Despre Maica Domnului

 Maica Domnului cheamă la Împărăţia Mirelui ceresc, pe buna şi blânda fecioară Evpraxia

Când s-a apropiat vremea fericitului sfârşit al Sfintei Evpraxia, egumenei i s-a arătat în vis descoperire de la Dumnezeu, că mireasa lui Hristos în curând se va chema în cămara cea cerească. Ea s-a tulburat foarte mult de vedenia aceea, fiindu-i jale pentru plecarea de la dânsele, a iubitei lor Evpraxia. Pentru aceea, ea a început a plânge, şi n-a voit să spună nici uneia acea vedenie. Bătrânele văzându-o pe ea mâhnită şi plângând neîncetat, nu îndrăzneau să o întrebe pe dânsa pentru ce plânge aşa. Apoi şi ele singure, umplându-se de mâhnire pentru întristarea ei, s-au apropiat de dânsa, grăind: „Doamnă şi maica noastră, spune-ne nouă, pentru care pricină eşti în astfel de întristare? Pentru că şi inimile noastre s-au îndurerat, văzându-te pe tine suspinând”. Egumena a zis: „Nu mă siliţi, căci am să vă spun până mâine”. Bătrânele au zis către dânsa: „Maica noastră, viu este Domnul, de nu ne vei spune, cu mare mâhnire vei răni sufletele noastre”. Egumena a zis: „Nu voiam să vă spun până mâine dimineaţă, dar de vreme ce mă siliţi să vă spun, ascultaţi: Evpraxia ne lasă pe noi, căci mâine se va duce din viaţa aceasta; dar nici una din voi să nu-i spuneţi despre aceasta, ca să nu ştie această taină şi să se tulbure, până ce va veni ceasul ei”. Egumena spunând acestea, surorile au plâns mult, ştiindu-o că este mult plăcută lui Dumnezeu şi adevărată roabă şi mireasă a lui Hristos; socoteau că le este o mare pagubă a se lipsi de dânsa.

Plângând ele, una din surori auzind plânsul bătrânelor şi înştiinţându-se de pricina plângerii, a alergat la brutărie, şi a aflat pe Evpraxia, împreună cu Iulia, ostenindu-se la coacerea pâinii. A zis către Evpraxia: „Doamnă, să ştii că pentru tine plânge egumena şi bătrânele!”. Evpraxia şi Iulia, s-au mirat de cuvântul acesta, şi stăteau tăcând. Apoi Iulia a zis către Evpraxia: „Oare nu acela ce a fost altădată mire al tău, a rugat pe împăratul, ca să te ia pe tine cu sila din mănăstire şi pentru aceasta se întristează Doamna egumenă şi bătrânele?”. Sfânta a răspuns: „Viu este Domnul meu Iisus Hristos, că de s-ar aduna toate împărăţiile pământului, nu vor putea să mă silească pe mine, ca eu să las pe Hristos, mirele meu; însă doamna mea Iulia, du-te şi află pentru ce este plânsul acela, pentru că sufletul meu s-a tulburat foarte mult”. Iulia ducându-se, a stat lângă uşă şi a ascultat cele ce ele vorbeau. Egumena spunea bătrânelor de aceea vedenie, astfel: „Am văzut pe doi bărbaţi cinstiţi, îmbrăcaţi luminos, intrând în mănăstire şi zicându-mi: lasă pe Evpraxia, căci îi trebuie Împăratului. Iar eu îndată luându-o pe dânsa, am plecat. Când am sosit la nişte porţi minunate, ale căror frumuseţi nu le pot spune, acelea s-au deschis singure, am intrat înăuntru şi am văzut nişte palate nefăcute de mână, pline de slavă nespusă, şi un scaun înalt pe care şedea un Împărat prealuminos; eu n-am putut să intru înăuntru, iar pe Evpraxia luându-o, au dus-o la Împăratul. Ea căzând înaintea Lui, I s-a închinat şi a sărutat preacuratele Lui picioare. Am văzut acolo întuneric, apoi strălucire de îngeri şi o mulţime de sfinţi, toţi stând şi privind Ia Evpraxia. După aceasta am văzut pe Maica lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Maria, Stăpâna noastră, care luând pe Evpraxia, i-a arătat o cămară preafrumoasă şi o cunună pregătită, strălucind cu slavă şi cu cinste, şi am auzit un glas zicând către dânsa: „Evpraxia, iată răsplătirea şi odihna ta; acum du-te, iar după zece zile să vii, ca să te saturi de toate acestea întru nesfârşiţii veci”. Această vedenie a spus-o egumena bătrânelor, vărsând lacrimi din ochi, şi le-a zis: „Iată acum este a zecea zi de când am văzut această vedenie, şi mâine dimineaţă Evpraxia va muri”. Cu mare greutate, Iulia i-a făcut cunoscută acea descoperire despre moartea ei.

Auzind această veste, Cuvioasa Evpraxia a început a plânge cu mare îndurerare, cerând de la Dumnezeu timp de pocăinţă. Dar sfârsitul ei a sosit, şi după puţină zăcere, s-a despărţit de surorile ei iubite, care au plâns-o cu adâncă durere, şi de egumena ei scumpă către care a rostit ultimile cuvinte: „Maica mea, roagă-te pentru mine, că mare osteneală este sufletului meu în ceasul acesta” (Viețile Sfinților 25 iulie).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)