Pentru aducerea mostelor Sfantului Apostol Bartolomeu si pentru rugaciunile Sfantului Apostol Tit, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru
această zi, cuvânt că nu se cade a judeca pe preot.
Ascultati si această
întâmpIare, de suflet folositoare, care s-a petrecut pe vremea lui Arcadie,
arhiepiscopul Constantinopolului. Era un sat, anume Trahiad, la cinsprezece
stadii de Constantinopol. În acest sat, a fost un preot foarte necurat, care,
din îndemnarea vrăjmasului, se înselase spre mâncare si băutură si petrecea cu
desfrânatii. Deci, înstiintându-se despre el, dregătorul, l-a prins si l-a
închis. Si, cercetându-l, trimisul dregătorului, l-a întrebat pe el, zicând:
„Spune-mi mie, ticălosule si nevrednicule de orice iubire de oameni, fiindcă
n-ai tinut seama de înfricosătoarea Judecată, cum nu te-ai temut de acea înfricosătoare
Judecată, cum nu te-ai temut de acea înfricosătoare intrare în altar, când
purtai Jertfa aceea înfricosătoare si fără de sânge? Nu gândeai că se va pogorâ
foc din cer si te va arde?” Iar fermecătorul, răspunzând, a zis către dânsul:
„Mă jur pe Dumnezeu, Cel ce mă pedepseste acum, prin mâinile voastre, iar acolo
mă va pedepsi cu ale Sale mâini, că nu purtam eu Sfânta Jertfă, nici nu
împărtăseam eu poporul, de când m-am depărtat de Dumnezeu. Ci îngerul lui
Dumnezeu venind, purta si împărtea la popor Sfânta Jertfă. Iar eu, în acea
vreme, zăceam legat după Sfântul Prestol. Si când zicea îngerul: Cu pace să iesim,
atunci mă dezlega si ieseam. Însă, taina aceasta nimeni din oameni nu o vedea,
fără numai eu însumi. Iar oamenii, socoteau că eu purtau Sfintele Taine si eu
le împărteam lor.” Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii
vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu