Maica Domnului rugată fiind, ajută celui îndoielnic să înţeleagă Taina Sfintei Liturghii
Era
un preot în Alamania, foarte îmbunătăţit cu viaţa, care se chema Pelaghie, care
avea aşa de mare evlavie şi dragoste către pururea Fecioara Maria, încât nu
citea altă Evanghelie sau Apostol când slujea, decât numai din cele ale
Preasfintei. Însă vrăjmaşul celor buni, zavistuind multa lui evlavie, i-a
semănat în minte un gând cu totul păgânesc asupra credinţei şi anume că se
îndoia de trupul cel stăpânesc al Mântuitorului, zicând acestea în mintea sa:
„Cum este cu putinţă să se facă pâinea, Trupul lui Hristos, iar vinul, Sângele
Lui?”. Şi dacă Fecioara Maria a născut numai un singur Fiu, Care de voie pătimind,
S-a îngropat şi numai o dată a înviat, cum poate să se schimbe pâinea în Trupul
lui Dumnezeu şi să pătimească patimă în fiecare zi?”.
De
gândurile acestea neliniştindu-se Pelaghie, ca un neînvăţat si neştiutor ce era,
avea multă mâhnire. Si neîndrăznind a întreba pe cineva, a alergat către
Preasfânta, rugându-se şi zicând: „Stăpână şi Doamnă a lumii, te rog eu
nevrednicul robul tău, fă-mi darul acesta ca să cunosc Taina Sfintei Liturghii,
cum se schimbă pâinea şi vinul în Trupul şi în Sângele Domnului nostru, pentru
că nu pot să înţeleg desăvârşit”.
Şi
aşa de mult s-a rugat Pelaghie cu lacrimi, cu post şi cu privegheri, că odată,
după ce s-au săvârşit cele sfinte, când a strigat: „Mai ales, pentru
Preasfânta, Preacurata”, s-a făcut nevăzut Sfântul Trup de pe discul de
dinaintea lui. Căutând el încoace şi încolo, crezând că poate să fi căzut pe
jos, din neluare-aminte şi din nebăgarea lui de seamă, n-a găsit nimic. Atunci,
îngrozit şi îngrijorat foarte, a plâns cu amar, rugându-se aşa: „Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu! Ştiu că pentru puţina mea credinţă şi pentru îndoirea
pe care am avut-o pentru Preasfântul Trup al Stăpânului meu, s-a îngreţoşat de
mine Împărăţia Lui şi S-a depărtat de la mine ca să nu mă împărtăşesc cu El, eu
cel nevrednic; ci roagă-L pe Dânsul ca să mă ierte ca un milostiv şi ca un
nepomenitor de rău, să nu Se mânie pe mine până la sfârşit”.
Acestea
zicând, preotul cel evlavios a văzut înaintea Sfintei Mese pe Împărăteasa
îngerilor cea Preaslăvită, care avea în braţele ei un Prunc mic negrăit de frumos,
pe Domnul nostru Iisus Hristos şi i-a zis lui: „Pruncul acesta este Făcătorul
şi Ziditorul lumii, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Om desăvârşit. Pe Acesta
L-am zămislit din Duhul Sfânt şi L-am născut fără stricăciune, rămânând
Fecioară. Acesta a pătimit şi a murit pe Cruce ca un om, pentru mântuirea lumii
şi a înviat şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, ca Unul ce
este de o fiinţă cu Dânsul şi împreună pe scaun şezător, pentru aceasta iarăşi
are să vină să judece toată lumea. Acesta şi acum, în fiecare zi, pentru
milostivirea Lui şi pentru multa bunătate, se pogoară cu negrăit şi minunat
chip în chipul pâinii şi al vinului, pentru multa dragoste pe care o are către
voi oamenii şi vi se dă spre mâncare şi băutură şi spre sfinţenia sufletului
vostru. Pipăie-L pe El şi fără de frică îl cearcă, pentru ca să cunoşti cum că
este adevărată privirea şi nu nălucire, ci trup adevărat, cu carne şi cu sânge,
după cum l-am cunoscut. Şi aşa se face şi pâinea şi vinul cu care săvârşiţi
Sfânta Liturghie. Însă pentru că firea omenească nu poate ca să mănânce carne crudă
şi să bea sânge, pentru aceasta, prin nepătrunsa Lui înţelepciune, Cel întru
tot Milostiv şi Atotputernic se schimbă în pâine şi în vin, pentru ca să-L
primească fiecare cu dorinţă şi cu dragoste. Împărtăşeşte-te dar cu Dânsul, cu
evlavie şi cu credinţă, căci cine se împărtăşeşte cu vrednicie cu El, se face
părtaş Dumnezeieştii Lui Slave”. Acestea zicând Stăpâna cea mult-lăudată, a pus
Dumnezeiescul Prunc pe Sfânta Masă şi închinându-I-se Acestuia cu multă evlavie
şi smerenie, s-a făcut nevăzută.
Iar
preotul, cu frică şi bucurie multă, luând pe acel Dumnezeiesc Prunc şi sărutându-L
cu evlavie şi cu smerenie, a cunoscut cum că în adevăr era un Prunc trupesc viu.
Atunci L-a pus pe Sfânta Masă, cu multă veselie şi, căzând la pământ, a zis
acestea cu lacrimi: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu,
Cel ce Te-ai născut din pururea Fecioara Maria şi mulţumesc milostivirii Tale
şi Preacuratei Maicii Tale, pentru al cărei dar m-am învrednicit azi, eu
nevrednicul, şi mă iartă pe mine pentru necunoştinţa mea cea mai dinainte. Şi
după cum m-ai învrednicit şi Те-am văzut pe Tine cu Trup, cum Te-ai născut din
Fecioara, aşa iarăşi, pentru rugăciunile Ei mă învredniceşte ca să mă
împărtăşesc cu Tine, nu ca şi cu un prunc, ci ca şi cu pâine, după cum şi mai înainte”.
Aşa
rugându-se cu credinţă, s-a ridicat şi a văzut iarăşi Sfânta Pâine, după cum a
fost mai înainte şi s-a împărtăşit veselindu-se. După aceasta, trăind viaţă
minunată şi plăcută lui Dumnezeu, s-a dus la Împărăţia cea cerească. Pe care să
dea Dumnezeu să o dobândim noi toţi întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I
se cuvine slava în veci. Amin (43, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția
1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu