Invataturi

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, facatorul de minuni, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al lui Evagrie monahul, despre curătia cea deplină si despre înfrânarea de la vorbirea cu femei si de a căuta în fata lor, despre nesatiul pântecului si despre desfrânare.

Curătia cea deplină se zideste din înfrânare, iar înfrânarea se face din frica lui Dumnezeu. Iar frica lui Dumnezeu se sălăsluieste din durerea inimii. Iar cel ce nu se teme de Dumnezeu si nu are frică de El în inima sa si nu se înfrânează de la toate relele care îi însală sufletul si trupul, unul ca acela cade în multe si grele păcate. Însă neînfrânarea este povătuitoarea a tot păcatul. Iar, mai înainte de toate, ea aduce pe om la lăcomia pântecelui si la satiul cel peste măsură, din care se naste desfrânarea, care este mai grea si mai cumplită decât toate păcatele. Că pierde si însală pe tot omul si, ca si cu o undită, trage inima spre această faptă rea. Pentru această răutate zice dumnezeiescul Apostol: „Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieste în însusi trupul său” (I Cor., 6, l8). Pentru aceea, lăcomia este un lucru rău si maică a nesatiului si mijlocitoarea desfrânării. Untdelemnul creste para din felinar, iar hrana aprinde focul patimii în cei ce se apropie de femeie, ca să audă cuvinte stricătoare de suflet, iar după aceea ca să facă si desfrânare.

Însă vorba de femeie este ca o învăluire de apă mare, care afundă corabia: de vreme ce din vorbirea cu femeia se zămisleste acel iute foc ai poftei si se naste gândul desfrânării si întunecă ochiul cel sufletesc, adică mintea. Si din mintea cea neînfrânată se face inima însăgetată cu săgeata vrăjmasului, spre fapta cea de desfrâu. Iar, după ce face omul desfrânare, atunci mintea lui se întunecă si rămâne ca un iesit din minte si ca un rob, sau se poartă de gândul cel de desfrânare ca un vrăjit, neavând nici o stăpânire de sine peste voia sa. Pentru aceea, cade în acea desăvârsită pierzare. Si, petrecând în multime de războaie, adeseori primeste si răni. Asemenea si cela ce vorbeste cu femeile: multe răni aduce sufletului său. Deci, cu dreptate zice cineva: „Nu vorbi cu femeia, ca să nu te arzi cu focul ei”. Pentru că vederea si vorba cu femeile, ca o săgeată, răneste inima; ba si mai mult: săgeata răneste numai trupul, iar frumusetea fetei pierde si sufletul si trupul, precum zice dumnezeiescul Gură de Aur: „Că otravă cumplită slobozeste, care se revarsă în tot trupul”. Si, cu cât mai multă vreme va zăbovi, cu atât mai multă spurcăciune face. Iar cel ce se păzeste de unele săgeti ca acestea, nu iese la adunări nicidecum, nici la prăznuirile cele cu ospete vătămătoare de suflete, nici nu merge să vadă fete frumoase. Pentru că mai de folos este, precum scrie la Proverbe, a petrece în casa de plângere, decât în casa de ospete si a căuta cinste la praznicele cele mirenesti si a privi fetele cele frumoase, de vreme ce, de la aceasta, mare primejdie se face sufletului, si la moartea însăsi îl duce, dacă va face omul fapta lui cea cumplită.

Pentru aceea, să nu îndrăznesti a umbla la ospetele cele necuviincioase, să fugi de vorba cu femeile si să nu cauti la fetele lor cu poftă si să te opresti si să te feresti de bucatele cele de multe feluri. Si asa, te vei izbăvi de fapta desfrâului si-ti vei mântui sufletul tău si te vei slobozi de vesnica osândă. Si, dacă voiesti ca până în sfârsit să fii deplin curat să nu dai femeilor îndrăznire să caute la tine si nici să nu vorbesti cu dânsele. Pemtru că, mai întâi, cinstite sunt si măgulitoare cu chipul si cu răspunsul, iar, mai pe urmă, cu totul îndrăznesc si cuvinte amăgitoare îti aruncă, ca să viseze mintea ta si sufletul. Si, iarăsi, întâi vorbesc lin si dulce, precum zic Proverbele „Miere, adică, din buze le pică, iar pe urmă se află mai amare decât pelinul”. Cu adevărat, asa este, fără de minciună. Că cei ce se lipesc de femei străine abia pot să se izbăvească si multi au pierit din pricina aceasta. Pentru aceea, la aceleasi Proverbe zice: „Să bei din fântânile tale, iar nu din cele străine''. Si, iarăsi, dumnezeiescul Apostol zice: „Să fiti îndestulati cu leafa voastră, iar de partea străină să nu vă atingeti”.

Dar, să grăim iarăsi, despre vorbele cele de mai sus. Când femeile stau la vorbă, atunci au căutătura în jos si caută cu cucernicie si întreabă de curătie si ascultă cu dulceată. Iar după aceea, căutând mai sus putin si arătându-se mai mult, iau aminte la cele ce se grăiesc si după aceasta îsi pun un zâmbet pe fată si îndată, râzând, se înfrumusetează si mai mult si se arată luminoase la vedere, ca si când si-ar schimba fata. Si, spunând cuvinte frumoase, nasc patimi, adică îndeamnă spre poftă. Sprâncenele îsi ridică si ochii îsi întorc încoace si încolo si îsi slobozesc genele jos si apoi, încet, le ridică iarăsi si, cu iscodire, caută cumplit, cu mare poftire, ca să frângă inima celor tineri si altora care se învoiesc cu aceasta, ca să săvârsească cu dânsii pofta cea necurată. Încă îsi mai întind grumajii si tot trupul si buzele si le tocmesc cu bună cuviintă si grăiesc cuvinte înăltate si alcătuiesc povestiri dulci la auz, ca pustiu cu totul să-ti facă sufletul tău. Iar acestea toate, făcându-se de dânsele, te trag pe tine în latul cel mult împletit, care te duce la desăvârsita pierzare, adică la moarte, iar după aceea, la vesnica osândă. Si asa, amăgesc si-ti robesc sufletul tău si mintea, întocmindu-se cu acele blânde si dulci cuvinte si schimbându-se în tot chipul, cu adevărat ele păzesc într-însele totdeauna o otravă cumplită si ne rănesc sufletele noastre. De fiara neîmblânzită să nu te apropii, asemenea si de femeia tânără să nu te atingi. De foc apropiindu-te si arzându-te de el, degrabă sări în lături. Iar slăbănogindu-te de cuvintele femeiesti, nu poŃi ca să sari în lături degrabă, până ce si fapta vei face.

Că, precum magnetul tine fierul, asa si vorba femeii nu te lasă de la sine, până ce nu pomenesti, întru tine, de frica lui Dumnezeu si până nu sari în lături singur de la dânsa. Drept aceea păzeste-te de o patimă si faptă rea ca aceasta, ca să te izbăvesti si de nesuferitele chinuri vesnice.

Însă aceste învătături nu numai nouă, monahilor, ne folosesc, ci tuturor oamenilor celor ce vor să se mântuiască, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl si cu Sfântul Duh, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

 

 

(Proloage)