luni, 13 ianuarie 2020

BUCURIE


PACE, LINISTE SI BUCURIE

Saptamana trecuta a fost o saptamana destul de grea. Fiind prima, dupa un concediu de o luna de zile, a fost de lucru (nu foarte mult datorita colegelor care m-au inlocuit lucrand din greu – si le multumesc), dar cel mai rau a fost ca m-am readaptat destul de greu la ritmul alert in care lucram de obicei. Doamne, e tare bine acasa, insa iti dau slava ca in aceste vremuri eu am un serviciu bun. Saptamana s-a terminat, iar marea bucurie a fost ca duminica, la Sfanta Liturghie, am simtit o stare de liniste si pace. Am avut senzatia ca cineva a venit si a smuls toata nelinistea si presiunea sufleteasca, lasand in loc pace si liniste.
Iar la pacea si linistea dobandite s-a adaugat si bucuria, pentru ca una dintre doamnele tare dragi sufletului meu, la sfarsitul slujbei mi-a daruit (cu ocazia Sfantului Ioan) o bratara ce are culoarea ochilor mei. Ceea ce m-a impresionat tare mult a fost faptul ca atunci cand a cumparat-o s-a gandit la fiica dansei si la mine. Cata bucurie in sufletul meu sa stiu ca sunt in sufletul dansei alaturi de fiica.



Va multumesc doamna Aurelia, atat pentru darul dumneavoastra, cat si pentru dragostea pe care mi-o purtati.

Niciun comentariu: