O picătură de Sânge Dumnezeiesc acoperă toate păcatele Oamenilor
Era
un monah lenevos şi trândav, care nu păzea făgăduinţele chipului celui îngeresc,
ci trăia fără de nici o grijă. Numai o singură faptă bună făcea şi anume: din multa
dorire şi evlavie pe care o avea către Preasfânta Fecioară, şedea în fiecare zi
înaintea icoanei sale, până ce zicea de o sută de ori rugăciunea cea
îngerească, căci nu ştia carte să citească alte rugăciuni. Aşa trăind el cu
lenevire la posturi, la privegheri şi la celelalte rânduieli ale vieţii
călugăreşti, Dumnezeul cel preabun, care voieşte ca toţi să se mântuiască, l-a
învrednicit de a văzut o vedenie înfricoşată şi groaznică şi anume: cum că ar
fi răpit diavolii sufletul lui şi l-ar fi dus înaintea Dreptului Judecător
cerând să se facă dreptate şi să-l dea lor după faptele lui. Iar împăratul
ştiind păcatele lui, a zis demonilor: „Duceţi-l pe dânsul în gheenă, că n-are
parte cu Mine, pentru că n-a păzit făgăduinţele Botezului şi ale chipului celui
monahicesc”. Repezindu-se demonii ca nişte lupi turbaţi ca să-l ia pe el,
îndată s-a sculat de pe scaun Stăpâna şi i-a zis: „Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu,
îngăduie-mi să fac şi eu dreptăţile mele pentru acest suflet”. Şi scoţând o
carte în care erau scrise heretisirile (adică închinăciunea îngerului) pe care
le zisese în toată viaţa sa, a poruncit celui ce-l păzea pe el să pună acea
carte într-o parte a cumpenei. Iar în cealaltă punând dracii mai multe cărţi de
ale lor, în care erau scrise păcatele monahului, era mai mare greutate în
această parte.
Atunci
Maica cea mult-milostivă a preaînduratului Dumnezeu văzând căci cu chipul
acesta nimic nu s-a folosit sufletul acela (pentru că păcatele erau mai multe,
iar faptele bune puţine) a zis către Stăpânul: „Adu-Ţi aminte, Preaiubitul meu
Fiu, că din trupul meu ai fiinţa Ta cea omenească şi pătimitoare şi-mi
dăruieşte o picătură din Sângele Tău cel curat şi preascump pe care L-ai vărsat
pentru păcătoşi în vremea patimei celei mântuitoare. Aşa, o! Stăpâne
mult-milostive, fie-Ţi milă de sufletul acesta, pentru că foarte mult mă iubea
şi se ruga pentru mine cu dragoste şi cu credinţă”. Răspuns-a Stăpânul: „Să ţi
se facă voia, o, Maica Mea, căci nu este cuviincios a trece cu vederea nici o
cerere a ta. Însă să şti că o picătură a Sângelui Meu acoperă toate
fărădelegile lumii”.
Primindu-şi
împărăteasa a toate darul cerut şi punându-l în cumpănă, s-a uşurat partea
aceea în care erau cărţile cu mulţimea păcatelor, aşa de mult, încât părea că este
o pană sau un pai. Atunci dracii risipindu-se ruşinaţi, au strigat zicând:
„Foarte milostivă şi preamilostivă este Stăpâna, către creştini şi de multe ori
ne face nedreptate”. Iar monahul venindu-şi în fire, a slăvit pe Domnul,
mulţumind Maicii Lui, care i-a arătat o vedenie aşa de minunată. Căindu-se,
şi-a îndreptat viaţa sa şi a făcut aşa de multe fapte bune, încât se mirau toţi
cei care-l ştiau cum era mai înainte. Nevoindu-se cu dragoste de Dumnezeu, s-a
săvârşit întru Iisus Hristos Domnul nostru, căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea
în veci. Amin (42, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu