Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat aievea Sfântului Serghie, mângâindu-l
Preafericitul
Părinte, stând oarecând noaptea la obişnuita sa pravilă înaintea Sfintei icoane
a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi adeseori căutând la Dânsa, zicea: „Preacurată
Maica Hristosului meu, Apărătoarea şi tare ajutătoarea neamului omenesc, fimnouă
nevrednicilor mijlocitoare, pururea rugându-te Fiului Tău şi Dumnezeului
nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda şi
cinstea Sfânt numelui Lui în veci. Pe tine Maica dulcelui meu Hristos, ca pe
ceea ce ai câştigat multă îndrăzneală către Dânsul, rugătoare te punem înainte
noi robii Tăi, căci tu eşti tuturor nădejde de mântuire şi adăpostire”.
Aşa
se ruga şi canonul cel de mulţumită, adică Acatistul Preacuratei cântându-l, a
şezut puţin să se odihnească. Iar ucenicului său, care se numea Mihail, i-a zis:
„Fiule, fii treaz şi priveghează, de vreme ce o cercetare minunată şi de spaimă
ni se va face nouă în ceasul acesta”. Acestea grăind el, îndată s-a auzit un
glas care a zis: „Iată, Preacurata vine”, iar sfântul auzind acestea, degrabă
s-a sculat vrând să iasă din chilie şi iată o lumină mare, strălucind mai mult
decât soarele, a luminat pe Sfântul. Atunci îndată a văzut pe Preasfânta
Născătoarea de Dumnezeu însoţită de doi Apostoli, Petru şi Ioan, care întru
negrăită lumină strălucea. Cum a văzut-o Sfântul, a căzut cu faţa la pământ, neputând
suferi acea lumină preastrălucitoare. Atunci Preacurata cu ale sale mâini s-a atins
de Sfântul, zicându-i: „Nu te spăimânta alesul meu, iată am venit să te
cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi, pentru care tu te
rogi. Şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, căci de acum cu toate va fi
îndestulat, nu numai cât vei fi tu în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta
către Domnul, nedepărtată voi fi de la locaşul tău, dându-I cele de trebuinţă
nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iară
Sfântul, ca întru uimirea minţii aflându-se, de frică şi de cutremur era
cuprins. După puţin timp venindu-şi în sine, a aflat pe ucenicul său, ca un
mort zăcând de frică şi l-a ridicat, iar el a început a se arunca la picioarele
Stareţului, zicându-i: „Spune-mi, Părinte, pentru Domnul, ce era această
vedenie minunată şi strălucită, de vreme ce puţin a fost de nu s-a despărţit
duhul meu de trupeasca legătură”. Iar Sfântul se bucura cu sufletul şi strălucea
faţa lui de acea negrăită bucurie şi nu putea nimic altceva să grăiască, fără numai
aceasta: „Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură întru mine de această
vedenie minunată”. Şi minunându-se, stătea tăcând. Apoi, după puţină vreme, a
zis ucenicului său: „Fiule, cheamă la mine pe Isaac şi pe Simeon”. Şi venind
ei, le-au spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu
cu Apostolii şi ce i-a zis lui. Acestea auzind ei, se umpleau de bucurie şi de
veselie şi toţi împreună au cântat Paraclisul Maicii Domnului. Apoi Sfântul a
petrecut toată noaptea aceea fară de somn, socotind cu mintea pentru milostiva
cercetare a Stăpânei celei Preacurate, căreia fie preacinstirea în vecii
vecilor. Amin.
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu