui astfel de lucruri? Eu se poate sa fiu mai rau decat acela pe care il judeci sau se poate sa fiu un sfant. Cum indraznesti sa spui inaintea mea lucruri pe care nu pot sa-mi inchipui ca le fac nici mirenii? Cauta sa te indrepti, caci de nu, o sa incasezi o palma puternica de la Dumnezeu. Fireste, pentru binele tau!”. L-am vazut dupa aceea cum a inceput sa tremure. Dar si ceilalti si-au dat seama de greseala savarsita, pentru ca am vazut o tulburare care s-a creat intre ei.

Vezi cum injura de cele sfinte, si nimeni nu zice nimic.in cazul acesta blandetea este diavoleasca. Odata, cand iesem din Sfantul Munte, am intalnit pe vapor pe unul, sarmanul, care fugise din psihiatrie si venise in Sfantul Munte. Striga si injura mereu pe cei mari, pe conducatori, pe medici…. “Atatia ani m-au chinuit cu socuri electrice si medicamente. Aveti inlesnirile voastre, masinile voastre. Pe mine mama mea de la 12 ani m-a trimis intr-o insula. De 25 de ani ma invart dintr-un spital de nebuni in altul”. Ocara toate partidele, dupa care a inceput sa injure pe Hristos si pe Maica Domnului. Ma ridic in picioare si ii spun: “Inceteaza! Ce, crezi ca nu exista nici o lege aici?” se vede ca a fost atins insotitorul lui – se pare ca era politai – si l-a adunat putin. Si-a spus tot necazul lui strigand si ocarand. M-a durut pentru el. Dupa aceea a venit si mi-a sarutat mana. L-am sarutat si eu. Avea dreptate. Toti, mult-putin, avem portia noastra de vina. Am fost si eu de vina ca injura sarmanul. Daca as fi avut o stare duhovniceasca asa cum trebuia, l-as fi facut bine.

Cat au fost de deznadajduiti farasiotii atunci cand s-a facut Schimbarea si au venit cu corabia in Grecia! Doi marinari se certau si injurau pe Hristos si pe Maica Domnului. Insa farasiotilor le-a cazut foarte greu lucrul acesta. “Greci, crestini, si sa injure pe Hristos si pe Maica Domnului?!”. I-au luat si i-au aruncat in mare. Din fericire stiau sa inoate si au scapat. Chiar daca este ocarat un simplu om, tot trebuie sa-l aparam. Cu atat mai mult pe Hristos!.

La Coliba a venit odata un copil care schiopata, dar fata lui stralucea. Mi-am spus:”Se intampla ceva aici, de straluceste atat de mult harul dumnezeiesc!”. L-am intrebat:”Ce faci”?, iar el mi-a spus ce s-a intamplat. Unul, o fiara inalta cat o namila, injura pe Hristos, iar copilul a sarit pe el ca sa-l opreasca. Acela insa l-a pus jos, l-a calcat in picioare si l-a lasat infirm pe sarmanul copil. Marturisitor! Ce-au tras marturisitorii si mucenicii!.

-Parinte, unor tineri evlaviosi le vine foarte greu in armata impreun cu cei ce injura. Ce sa faca?

-Este trebuinta de discernamant si de rabdare. Dumnezeu va ajuta. Transmisionistul cu care am facut armata era un medic necredincios, hulitor. In fiecare zi venea la unitatea administrativasa-mi faca spalare de creier! Imi spunea teoria lui Darwin, etc., niste lucruri cu desavarsire hulitoare. Insa dupa aceea, in urma unei intamplari a inteles cateva lucruri. Odata eram intr-o aplicatie si aveam aparatul de transmisie si targa puse pe un catar. La un coboras catarul a alunecat. Atunci eu l-am prins de coada, iar medicul tragea de capastru. La un moment dat targa a atins putin urechile animalului, care s-a speriat si m-a lovit cu putere cu picioarele dinapoi. M-a aruncat cat colo. Dupa putin timp mi-am revenit si am vazut ca pot merge. Singurul lucru de care imi aduc aminte este ca am strigat: “Maica Domnului!”. Nimic altceva. Semnele potcoavelor animalului se vedeau. Tot pieptul imi era negru. Atat de tare ma lovise animalul! Medicul a ramas cu gura cascata cand m-a vazut ca pot merge. Ne-am continuat drumul. Putin mai departe medicul a calcat stramb pe o piatra, a cazut si nu se mai putea ridica sa mearga. A inceput sa strige: “Maica Domnului, Hristoae al meu!” Se tanguia: “Acum toti ma vor parasi, s-a terminat, ce ma voi face? Cine ma va ajuta?”. Se temea sa nu-l prinda. “Nu te mahni”, ii spun, “voi sta eu cu tine. Daca ma vor prinde pe mine, te vor prinde si pe tine”. Sarmanul s-a gandit dupa aceea: “Arsenie n-a patit nimic, desi l-a lovit catarul, eu insa putin am calcat stramb si nu mai pot mege!”. Peste putin s-a ridicat, dar schiopata iar eu il tineam ca sa poata merge. Ceilalti inaintasera mult. A primit o lectie, dupacare si-a revenit. In fiecare zi zicea tot felul de hule, dar atunci, in clipa de primejdie, a strigat: “Maica Domnului!”. L-a indreptat Maica Domnului. Un altul, care era motociclist in armata, si-a rupt piciorul de doua ori si tot continua sa injure.

