marți, 5 ianuarie 2021

BILANT 2020

 

CE MI-AM PROPUS SI CE AM REALIZAT IN 2020

 

Initial, cand am vrut sa scriu aceasta postare, m-am gandit ca deja au trecut 5 zile de la inceputul anului si este putin cam tarziu. Insa, uitandu-ma la postarea de anul trecut, aceasta a fost facuta chiar in data de 05.01.2020. Deci, fix la un an, fac un nou bilant.

Datorita situatiei speciale create de pandemia de anul trecut, cel mai important eveniment din familia noastra – nunta fiicei noastre – a fost amanat pentru anul acesta.

Cu toate ca a fost un an cu multe restrictii, am reusit sa fac mare parte din ceea ce mi-am propus, sau chiar am realizat alte lucruri.

Desi am lucrat de acasa, nu am reusit sa citesc mai mult decat in anul 2019. Insa, am vizionat mai multe filme, care mi-au bucurat sufletul.

In ceea ce priveste lucrul de mana, aici pot spune ca am realizat “obiectivul” in procent de 100%, cu cele doua fuste si vesta sotului tricotate, cu crosetat esantioane cu diverse modele, cusut putin si la goblen, la care se adauga servetele de bucatarie.

De plimbari nu prea a fost vorba in acest an. Desi, am constatat ca am fost noi putin mai fricosi decat altii. Dar, am realizat diverse alte lucruri: am terminat camara de la tara despre care tot vorbeam, ne-am bucurat parintii, pentru ca am avut timp mai mult sa mergem la ei, am reusit sa facem cateva bai la Tintea, foarte bune impotriva durerilor reumatice.

In ceea ce priveste micuta mea afacere, am hotarat sa o pastrez la acelasi nivel: adica pentru prieteni. E suficient si bine asa.

Am reusit sa patinez si sa inot, lucruri care m-au bucurat tare mult.

Ca un final de bilant, ii multumesc lui Dumnezeu si Maicii Sale si pentru realizarile de anul trecut, dar cel mai important, pentru faptul ca am fost sanatosi, ca am lucrat in continuare si noi si copiii (fizic sau de acasa), ca am simtit din plin purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Nu stiu ce va aduce anul 2021, dar stiu ca eu si sotul ne propunem:

1.    Sa ne plimbam cat mai mult posibil, sa ne bucuram de aer, de tot ceea ce ne inconjoara;

2.    Sa citesc in continuare, pentru ca, de-a lungul anilor, s-au strans destule carti in biblioteca, si ar fi pacat sa nu le citesc, iar pe unele dintre ele, chiar sa le recitesc. Nimic nu poate fi mai reconfortant decat o cafeluta si o carte buna intr-o dupa-amiaza oarecare.

3.    Sa renovam balconul si bucataria. Asta inseamna sa transferam in balcon plita pentru ca, stand la bloc, la parter, vecinii au demolat aerisirile, iar hota nu mai are unde duce fumul si aburul. Si aceasta are ca rezultat o serie de mici modificari.

4.    Sa dezvolt proiectul pe care il incep cu copiii de la Centrul Educational al parohiei Sf Gheorghe Nou Ploiesti.

5.    Sa ne bucuram din plin de nunta fiicei noastre.

Niciun comentariu: