Pentru rugaciunile Sfantului Proroc Agheu si ale Sfintei Teofana Imparateasa, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt că nu se cade a osândi pe cel ce greseste.
Un bărbat sfânt a văzut
pe un oarecare gresind si cu amar a lăcrimat si a zis: „Acesta astăzi, iar eu
mâine”. Oricine, de va gresi, chiar necredincios de ar fi, să nu-l osândesti pe
el, ci să te vezi pe tine mult mai păcătos decât dânsul si nicidecum să nu-l
ocărăsti pe dânsul pentru greseală, ci să-ti aduci aminte de tine însuti si să
iei seama cum umbli, ca să nu cazi. Să dai de lucru sufletului tău, ca, adică,
să stea la rugăciune si să se lipească de Dumnezeu, ca să nu te biruiască pe
tine gândul cel vrăjmăsesc. Roagă-te ca să se depărteze de la tine duhul
uitării. Si orice lucru de trebuintă vei face, dacă te vei lăuda, îl pierzi pe
el. Tu să zici asa: „Eu voi muri diseară, ori mâine, ori nu stiu în care ceas”.
Iar de vei grăi cuiva despre viata ce va să fie, cu umilintă si cu plângere
să-i grăiesti celui ce te ascultă, de vreme ce si el ar putea să-ti spună tie:
„Să nu mori fără de folos, petrecând vremea în cuvinte desarte”. Si de vrei să
te mântuiesti, fereste-te de cei ce te laudă si de cei ce-ti însală gândul tău,
ca să ocărăsti pe cel de aproape, iar pe tine să nu te vezi. Au, nu stii, oare,
că tâlharul cel ce a fost pe cruce, printr-un singur cuvânt s-a îndreptat, iar
fariseul, cu un cuvânt s-a făcut vinovat? Că Iuda a fost numărat împreună cu
Apostolii si, într-o noapte, si-a pierdut toată osteneala si s-a pogorât în
iad? Drept aceea, să nu se laude nimeni, oricât bine ar face, pentru că, toti
cei ce si-au pus nădejdea în sine, au căzut.
Deci, de vei vedea pe
cineva gresind, nu asupra aceluia să pui greseala, ci asupra diavolului celui
ce l-a biruit pe el. Si să zici: „Amar si vai mie, că acesta fără de voie a
fost înselat, iar eu, de voie si stiind, gresesc”. Deci, să plângi si să ceri
de la Dumnezeu ajutor. Că de vietuim cu lenevire si cu nebăgare de seamă, apoi
nimeni nu poate să biruiască pe diavolul si nici să câstige bunătăti de la
Dumnezeu. Drept aceea, pentru slăbirea si nepurtarea de grijă de viata noastră,
suntem amăgiti toti în lumea aceasta trecătoare. Iar când ne bucurăm de căderea
altuia sau o defăimăm, apoi singuri pe noi, atunci, ne dăm si ne vindem
muncilor diavolului. Iar, dacă stăm tari cu inima si cu mintea, apoi, de-a
pururea, Dumnezeu ne va fi nouă ajutător. A Căruia este slava în veci! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu