luni, 3 ianuarie 2022

POSTARE DE DIMINEATA

 

Acatistul zilei – 03 ianuarie

 

Pentru rugaciunile Sfantului Prooroc Maleahi si ale Sfantului Mucenic Gordie, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

Acatistul Sfântului Efrem Cel Nou - (3 ianuarie ziua aflării moaştelor)

 


 Troparul şi Condacul

Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor şi ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ţi sufletul sub loviturile necredincioşilor, Sfinte Părinte Efrem ,Mare Mucenic al lui Christos .Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îţi strigă ţie:slavă Celui Ce ţi-a dăruit putere,slavă Celui Ce ţi-a dăriut harul tămă-duirilor, slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine.

Pe Colina Neprihăniţilor te-ai întărit vieţuimd întru nevoinţă, Părinte de Dumnezeu înţelepţite, şi de acolo ai purces pe calea muceniciei.Pentru aceasta, Cel Care dăruieşte lumii viaţa cu îndoită cunună te-a încununat, Mare Mucenice Efrem, şi te-a dăruit nouă ca în tot locul să avem ajutător şi să ne rugăm cu stăruinţă :miluieşte-i pe cei ce te cinstesc pe tine .

Condacul 1

Strălucitu-ne-ai tuturor, ca o noua stea, când s-au descoperit sfintele tale moaşte, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume.Prin mila şi smerenia ta, plineşte cererile celor care se apropie cu credinţă şi care îţi strigă ţie: Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite !

 Icosul 1

Ca un Înger nemaivăzut ai fost trimis din Cer şi ne-ai arătat nouă harul Preasfântului Duh, cu care îi mângâi pe toţi credincioşii, Sfinte Mucenice Efrem .Pentru aceasta, ,,Preafericit’’te numim şi îţi strigăm ţie:

Bucură-te,căci odinioară lupta cea bună ai purtat ;

Bucură-te,căci acum tu străluceşti prealuminat.

Bucură-te,cela ce ne dăruieşti nouă veselie;

Bucură-te,căci pricinuieşti in Ceruri bucurie.

Bucură-te, stea cu totul nouă a Bisericii lui Christos –Dumnezeu;

Bucură-te,sabie cu două tăişuri împotriva nebuniei celui rău .

Bucură-te, căci tuturor te-ai făcut pildă de sfântă nevoinţă ;

Bucură-te,căci în ale tale lupte ai dobândit cununi de biruinţă.

Bucură-te,întărirea cea nouă a credinţei ;

Bucură-te, rana şi surparea necredinţei.

Bucură-te,că eşti putere dăruită celor credincioşi ;

Bucură-te,că preschimbi inimile celor necredincioşi .

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 2-lea

Viaţa ta sfântă şi sfârşitul preafericit au fost neştiute de oameni, dar prin descoperirea sfintelor tale moaşte, Preafericite Efrem, te-ai făcut cunoscut până la marginile pământului, îndemnându-i pe toţi să laude dumnezeiasca Iconomie şi să cânte Preasfintei Treimi :Aluluia!

 Icosul al 2-lea

Dobăndind noi cunoştinţa dumnezeiască a vieţii tale întru Domnul, prin arătarea sfintelor tale oseminte, lăudăm pe Cel Care te-a proslăvit prin mulţime mare de minuni, Preafericite Efrem.Prin ele tu dăruieşti mângâiere celor care îţi cântă cu umilinţă :

Bucură-te,că lui Christos-Dumnezeu îi eşti slujitor;

Bucură-te,că al luminii nematerialnice eşti văzător.

Bucură-te,următor plin de sârg al nevoinţei pustniceşti ;

Bucură-te, fierbinte râvnitor al luptelor muceniceşti .

Bucură-te, vas preacurat, ce ai primit dumnezeiască insuflare ;

Bucură-te,floare sfântă răspândind tainica înmiresmare.

Bucură-te, înţelepte care ai lepădat deşertăciunea cea lumească ;

Bucură-te,căci în chip tainic ai văzut lumea cea Cerească.

Bucură-te,căci mulţime de înviforări ai potolit ;

Bucură-te,că dorirea cea bună a duhului ţi-ai hrănit .

Bucură-te, că prin dragostea ta sfântă pavăză ne eşti;

Bucură-te,că înşelăciunile diavoleşti tu le stârpeşti .

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 3-lea

Prin sfintele tale arătări, ai descoperit celor ce te-au văzut, o , Sfinte Efrem ,Mucenice al Domnului, slava cea ascunsă pe care ai dobândit-o de la Dumnezeu.Iar prin mulţimea mununilor umpli de nădejde pe toţi cei ce strigă Domnului cu credinţă :Aliluia!

 Icosul al 3-lea

Ai strălucit odinioară pe Colina Neprihăniţilor, arătându-te plăcut lui Christos prin sfântă vieţuire , iar acum ,Sfinte, sfinţeşti cu sfintele tale moaşte mănăstirea ta, care se veseleşte duhovniceşte şi îţi strigă:

Bucură-te,luminător preastrălucit al isihiei;

Bucură-te,chip al cumpătării şi trezviei .

Bucură-te,căci veseleşti minţile cele credincioase;

Bucură-te,că amesteci cugetele inimilor necredincioase.

Bucură-te, că veşmintele sufletului tău sunt cu sânge împurpurate;

Bucură-te, căci cu pecetea mucenicească faptele ţi-s încrusta-te.

Bucură-te, căci caznele păgânilor le-ai îndurat cu răbdare;

Bucură-te,că ai râvnit să dobândeşti cununile nepieritoare.

Bucură-te,far străluminat ce ne scoţi la neclătit liman.

Bucură-te,cela ce îndepărtezi săgetările celui viclean.

Bucură-te,că mănăstirii tale îi eşti bucurie roditoare;

Bucură-te,cupă veşnic primitoare a Întreitului Soare .

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 4-lea

Risipind tulburarea şi aducând încredinţare,te-ai arătat cinstitei egu-mene şi i-ai descoperit în chip limpede că sfintele oseminte pe care le găsise erau ale tale.Iar ea, văzându-te ,s-a umplut de dumnezeiască insu-flare şi a cântat lui Dumnezeu :Aliluia!

 Icosul al 4-lea

Egumena , căreia i te-ai arătat, întru tot Fericite, ţi-a auzit glasul şi te-a văzut că îi vorbeai, iar tu i-ai descoperit numele şi chipul morţii tale .Pentru aceasta, îţi cântă unele ca acestea:

Bucură-te, Mare Mucenice din ceata călugărilor ;

Bucură-te,cel proslăvit întru soborul Sfinţilor .

Bucură-te,căci ai vieţuit în chipul îngeresc;

Bucură-te,că te-ai invrednicit de rodul cel ceresc.

Bucură-te, cunună aurită a sfintei tale mănăstiri ;

Bucură-te,pom pururea neveştejit, plin de sfintele rodiri.

Bucură-te,că pe Colina Neprihănitilor ai vieţuit întru nevoinţă ;

Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu ţi-a fost armă şi iscusinţă .

Bucură-te, că ai sfărâmat puterea celui pizmaş şi duşmănos ;

Bucură-te,că te-ai împodobit cu frumuseţea Domnului Christos.

Bucură-te, căci sufletele întinate de păcat le curăţeşti;

Bucură-te,căci mulţimea credincioşilor o veseleşti.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 5-lea

Prin uimitoare minuni şi prin mulţimea arătărilor tale, tu descoperi tuturor, în vis ori în stare de trezie, slava pe care ai dobândit-o de la Dumnezeu, Sfinte Părinte Efrem !Pentru aceasta, privind cu bucurie către slava ta, strigăm Celui Care te-a înveşmântat în lumină: Aliluia!.

 Icosul al 5-lea

Racla cu sfintele tale moaşte revarsă tămăduiri, bucurie şi sănătate celor care vin să se închine în sfânta mănăstirea ta şi-ţi cer stăruitor aju-torul ,Sfinte Părinte Efrem.De acea , copleşiţi fiind de darurile tale care se revarsă atât de bogat, strigăm către tine cu credinţă:

Bucură-te,cela care ne eşti izvor de tămăduire;

Bucură-te, că suferinzilor le eşti neîncetată izbăvire.

Bucură-te, că te arăţi celor ce dorm, dar şi celor ce veghează ;

Bucură-te, că vii degrab la cei ce după ajutorul tău însetează .

Bucură-te, că tainic îi sfinţeşti pe cei ce cheamă numele tău ;

Bucură-te, veselia negrăită a celor ce văd slava chipului tău.

Bucură-te, căci tu tămăduieşti de bolile ce nu au vindecare.

Bucură-te, că ne ridici poverile ce le purtăm prin drăceasca insuflare.

Bucură-te, că prin Pronia de Sus, multor credincioşi te-ai arătat;

Bucură-te,căci îi umpli de bucurie pe cei care ţi s-au rugat .

Bucură-te,căci Cortului ceresc îi eşti locuitor ;

Bucură-te, preafierbinte şi minunat ocrotitor.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 6-lea

Cei care au dobândit facerile tale de bine s-au făcut solitori ai minuni-lor tale celor fără de număr şi prin razele cuvintelor au întraripat sufletele tuturor credincioşilor .Pentru aceasta ,Sfinte Părinte Efrem, mulţimile aleargă la sfântă mănăstirea ta şi dobândesc har din belşug prin sfintele tale moaşte, cântând Preasfântului Dumnezeu :Aliluia!

 Icosul al 6-lea

Strălucind ca un alt soare, te-ai arătat şi ţi-ai făcut auzit glasul pogorât din Cer, pe Colina Neprihăniţilor .Neştiut fiind de către pământeni, te-ai făcut cunoscut acum Bisericii lui Christos, prin descoperirea sfintelor tale moaşte, făcându-i pe toţi oamenii să îţi aducă dulce cântare:

Bucură-te,stâlp al pătimirilor muceniceşti;

Bucură-te,viţă a dreptarelor dumnezeieşti.

Bucură-te,sfeşnic al luminii lui Christos ;

Bucură-te, cel nou arătat nouă, celor de jos.

Bucură-te,scară nou zidită a Bisericii Mântuitorului ;

Bucură-te, că nevoinţa virtuţilor ţi-a zugrăvit chipul teoforului.

Bucură-te, piatra cea din capul unghiului a luptelor muceniceşti;

Bucură-te,că tiranilor cugetului trupesc li te împotriveşti.

Bucură-te, că întru slava muceniciei ai suit calea ceacerească.

Bucură-te, cel ce preamăreşti bunătatea dumnezeiască.

Bucură-te, cela ce ţi-ai vădit bărbăţia sufletului

Bucură-te, tu , care abaţi turbarea vrăjmaşului.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 7-lea

În sânurile pământului ai rămas ascuns vreme de mai multe veacuri, Purtătorule de Dumnezeu, iar în anii din urmă te-ai arătat prin bunăvoi-rea Domnului, ca o comoară sfântă, Părinte Efrem , îmbogăţindu-i cu harul tău pe cei care-I strigă lui Christos: Aliluia!

 Icosul al 7-lea

Te-ai arătat ca un nou astru în Biserica lui Christos, luminându-o cu dumnezeieştile raze ale minunilor tale, iar pe cei care cer cu râvnă mijlo-cirea ta cea caldă îi izbăveşti din asuprirea întunecatelor patimi .Pentru aceea, şi noi, Sfinte Părinte Efrem, îţi strigăm fără de încetare:

Bucură-te,ciorchine ce cu veselie ne-ndulceşti,

Bucură-te, căci amarele mâhniri tu risipeşti .

Bucură-te,tămăduire minunată a celor aflaţi în grele pătimiri,

Bucură-te, izbăvire a celor ce sunt împovăraţi de multe ispitiri.

Bucură-te, că eşti purtător de Dumnezeu şi Sfinţilor următor ,

Bucură-te, atlet preiscusit şi Mucenic al Împăratului tuturor .

Bucură-te,că nevoinţa cu lupta mucenicească ai impreunat,

Bucură-te, cela care slava cea de Sus ne-ai arătat.

Bucură-te, că întunericul patimilor tu îl risipeşti,

Bucură-te,că în inima drepţilor bucurie zămisleşti.

Bucură-te,că sângeroşilor păgâni le-ai biruit nebunia,

Bucură-te,că fără de strămutare ţi-ai purtat mucenicia.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 8-lea

Harul pe care-l dăruieşti ,Preafericite Efrem, tuturor celor ce te cheamă în ajutor se revarsă asupra lor în chip preaminunat .Pentru aceasta , vestea minunilor tale s-a răspândit în toată Attica, iar noi , care alergăm cu grăbi-re la sfintele tale moaste,Îi strigăm lui Dumnezeu :Aliluia!

 Icosul al 8-lea

Întru totul luminat fiind de strălucirea dumnezeiască,nu te îndepărtezi nici o clipă de sfânta ta mănăstire ,Sfinte Mare Mucenice Efrem ,arătându-te în felurite chipuri celor cu inima curată şi dăruind har îmbelşugat celor ce cu râvnă îţi cântă ţie:

Bucură-te,slavă a călugăriei ,

Bucură-te,stâlpule al Ortodoxiei.

Bucură-te,curcubeu al luminii nezidite,

Bucură-te,că eşti părtaş al firii îndumnezeite.

Bucură-te, alabastru plin cu mirul lacrimii de umilinţă,

Bucură-te, surâs de bucurie izvorât din aspră nevoinţă .

Bucură-te, jertfă sfinţită prin război până la sânge ,

Bucură-te, că prin tine nebunia necredinţei se îfrânge .

Bucură-te, viaţă înveşmântată cu monahicească haină,

Bucură-te, mireasmă bună a vieţuirii fără de prihană.

Bucură-te, stea care pe Colina Neprihăniţilor răsare,

Bucură-te, că în bezna vremurilor noastre eşti precum un soare.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 9-lea

Tu dezlegi legăturile celor slăbănogi, îi tămăduieşti pe cei îndrăciţi şi faci să înceteze mulţimea bolilor fără de leac .Pentru aceasta ,atenienii , locuitorii din Pireu si din împrejurimi se zoresc în număr mare spre mănăstirea ta, Părinte Efrem, lăudându-te pe tine şi cântând Celui Care te-a încununat :Aluluia!

 Icosul al 9-lea

O, preaminunate Părinte Efrem, când tânăra cea evlavioasă te-a văzut strălucind cu o slavă care nu era din lumea aceasta şi a auzit dumnezeieş-tile tale cuvinte, a mărturisit tuturor grija pe care tu o porţi mănăstirii tale .Pentru acestea toate, după cuviinţă îţi cântăm:

Bucură-te,slava călugărilor din vremea de acum ,

Bucură-te, că spre Cer suit-ai pe mucenicescul drum.

Bucură-te,că ocrotitor neobosit al mănăstirii tale eşti,

Bucură-te,căci cu Sfinţii Îngeri dimpreună locuieşti.

Bucură-te,că i-ai tămăduit pe cei cuprinşi de noianul durerii,

Bucură-te,că pe paralitic tu l-ai ridicat prin harul înfierii.

Bucură-te, căci cu darul tău ai risipit groaznice dureri de cap ,

Bucură-te, că boala diabetului tot prin darul tău a încetat.

Bucură-te,potir ceresc ce te pogori în revărsări de har,

Bucură-te,nestemată dată firii omeneşti în dar.

Bucură-te,Mare Mucenice , podoaba nevoitorilor,

Bucură-te,icoană preaslăvită a cetei călugărilor.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 10-lea

Cuvioasele monahii te-au văzut în dumnezeiască vedenie ori în vis, preumblându-te prin locaşul tău, Sfinte Părinte Efrem, şi umplându-se ele de o mare bucurie, te-au ales drept Sfântul lor ocrotitor.Pentru unele ca aceste daruri, dintru smerenia inimii strigă către Dumnezeu :Aliluia!

 Icosul al 10-lea

Adunând în sufletul tău mirul cel de taină dobândit întru adâncul sme-reniei , dăruieşti mângâiere inimilor celor credincioşi , iar din racla cu sfintele tale moaşte răspândeşti minunată mireasmă tuturor celor care, cu capetele plecate, îţi cântă cu evlavie :

Bucură-te, mir al smereniei preabinemirositor ,

Bucură-te, că turmei tale îi eşti dumnezeiesc păstor.

Bucură-te,rai ce răspândeşte ale nestricăciunii bune-nmiresmări,

Bucură-te,chiparos înalt al sfintei nepăsări.

Bucură-te, că pe potrivnicul cu răstignirea ta l-ai biruit,

Bucură-te, că prin chinurile muceniceşti Christos te-a proslăvit .

Bucură-te,că moaştele tale în tainiţa pământului s-au aflat,

Bucură-te, căci din dumnezeiască poruncă tu te-ai arătat.

Bucură-te, că întinăciunea sufletelor noastre tu o curăţeşti ,

Bucură-te,că răutatea credincioşilor degrab o pârjoleşti.

Bucură-te, că tu în toată vremea dăruieşti tămăduire,

Bucură-te, căci ne ocroteşti fără de contenire.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 11-lea

Noroadele credincioşilor de predutindeni L-au lăudat pe Domnul când au fost aflate sfintele tale moaşte, căci El, prin dumnezeiasca Sa iconomie, le-a ţinut tăinuite în pământ şi nestricate de curgerea atâtor ani.Pe acestea cinstindu-le, Sfinte Efrem, şi noi ne închinăm înaintea Împăratului Vieţii, zicând :Aliluia!

 Icosul al 11-lea

Prin mijlocirea ta la tronul Mântuitorului Christos păzeşteţi mănăstirea de toată nevoia şi necazul, dăruindu-i binecuvântarea ta, Părinte Efrem, căci iat-o alergând spre dobândirea darului tău şi strigând cu umilinţă către tine:

Bucură-te, zidul nostru nesurpat,

Bucură-te, al credincioşilor turn nestrămutat .

Bucură-te, păzitorul de nădejde al mănăstirii tale,

Bucură-te, căci pe copii îi ţii sub ocrotirea trezviei tale.

Bucură-te,sprijin nebiruit al monahiilor celor cu sârguinţă,

Bucură-te, tainică slavă a maicilor iubitoare de nevoinţă .

Bucură-te, cela care cererile credincioşilor plineşti.

Bucură-te, căci rugăminţile copiilor tăi primeşti .

Bucură-te, că ne dăruieşti toate bunătăţile,

Bucură-te, că alungi de la noi toate răutăţile .

Bucură-te, că pentru lumea întreagă te rogi neîncetat,

Bucură-te,că prin tine mângâiere mare am aflat.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 12-lea

Din destul reverşi daruri şi belşug de veselie şi de fericire dumnezeias-că,Părinte Efrem, iar racla cu sfintele tale moaşte veseleşte sufletele noas-tre şi ne sfinţeşte chiar şi trupurile, nouă, celor sărmani, ce îndrăznim să grăim Preasfintei Treimi :Aliluia!

 Icosul al 12-lea

Lăudându-ţi luptele în cântările nostre,Părinte Mucenice Efrem, slăvim darul de care te-ai învrednicit şi, apropiindu-ne de sfintele tale moaşte, îţi cerem să ne ocroteşti până în sfârşitul vieţii noastre pământeşti.Iar pentru tainica ocrotire ce ne-o arăţi în toată vremea, îţi aducem această cântare:

Bucură-te, cela ce eşti asemenea cu toţi Sfinţii ,

Bucură-te, cela ce te numeri dimpreună cu Mucenicii.

Bucură-te, căci ai dobândit cununile netrecătoare,

Bucură-te, că ai cuprins lumina Întreitului Soare.

Bucură-te, apărător nepreţuit al celor ce trăiesc în mănăstire,

Bucură-te, temelia nou arătată Bisericii, vrednicule de cinstire.

Bucură-te, că mulţimi de credincioşi ai umplut de veselie,

Bucură-te, că tu înalţi sufletele, întărindu-le în curăţie.

Bucură-te, căci tu mă slobozeşti de grijile pierzătoare,

Bucură-te, că mă scoţi din patimile cele stricătoare.

Bucură-te, că la tronul lui Christos eşti mijlocire,

Bucură-te, cela ce mă izbăveşti dintru mâhnire.

Bucură-te,Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 Condacul al 13-lea

O, de trei ori Preafericite Părinte, Sfinte Mucenice Efrem , împreună-locuitorule cu Sfinţii, roagă-L pe Christos, dimpreună cu ei, să ne izbă-vească din toate nevoile, făcându-ne părtaşi Vieţii celei Veşnice, pe noi, cei ce-I strigăm lui Dumnezeu :Aliluia!   (de 3 ori)

 (sursa: crestin ortodox)

Niciun comentariu: