Despre Maica Domnului

 Un creştin care iubea cu dor sfânt pe Maica Domnului a avut o vedenie minunată dar şi înfricoşată

Minunată cu adevărat şi vrednică de pomenire este pilda pe care o scrie Episcopul Vichentie în cartea sa numită „Oglinda Năravurilor”, zicând următoarele: „Un om însurat, care avea fii şi robi, iar bogăţie din destul, era foarte milostiv şi primitor de străini. Într-o seară, după ce a stat la masă, fiindu-i somn şi adormind, dimineaţa l-au găsit jos pe pământ ca pe un mort, rece şi fără simţire. Atunci cei din casă ai lui ridicându-l, l-au aşezat în aşternut în pat, i-au făcut şi i-au dat multe feluri de doctorii, ca să se încălzească şi să-şi vină iarăşi în fire, însă în zadar s-au ostenit.

Iar după mai multe zile, revenind singur la viaţă şi întrebat fiind să spună ce-a păţit de a căzut atâtea zile mort, n-a răspuns nimic, ci numai plângea, nemângâiat. Şi nicidecum nu a vorbit vreun cuvânt despre aceasta în toată viaţa lui, până în ceasul morţii sale, când şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul lui. Atunci, strigând pe fiul său cel mai mare, a zis aceste cuvinte în auzul tuturor: „Iubitul meu fiu! Porunca mea cea mai de pe urmă pe care ţi-o dau ţie, şi-ţi hotărăsc să o păzeşti, este: Ca să ai, pe cât poţi, milă de cei săraci şi de călători; să-i primeşti în casa ta cu toată dragostea şi să le dai toate cele de trebuinţă cu îndestulare; să le slujeşti lor fără de lenevire, aşa după cum m-ai văzut tu pe mine făcând. Căci milostenia către săraci şi primirea de străini este mai bine primită la Dumnezeu, decât toate faptele bune. Şi oricine va păzi aceasta cu sârguinţă, pentru dragostea lui Dumnezeu, va căpăta mare plată în Împărăţia Lui cea cerească. Iar pentru ca să vă îndemnaţi toate rudeniile mele la această faptă iubită de Dumnezeu, a facerii de bine şi a milostivirii către cei săraci şi străini, am să vă istoricesc astăzi, în ziua mea cea mai de pe urmă, înfricoşata vedenie pe care am văzut-o atunci, când m-aţi găsit în mijlocul casei mele zăcând ca un mort.

Ştiţi cum încă din copilăria mea aveam multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi-i citeam în fiecare zi laude şi rugăciuni, pe cât puteam. Pentru multa dorire şi dragoste ce o aveam către Dânsa, din tot sufletul şi inima mea, m-a învrednicit Stăpânul, prin rugăciunile Ei, de multe daruri şi hărăziri, însă m-am învrednicit de aceasta mai ales, căci aveam mare milostivire şi îndurare către cei săraci şi străini, căci voi cu toţii ştiţi câtă osârdie aveam către primirea de străini, pe fiecare primindu-l şi dăruind tuturor cu îndestulare cele ce le trebuiau. În noaptea aceea în care am văzut vedenia, am auzit un glas poruncitor, care mă striga pe nume, zicând către mine: „Ridică-te din pat şi urmează mie”. Atunci eu ridicându-mă, cel care m-a strigat ma apucat de mână şi, trăgându-mă cu sârguinţă, m-a dus într-o livadă mare. Iar acolo, povăţuitorul meu făcându-se nevăzut, m-a lăsat singur în acel câmp mare, din care pricină eram foarte mâhnit. Stând eu acolo şi neştiind ce să fac, am auzit în urma mea glasuri înfricoşate şi mare tulburare şi întorcându-mă am văzut mulţime nenumărată de draci venind asupra mea, ca să mă răpească ca nişte fiare neîmblânzite. Atunci eu văzându-i, am fugit pe cât am putut, cu frică şi cu groază neasemănată, până ce am ajuns la o casă în care am intrat şi am închis uşa. Însă diavolii au stricat-o şi au intrat înăuntru ca să mă răpească.

Dar ca să înţelegeţi pricina bine, ascultaţi mai întâi aceasta: sunt trei ani de când am primit aici, în casa mea, pe un străin, în seara Sfintelor Patimi, ca să-l ospătez totdeauna după obicei. Iar împlinindu-se aceşti trei ani, am găsit alt sărac pe care l-a întreţinut maica-mea după dorinţa pe care i-am arătat-o, ca să primească câte unul şi să-I slujească lui ca unui înger. Iar după puţină vreme, întâmplându-se să mai aducă un frate al meu pe un altul, mult m-am bucurat că m-am învrednicit să primesc în casa mea pe străinii aceia trei, în chipul Sfintei Treimi şi i-am ospătat cu îndestulare, pe cât mi-a fost cu putinţă şi cu faţă veselă.

Când au aruncat diavolii uşa jos, după cum am arătat mai sus, şi au intrat la mine, am început să strig către Domnul, ca să-mi ajute, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria. Atunci am văzut trei bărbaţi frumoşi, care au zis către mine: „Să nu te temi, căci noi am venit ca să-ţi ajutăm”. Izgonind ei pe draci, m-au întrebat pe mine dacă ii cunosc. Iar eu am zis: „Nu vă ştiu, Domnii mei”. Atunci ei mi au spus: „Noi suntem acei trei străini pe care i-ai primit în casa ta şi ne-ai ospătat totdeauna cu toată îndestularea, din toată inima şi cu toată dragostea ca şi Avraam şi ne-a trimis Domnul spre ajutorul tău, ca să-ţi răsplătim pentru multa dragoste pe care ai arătat-o către noi şi iată te-am izbăvit din ghearele diavolilor”. Acestea zicând, s-au făcut nevăzuţi.

Iar eu mulţumind lui Dumnezeu, am mai rămas puţină vreme în casa aceea, temându-mă să ies, ca nu cumva să se întâmple iarăşi să mă ispitească. Apoi, făcându-mi semnul Cinstitei Cruci, am ieşit, având nădejdea mea la Domnul. Însă mergând puţin, iarăşi au început a fugi diavolii după mine, strigând: „Să alergăm degrabă, ca să-l prindem măcar acum, să nu ne scape”. Iar eu temându-mă grozav, mai tare fugeam şi strigam: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie!”. Şi aşa fugind, am ajuns la marginea unui râu de foc, plin de şerpi şi de alte fiare înfricoşate ale iadului, care erau afundate în foc până la gât, stând numai cu capetele afară şi cu gurile căscate, ca şi cum ar fi cerut de mâncare. Iar dracii care mă urmăreau pe marginea râului acestuia, mă strigau ca să mă înfricoşeze să cad în el, ameninţându-mă că mă vor arunca cu sila. Atunci eu, uitându-mă împrejur dacă nu ar fi fost alt loc de unde să primesc vreun ajutor, am văzut acolo aproape un podişor mai strâmt decât o palmă şi atât de înalt încât mi se părea că ajungea la cer. Nu ştiam ce să fac din acestea trei: ca să cad în râul acela, mă temeam de foc şi de balauri; ca să mă sui pe podişor, mi se părea lucru foarte greu, ba chiar cu neputinţă; să rămân pe loc, în stăpânirea dracilor, mai rău era; am ales dar să mă sui pe pod mai bine, decât să cad în râu.

Şi aşa suindu-mă pe o treaptă, cu multă frică şi cu nespusă groază, înrăutăţiţii diavoli veneau după mine, strigând; iar când am ajuns la vârful podişorului aceluia au sosit şi dracii. Atunci eu am strigat cu lacrimi, zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie”. Îndată s-a aflat acolo, înaintea mea, Maica Milostivirii, împărăteasa îngerilor cea iubitoare de milă şi mi-a întins Sfânta ei dreaptă, zicând: „Nu te teme, iubitul meu rob, căci după cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citindu-mi rugăciuni şi laude şi miluind pe săraci - fraţii Fiului şi Stăpânului meu - aşa am venit eu acum, ca să-ţi ajut la nevoia ta”. Acestea zicând, pe când mă ţinea de mâna dreaptă, într-un minut m-a adus aici în casa mea, unde m-aţi găsit, rămânând de frică aproape mort, mai multe zile.

Fiul meu, păzeşte-te să nu te leneveşti niciodată de la slujirea Atotputernicei Maici a Stăpânului, ci în tot ceasul să-i aduci laude şi să o cinsteşti după cuviinţă, după cum ştii că am făcut şi eu, dacă voieşti să o ai şi tu ajutoare la nevoie. Aceasta este întâia mea poruncă. Iar a doua este pe care ţi-am mai spus-o: „Sileşte-te pe cât poţi, să miluieşti pe cei săraci şi pe străini, dându-le toate cele de trebuinţă, dacă voieşti să dobândeşti în această lume tot binele, iar în cealaltă să moşteneşti Împărăţia cea cerească”.

Acestea zicând pururea pomenitul, şi povăţuind şi pe ceilalţi ce erau de faţă să aibă cucernicie şi evlavie către Prealăudata Fecioară şi să ajute pe cei săraci, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar fiul aducându-şi aminte de părinteştile porunci, a petrecut viaţa sa cu fapte bune, până la sfârşit; şi mutându-se, s-a învrednicit de fericirea cea veşnică. Amin (64, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)