-Nu i-ati spus nimic, Parinte?

-Ce sa-I spun? Nu-I spuneam nimic, dar acela injura mereu pe Hristos si pe Maica Domnului. Iar aceasta o facea ca sa ma mahneasca. Dupa ce am inteles aceasta rosteam Rugaciunea lui Iisus atunci cand mai injura. Si sa vedeti, in timp ce la inceput si acela si ceilalti fara motiv, dupa aceea cand li se intampla ceva si erau gata sa injure, isi muscau limbile. Daca unul injura, huleste, etc., si este nerusinat, este mai bine sa te prefaci ca esti ocupat si nu auzi ce spune si sa rostesti Rugaciunea lui Iisus. Pentru ca de va intelege ca il urmaresti, poate sa injure mereu si te faci pricina ca acela sa se indraceasca. Atunci cand nu este obraznic, ci constient, dar injura din rea obisnuinta ii poti spune ceva. Dar chiar daca este constient, dar are mult egoism, trebuie sa iei aminte sa nu-I vorbesti cu asprime, ci pe cat poti cu smerenie si cu durere. Ce va spune Avva Isaac? Mustra cu taria virtutilor tale pe cei ce se cearta cu tine… si inchide gura lor cu blandetea si pacea buzelor tale. Mustra pe cei desfranati prin bunacuviinta vietuirii tale si pe cei nerusinati cu simturile, prin infranarea privirilor tale.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

BUNATATI

Nu mai cumpar paine

De foarte mult timp imi doresc sa nu mai cumpar paine. Mai ales ca am si robotul pe care mi l-am dorit pentru a framanta, parca nu se merita sa tot mancam painea din comert, plina de tot felul de chimicale.

De la inceputul lunii februarie tot caut retete de paine. Si gasesc una mai sofisticata decat alta, incat am senzatia ca in fiecare zi nu voi face altceva decat sa coc cate o paine. Insa, tot cautand si cautand am dat peste blogul Iulianei. Si pentru prima data am intrat pe paine rapida cu iaurt si seminte.

Am citit postarea ei si, cand am vazut ca si ea este la inceput si fara experienta, atunci am prins curaj si am facut painea cu iaurt si seminte. Pentru ca in zilele de frupt, nu-mi lipseste din casa laptele batut, am inlocuit iaurtul cu lapte. Doamne, ce bucurie pe mine, cand am scos din cuptor prima paine. Nu are un aspect extraordinar, dar este delicioasa. Si care paine, fie vorba intre noi, Iuliana are dreptate, nu dureaza decat 10 minute sa fie facuta, restul fiind treaba cuptorului. Deci, pentru zilele de frupt am gasit rezolvarea: aceasta painica delicioasa cu iaurt.

Numai ca postul s-a apropiat cu pasi repezi si aceasta painica nu am mai putut sa o fac. Ce este de facut? Inapoi la blogul Iulianei. De data asta, am ales painea de casa simpla, cu ulei de masline. Un deliciu, care a devenit painea casei.

La inceput a iesit mai bronzata (nu ca nu s-a mancat toata) insa, usor-usor, am invatat sa o fac, iar acum chiar iese o paine super. Pentru mine si sotul meu fac o paine de 500 gr o data la doua zile. Si cand ma gandesc ca pentru noi doi cumparam catre 2 paini in fiecare zi. Ohooo, ce diferenta.

painica 500 gr faina.

painica dintr-un kilogram de faina.

