Despre Maica Domnului

 Rugând pe Maica Domnului, o fecioară vede şi ţine în braţe pe Domnul, ca pe un copil de trei ani

O altă fecioară oarecare, de asemenea îmbunătăţită şi evlavioasă ca şi cea mai sus zisă, avea mare dorinţă să vadă pe Domnul Prunc mic de trei ani, după cum a fost cu trupul când începea să vorbească. Rugându-se pentru aceasta de multe ori către Domnul, a ascultat-o Cel preaîndurat şi mult milostiv. Într-o dimineaţă, ducându-se ea la biserică ca să asculte Sfânta Slujbă, după ce s-a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi a plecat tot poporul, ea a rămas pentru ca să se roage către Preasfânta cu evlavie şi cu umilinţă până la vremea prânzului, după cum îi era obiceiul, zicând închinăciunea îngerului cum şi alte rugăciuni pe care le mai ştia şi cugetând la Dumnezeieştile Taine, adică la întruparea, Patima şi învierea Domnului.

Stând la cântarea aceea Dumnezeiască şi la privirea cerească, a văzut umblând împrejurul Sfintei Mese un copil ca de trei ani, cu chipul negrăit de frumos şi preaslăvit. Iar ea ca o nepricepută a socotit că ar fi fost al unui oarecare boier, care din nebăgare de seamă l-ar fi lăsat să intre în Sfântul Altar. Chemându-L pe Dânsul la sine, L-a mângâiat, şi luându-L şi sărutându-L, L-a ţinut în braţe mai mult timp, pentru că era preafrumos şi se vedea a fi cu dar dăruit, mai mult decât toţi copiii. Şi Întrebându-L pe El al cui ar fi, nu i-a răspuns, ci numai se uita lung la ea cu o privire preadulce şi minunată. Iar ea socotea cum că fiind încă Prunc mic cu vârsta, de aceea nu vorbea.

Fecioara având mare dorinţă să-l facă să vorbească vreun cuvânt, i-a zis lui: „Zi, fiul meu: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har”, iar Pruncul a zis acele cuvinte vorbind cu un glas preadulce şi argintiu. Apoi spunându-i mai departe, cuvânt cu cuvânt, închinăciunea îngerului, Dumnezeiescul Prunc a zis după ea cu un preadulce şi frumos grai, până ce a ajuns la aceasta: „Binecuvântat este rodul pântecelui tău”, pe care cuvânt Iisus cel preablând şi smerit cu inima n-a voit să-l zică. Iar Fecioara i-a mai zis de vreo două ori, îndemnându-L pe Dânsul să zică şi cuvintele acelea, ca unele ce sunt mai cinstite decât toate altele.

Atunci Pruncul, uitându-se lung la dânsa, i-a zis cu o privire lină şi preamilostivă: „Bucură-te preaiubita Mea fiică, acum ai văzut ceea ce doreai”. Acestea zicând Stăpânul, s-a făcut nevăzut. Atunci preabuna fecioară, cunoscând cum că a fost Stăpânul Hristos, s-a rănit cu dragostea Lui şi a mulţumit milostivirii Lui, că a primit cererea ei şi a ascultat-o şi a veselit-o cu Dumnezeiasca Lui venire. Şi aşa de tare a rămas întipărită în mintea ei amintirea acelei veniri a Stăpânului Hristos, încât totdeauna cugeta şi se gândea la El cu atâta dulceaţă şi desfătare, încât rămânea de multe ori în Dumnezeiască uimire. În feciorie şi curăţie petrecând, s-a mutat din viaţa cea vremelnică, ducându-se întru fericirea cea veşnică (49, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)