Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Patapie si ale Sfintilor Apostoli Cezar, Tihie si Onisifor, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre milostenie, căci cel ce dă săracilor milostenie, dă lui Hristos si însutit va lua.

A fost o femeie crestină, având de bărbat un elin păgân; si erau amândoi săraci, având ei numai cincizeci de arginti mari. Deci, a zis bărbatul către femeia sa: „Să dăm argintii acestia împrumut, că de-i vom cheltui pe ei câte unul, apoi se vor sfârsi si nu vom mai avea”. Si, răspunzând, acea bună femeie i-a zis lui: „Dacă voiesti să-i dăm împrumut, apoi să-i dăm Dumnezeului crestinesc.”. Si i-a zis ei bărbatul: „Dar unde este Dumnezeul crestinesc, ca să-i dăm Lui împrumut?”. Zis-a lui femeia: „Eu ti-L voi arăta pe El. Si de-i vei da Lui împrumut, apoi nu-I vei pierde pe ei, ci încă si dobândă îti va da tie si cu adevărat îi va îndoi.” Iar el a zis: „Să mergi si să mi-L arăti mie si-I voi da Lui împrumut.”

Deci, ea luându-l, l-a dus pe el în sfânta biserică si i-a arătat lui pe cei săraci, zicându-i: „La acestia să dai argintii si Dumnezeul crestinilor îi va lua de la dânsii, că toti acesti săraci ai Lui sunt.” Iar el, cu bucurie, a împărtit la săraci acei cincizeci de arginti si s-au dus la casa lor. Dar, după trei luni, neajungându-le lor hrana, a zis bărbatul: „O, femeie, oare nu va voi acum Dumnezeul crestinilor să ne dea nouă din datoria aceea, că, iată, am sărăcit.” Si i-a zis femeia: „Să mergi unde ai pus argintii si-ti va da tie ceea ce trebuie.” Iar el s-a dus la biserică si, fiind la locul unde a împărtit argintii la săraci si umblând prin toată biserica, n-a aflat pe nimeni, care să voiască a-i da lui ceva, ci numai pe săracii care sedeau acolo. Iar el gândea întru sine pe cine să întrebe si cui să zică si să ceară. Si a văzut înaintea picioarelor sale, pe marmură, un argint si aplecându-se, l-a luat pe el si s-a dus la casa sa si i-a zis femeii sale: „Am umblat la biserica voastră si, să mă crezi pe mine, femeie, că n-am văzut pe Dumnezeul crestinesc, precum mi-ai zis mie si nimeni nu mi-a dat mie ceva, fără numai am găsit pe jos acest ban de argint, acolo unde am împărtit eu cei cincizeci de arginti.”. Atunci i-a zis lui acea minunată femeie: „Acela este Dumnezeu si nevăzut ti-a dat tie, pentru că nevăzut este si cu nevăzută putere chiverniseste lumea. Ci mergi, stăpâne, si să cumperi nouă câte ceva ca să mâncăm astăzi si acelasi Dumnezeu îti va da tie iarăsi.” Iar el, ducându-se, a cumpărat pentru ei pâine, vin si peste si, aducându-le, le-a dat femeii sale.

Deci, ea luând pestele, a început a-l spăla si, spintecându-l, a aflat în el o piatră foarte minunată si ea nu o cunostea ce este si a pus-o la păstrare; apoi, după ce a venit bărbatul ei, i-a arătat lui piatra, zicând: „Această pietricică am aflat-o în peste.” Iar el, văzând-o, s-a minunat de frumusetea ei si nu stia, adică, nici el ce este, însă a zis: „Să mă duc, dar, ca să o vând pe ea.” Deci, mergând, s-a apropiat de un argintar si i-a zis: „Voiesti, oare, să cumperi pietricica aceasta?”. Iar acela i-a zis lui: „Cât voiesti să-mi ceri pe ea?” A grăit cel ce o vindea: „Tu stii cât face?”. Iar negutătorul i-a zis: „Să iei cinci arginti pe ea.” Ci, vânzătorul, socotind că-l ia în batjocură i-a zis: „Apoi, vei da oare atâta?”. Argintarul, socotind, iarăsi, că celălalt îsi bate joc de el, i-a răspuns zicând: „Să iei zece arginti.” Apoi, vânzătorul a cunoscut că argintarul nu-i răspunde cinstit si a tăcut. Deci, după putin timp, argintarul a mai zis: „Să iei cincisprezece arginti”, însă vânzătorul n-a mai zis nimic, măcar că argintarul până la treizeci si până la patruzeci si chiar cincizeci de arginti îi da lui.

Deci, vânzătorul a cugetat atunci întru sine si a zis: „De n-ar fi fost pietricica aceasta de mare pret, apoi n-ar fi dat pe ea cincizeci de arginti.” Si a început si el a-i mări pretul ei. După-aceea, argintarul i-a ridicat pretul până la trei sute de arginti si a început, cu jurământ, a-i da lui acesti bani; iar vânzătorul si-a luat argintul, iar piatra i-a dat-o argintarului si s-a dus la femeia sa, bucurându-se.

Deci, aceea, văzându-l pe el, i-a zis: „Cu cât ai vândut-o?”. Că, socotea că pe cinci sau zece bănisori de aramă a dat-o. Atunci el, scotând trei sute de arginti, i-a dat ei zicându-i: „Cu atâta s-a dat.” Iar ea, minunându-se de darul iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis bărbatului său: „Oare, văzut-ai cât este de bun Dumnezeul crestinilor si atotcunoscător, că nu numai cincizeci de arginti, ci si dobândă ti-a dat tie? Vezi, că nu este alt Dumnezeu, nici în cer, nici pe pământ, afară de Dumnezeul nostru, că Dumnezeu Unul este.” Deci, crezând acela, printr-o încercare ca aceasta, s-a făcut crestin si a proslăvit pe Hristos, Dumnezeul nostru.

 

 

(Proloage)