 Reteta este urmatoarea (asa cum am invatat de la Iuliana):

Ingrediente: 500 gr faina, 300 ml apa usor calduta, 25 ml ulei, 10 r sare si 7 gr drojdie granule.

Mod de preparare: Pun vasul robotului pe cantar, cantaresc toate ingredientele, dupa care pornesc robotul pe viteza 3 si las la framantat 15 minute. Dupa acest timp, infasor in folie vasul robotului si las aluatul la crescut pe masa din bucatarie pana cand isi dubleaza volumul (bucataria este orientata spre sud, bate soarele si este cald). In aproximativ 45 de minute aluatul este crescut. Dau drumul la cuptor la 240 gr si pun o cratita cu apa in cuptor. Scot aluatul din vasul robotului, il impaturesc in trei, ii dau forma rotunda si il las la crescut in tava in care am pus hartie de copt, pana cand clocoteste apa din vasul din cuptor. Crestez painea, o pun repede la cuptor si o las 15 minute. Dupa acest interval scot vasul cu apa, pun deasupra painii folie de aluminiu (pentru ca altfel cuptorul meu arde partea de deasupra), scad temperatura la 220 grade si o mai las in jur de 20 minute. O scot pe un gratar si o las sa se raceasca.

Dar, iata ca vremurile imi aduc o noua provocare. Ce ma fac daca raman fara drojdie (deocamdata am rezerve, dar este mai bine sa previn)? Cum se obtine maiaua? Cat de complicat este a face paine cu maia? Sunt intrebari la care tot caut raspunsuri, insa din ceea ce gasesc, nimic nu-mi inspira incredere ca voi reusi. Mai caut, trebuie sa ma lamuresc cumva.

lucru de mana

SERVETE DE BUCATARIE

O dorinta mai mare de-a mea este aceea de a-mi face singura lenjerii de pat. Pentru asta insa, trebuie sa invat sa croiesc (chiar daca este vorba de linii drepte) si sa imi aduc aminte sa cos la masina. Si atunci, mi-a venit ideea ca, inainte a incepe o lenjerie sa fac lucruri mult mai simple, ca de exemplu servete de bucatarie si pentru vase din cearceafuri vechi si pungute pentru plantele de ceai.

Am inceput cu servetele, asa ca am masurat spatiul din bucatarie dintre chiuveta si plita (pentru ca acolo mai pus vase la scurs cand sunt prea multe si nu au loc in suport) si am masurat un servet. Dupa care, am trecut la treaba: din cearceafurile vechi am inlaturat partea uzata, iar din restul am facut intai servetele pentru vase si din bucatile mai mici servete pentru maini.

servetele croite

Dupa ce le-am croit, inainte de a le coase, am facut tiv de jur-imprejur si l-am calcat, asa cum m-a invatat prietena mea, Lavinia, careia ii multumesc. Tivurile astfel pregatite le-am cusut foarte usor la masina.

Initiala, mi se rupea ata foarte usor si nu stiam de ce, insa mi-am adus aminte ca masina este nefolosita de mult timp si trebuie unsa. Asa ca a intrat in actiune sotul meu, care a curatat-o de praf si a uns-o. Dupa care totul a mers perfect.

Uraaa!! Am reusit.

Urmatorul pas este acela de a face pungutele de ceai, caci mai am materiale.

RUGACIUNE...

NEVOIE DE RUGACIUNE

In aceasta perioada care ne-a dat peste cap toata rutina de zi cu zi, toate planurile facute la inceput de an si nu numai, in aceste zile in care stam in casa pentru binele nostru si al celor din jur, e timpul si momentul pentru mai multa rugaciune.

Este vremea in care putem sa stam de vorba mai mult cu Dumnezeu, sa citim mai mult, sa ne rugam. Si gandindu-ma la aceasta, mi-am adus aminte de o istorioara citita de mult in cartea “Istorioare moral – religioase”, o antologie alcatuita de preotul Valeriu Dobrescu. Aceasta istorioara arata cat de mult ajuta rugaciunea facuta din inima si cu credinta. Dar, mai bine o redau in cele de mai jos:

“Rugaciunea (din inima, staruitoare si cu credinta)

Anul 1814. Intreaga Europa era bantuita de razboaiele care nu mai conteneau. Orasul Schleswig din Danemarca vazuse cu durere retragerea trupelor ocrotitoare si populatia ramasa in voia sortii traia clipe de groaza, simtind apropierea dusmanilor. Rusii si suedezii erau aliati si in curand puhoiul cotropitor se va napusti si asupra acestui oras pasnic ramas fara aparare.

            La marginea orasului, tocmai la drumul mare era o casuta, in care toti ai casei erau in mare neliniste. Cu spaima zugravita pe fete si cu deznadejde in priviri, erau atenti la orice zgomot din afara.

            In mijlocul lor, batrana bunica, impovarata de ani si necazuri, cu ochii inlacrimati se ruga, graind:”O, Doamne Dumnezeule, numai catre Tine, imi indrept tot focul inimii mele. Tu ne esti sprijin si ajutor. Ca sa nu se apropie dusmanul de noi, inconjoara-ne, cu ziduri de aparare, Atotputernice!”

            Alaturi de dansa, un tinerel de vreo 20 de ani, strain de cele sfinte, ca unii tineri de lume noua cunoscator al invataturii lumesti, dar nu in cele ale Bisericii lui Hristos, o priveste cu dispret, zicandu-i: ”Hei, bunico draga, dusmanii se apropie de noi si Dumnezeul tau este departe foc. Chiar daca te-ar auzi acum – ceea ce este imposibil – cum crezi ca ar putea cineva, asa la repezeala, sa-ti inalte ziduri de aparare in jurul casei?!”. “Dragul meu, raspunse batrana cu blandete, credinta mea e neclintita. Dumnezeu poate sa ne inconjoare chiar cu ziduri, daca asa va fi voia Lui Sfanta. Lui ma voi ruga neincetat”.

            Dar iata, vuiet, larma, zgomote, cantece, strigate si urlete se aud dinafara. Navalitorii, indarjiti de asprimea razboiului, de foame si frig, patrund prin case cu salbaticie. Dar netulburata, batranica cu credinta se ruga mai departe. Dupa cum credinta ei infruntase batjocura tanarului sau nepot, asa de neclintita era si acum, cand groaza domnea in jur.

            Vazand cu spaima cum se apropia zgomotul infricosator al dusmanilor, tanarul nepot se apropie de bunica lui si o ruga sa taca, ca nu cumva dusmanii, atrasi de cuvintele rugaciunii pe care batrana le rostea cu voce tare, sa patrunda si in casa lor. Dar batrana nu-l auzea, ci mai fierbinte si mai sarguitor se ruga “…cu ziduri de aparare ne inconjoara pe noi, Doamne!’

            Un fapt extraordinar se petrecu; de dimineata si pana seara tarziu, armata dusmana trecu necontenit prin fata micii casute, fara ca vreun picior de dusman sa-i fi trecut pragul. Afara viscolea. Batrana zise catre ai casei intr-un tarziu:”Trageti oblonul, copii, si odihniti-va, iar eu voi veghea mai departe in rugaciune”.

            Afara se auzeau ropote de cai, zgomote de arme, strigate, tipete. In casele vecine patrundeau zeci de inamici care devastau, loveau, raneau si raspandeau teama si groaza in randul celor pasnici.

            Cat e noaptea de lunga batrana si-a zis fara intrerupere rugaciunea ei:” Cu zid de aparare, ne inconjoara, Doamne…”. Pe afara de mult orice zgomot a amutit. Zorile zilei patrund, ca o raza de nadejde intr-un suflet chinuit. Batrana, dupa ce isi incheie rugaciunea cu cateva cuvinte de multumire catre Domnul, trimite pe nepotul sau sa vada ce-or mai fi facand bietii lor vecini.

            Baiatul trase usa, caci in afara nu se putea deschide, caci zapada troienita se inalta ca de doi metri in jurul casei. Toata familia privea uluita troienele de zapada din jurul casei.

            Nepotul striga uimit si el de ceea ce se intamplase:”Bunico draga, uita-te bine, caci iata in jurul casei noastre, cu adevarat se afla un zid de aparare. Bunul Dumnezeu, ti-a ascultat rugaciunea si a facut cu noi o minune”.

            “Da, zise batrana, palida de atata priveghere de o noapte intreaga, dar fericita ca Dumnezeu, i-a ascultat rugaciunea si i-a ocrotit pe toti ai ei, intr-adevar Dumnezeu cu ziduri de aparare ne-a inconjurat”.

            Si….tanarul de lume noua, infumurat de invataturi desarte si necredincios pana acum, deveni un alt om, saruta cu lacrimi mana batranei sale bunici, ingenunche in locul ei si…..din cuget smerit se ruga lui Dumnezeu, pentru intaia oara.”

(Istorioare moral religioase – pr Valeriu Dobrescu).

Dumnezeu si Maica Domnului sa auda si rugaciunile noastre si sa alunge molima din tara noastra, sa aduca toate lucrurile pe fagasul normal.

CULINARE

FESTIN DE POST

De la inceputul postului imi doresc sa mananc mamaliga si cartofi prajiti cu usturoi, numai ca mamaliga nu prea am avut cu ce sa o mananc, iar de cartofi cu usturoi nici nu putea fi vorba la durerile de stomac pe care le-am avut.

Acum durerile de stomac s-au linistit, asa ca azi mi-am propus, cand ajung acasa sa fac cartofi cu usturoi si cu mamaliguta. Numai ca, la serviciu nu am avut timp sa mananc aproape deloc si imi era gandul si la ciorbita de cartofi care merge de minune cu ceapa verde. Zis si facut: pregatit totul, adus in sufragerie si savurat bunatatile.

Si, pentru ca sotul meu nu este fan mamaliguta, pentru el am pus pe masa painica de casa, ca tot m-am specializat (despre acest lucru in postarea viitoare). Langa toate acestea el si-a dorit sa manance si muraturi, drept pentru care a desfacut ultimul borcan de 4 litri.

Ehhh, ce masa bogata si gustoasa? Cine spune ca nu se mananca bine in post?

LUCRU DE MANA

FUSTA MULT VISATA

Una dintre pasiunile mele este si tricotatul. Copil fiind, ma uitam la una dintre matusile mele, sora tatalui, care lucra continuu. Doamne, ce minunatii ieseau din mainile ei: pulovere, fuste, rochii, saluri si cate si mai cate. Bineinteles ca mi-am dorit sa invat si eu, numai ca, ori eu nu pricepeam ce imi explica, ori ea nu avea rabdare, cert este ca nimic nu iesea cum trebuie. Drept pentru care matusa a renuntat sa ma mai invete, spunand ca am doua maini de stanga.

Dorinta de a tricota mi-a ramas totusi in suflet si, cativa ani mai tarziu, mama a adus acasa un Almanah Femeia. Intr-un articol, ratacit undeva pe la mijlocul almanahului, erau explicatii pentru un pulover tricotat foarte simplu. Ei bine, fiind vacanta si avand timp liber cat cuprinde, caci in acei ani nu era program la televizor, iar de internet nici nu se auzise, m-am inarmat cu rabdare, cu resturi de fire si am citit, am facut si desfacut pana cand intr-adevar a iesit acel pulover. Primul lucru a fost sa merg sa ii arat matusii, care nu credea deloc ca ar fi facut de mine, numai ca, stiind ca nu are cine sa mi-l faca si vazand si ceva greseli si-a dat seama ca eu sunt autoarea.

De-a lungul anilor am tricotat diverse lucruri, insa numai dupa modele din reviste, care aveau tipar si modelul de tricotat. De fapt si acum tot numai asa tricotez.

Ceea ce nu am facut niciodata, a fost sa tricotez o fusta. Asa ca, anul trecut mi-am luat inima in dinti, am cautat prin revistele japoneze si am gasit un tipar.

Am actualizat datele din tipar la masurile mele folosind o fusta mai veche. Ca model, nu am gasit nimic sa imi placa, asa ca am folosit bobul de orez alungit.

Am pornit la lucru si, dupa ce am abandonat-o asta-vara pentru ca am avut multe conserve de facut, acum nu am mai lasat-o pana cand nu am terminat-o.

Si vine foooaaarte bine. De unde am tricotat-o sa stau cu ea prin casa, imi place asa de mult, incat m-am imbracat cu ea si cand am fost pe la plimbare.

Sunt chiar hotarata sa mai imi fac vreo doua, dar modele si culori diferite.

TRADITIE

Sfintii 40 de Mucenici

Astazi calendarul crestin ortodox sarbatoreste pe cei 40 de mucenici, ostasi crestini aflati in slujba imparatului pagan Licinius, care au preferat mucenicia in locul renuntarii la credinta ortodoxa. Dupa ce au fost batuti cu pietre si intemnitati, dupa ce li s-au oferit daruri, pentru a renunta la credinta si a se inchina idolilor, vazand ca tinerii ostasi nu renunta, guvernatorul Agricola a hotarat uciderea lor prin inghetare in lacul Sevatia. Vazand a doua zi ca mucenicii au rezistat gerului de peste noapte, i-a ucis si a poruncit sa fie arsi, pentru a nu ramane nimic din trupurile lor. Insa, Dumnezeu a avut alta lucrare, asa ca nici focul si nici apa nu a distrus sfintele lor moaste, ci ele au fost scoase din apa de Episcopul Armeniei – Petru – si asezate la loc de cinste.

Azi, biserica Sfantul Gheorghe Nou din Ploiesti si-a serbat unul din cele 4 hramuri si anume, pe cei 40 de mucenici. Icoana lor a fost impodobita cu un foarte frumos aranjament floral, facut cu dragoste, migala si talent de doamna Carmen, una dintre doamnele din comitetul bisericii.

In cinstea sfintilor, gospodinele pregatesc mucenici moldovenesti din aluat de cozonac cu miere si nuca sau macinici muntenesti din faina, apa si sare, modelati sub forma cifrei 8 si fierti in apa cu zahar si mirodenii. Se servesc nuca maruntita si scortisoara.

Sfintilor 40 de mucenici rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!

ZIUA FEMEII

8 MARTIE – ZIUA FEMEII

De Ziua Femeii urez tuturor doamnelor La multi ani, cu multe bucurii, realizari si impliniri. E o zi in care barbatii multumesc, printr-o floare, un zambet, o amintire, tuturor doamnelor din viata lor: mame, surori, sotii, etc.

Si eu am primit flori de la barbatii din viata mea (sot, fiu, ginere). Si asta pentru ca toti stiu ca florile imi bucura sufletul mai mult decat orice alt cadou.

Daaaar, de la o doamna tare draga sufletului meu am primit si un mesaj care mi-a placut foarte mult si pe care as dori sa vi-l transmit si voua – cititoarelor blogului.

“Atunci cand oglinda sufletului tau este Dumnezeu, frumusetea ta straluceste printre cei din jurul tau.

Esti INVINGATOARE chiar daca nu ai castigat toate luptele care s-au dat in sufletul si in viata ta.

Esti IUBITA chiar daca au existat oameni care nu ti-au impartasit sentimentele.

Esti VALOROASA chiar daca nu toti oamenii ti-au recunoscut meritele.

Esti PUTERNICA chiar daca ai adormit plangand de atatea ori si te-ai simtit slaba.

Esti FRUMOASA chiar daca nu te incadrezi in standardele frumusetii impuse de societate.

Esti importanta. Esti mai mult decat crezi. Esti creatia lui Dumnezeu.

FII BINECUVANTATA!

Si voi, cititoarele blogului, SA FITI BINECUVANTATE!

INGERUL PAZITOR

Un gand, la ceas de seara

Venind de la biserica, de la slujbele de seara din aceasta saptamana, am pregatit masa sa mancam (tocmai ce ne-a dat socrelina fasolica iahnie-Dumnezeu sa-I dea sanatate) si l-am ascultat pe parintele Calistrat.

In scurta predica pe care am ascultat-o – “O idee grozava de pus in practica” – printre altele, parintele spunea sa nu ii uitam pe ingeri si, in special pe ingerul pazitor al fiecaruia dintre noi, punand accentul pe faptul ca acesta este cel care e alaturi de noi tot timpul, cel care ne va duce sufletul la Dumnezeu si va fi martorul nostru la judecata. El se bucura pentru faptele noastre bune si se intristeaza pentru cele rele. Lucruri stiute, de altfel, numai ca, la final, parintele a spus ca ingerul pazitor nu trebuie neglijat, ci trebuie cinstit cum se cuvine.

Si, avand in minte aceste cuvinte de final de predica, ma tot gandesc ca, in afara celor doua rugaciuni catre ingerul pazitor – cea de dimineata si cea de seara – nu am facut nimic altceva pentru a-l cinsti. Oare este suficient doar atat? Daca la sfintii la care avem evlavie citim un acatist, un paraclis sau un canon, dam la biserica acatist de multumire si de cerere, pentru ingerul pazitor ce am putea face?

Este intrebarea la care, deocamdata, nu am un raspuns.

TREZIRE DUHOVNICEASCA

Apararea dreptului

-Parinte, intr-un tropar se spune: Manati de mania cea indreptatita. Care manie este mai justificata?

-Cand sunt nedreptatiti altii si cineva striga si se manie cu durere sincera, atunci “mania este mai justificata”. Dar cand este nedreptatit el insusi si se manie, atunci mania sa nu este curata. Cand vezi pe cineva ca sufera pentru lucruri sfinte, unul ca acesta are ravna dumnezeiasca. Din aceasta il poti intelege si pe nebunul pentru Hristos. Daca, de pilda, iei o icoana si o pui inaintea lui invers, nebunul pentru Hristos va sari in sus. Asa il testezi. Exista si manie dreapta, dumnezeiasca, si numai aceasta manie se justifica la om. Moise, atunci cand a vazut pe popor inchinandu-se vitelului de aur, s-a maniat si a aruncat jos tablele cu poruncile ce i le-a dat Dumnezeu si le-a spart. Finees, nepotul arhiereului Aaron, a facut doua ucideri si Dumnezeu a poruncit ca din semintia lui sa iasa preotii lui Israel. Cand a vazut pe israeliteanul Zambri pacatuind cu madianita Hasbi nu s-a putut abtine ci, inaintea lui Moise si a tuturor israelitilor, s-a ridicat din adunare si l-a ucis oprind astfel urgia lui Dumnezeu. Daca nu i-ar fi omorat pe amandoi, ar fi cazut urgia lui Dumnezeu peste tot poporul lui Israel. Infricosator! Eu cand citesc din Psaltire stihul:”Si a statut Finees si L-a imblanzit si a incetat bataia”, sarut de multe ori numele lui. Dar si Hristos, cand a vazut cum inauntrul Templului vand boi, oi si porumbei si pe cei ce schimbau bani, a luat biciul si i-a alungat.

Un om duhovnicesc, cand este miscat de manie ca sa se apere pe sine intr-o problema personala, sufera de pur egoism, este sub lucrarea diavolului. Primeste inrauriri diavolesti din afara. Daca cineva este nedreptatit sau luat in ras, pe unul ca acesta trebuie ca altii sa-l apere pentru dreptate, iar nu pentru interesul lor personal. Nu se potriveste sa te certi pentru tine. Altceva este sa reactionezi ca sa aperi subiecte duhovnicesti serioase, subiecte legate de credinta noastra, de Ortodoxie. Aceasta este datoria ta. Cand te gandesti la altii si te impotrivesti ca sa-I ajuti, atunci fapta aceasta este curata, pentru ca se face din dragoste.

Cand am mers la Sinai, coboram la manastire in fiecare saptamana sau la doua saptamani, ca sa ma impartasesc. Odata un proiestos, care il inlocuia pe episcop atunci cand acesta lipsea din manastire, mi-a spus:”Ei, dar nu chiar in fiecare saptamana. Calugarii trebuie sa se impartaseasca de patru ori pe an”. Atunci aveau tipic sa nu se impartaseasca des. Aveam si camifalca. “Nu trebuie nici camifalca”, imi spune. Ei si-o puneau numai la sarbatori. “Sa fie binecuvantat!”, am spus. Si o purtam si eu aruncata pe umar, ca pe un fular si nu m-a mai preocupat aceasta. Ce? Sa ma cert? De fiecare data cand coboram, ma pregateam pentru Sfanta Impartasanie si mergeam la biserica. Atunci cand preotul spunea “Cu frica de Dumnezeu….” Imi plecam capul si spuneam: Hristoase al meu, Tu stii cata nevoie am”, si simteam o astfel de schimbare, pe care nu stiu daca as fi simtit-o daca m-as fi impartasit. Dupa ce au trecut mai multe luni, au venit la manastire patru-cinci copii, indemnati de mine sa vina la Sinai. Le-a spus si acestora sa nu se impartaseasca. Ei, atunci am vorbit si problema s-a aranjat.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)