Despre trufie

 Pentru rugaciunile celor Sfinti 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Cei îngâmfati de trufie.

Nu te înălta, omule, ca să nu cazi si să dai pierzării sufletul tău. Urât este, înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, tot omul cel mândru. Pentru că, începutul păcatului omenesc este mândria si cel ce se tine de ea este urât tuturor. Iar sfârsitul mândriei este căderea de la Dumnezeu, pentru că inima celui mândru nu are umilintă. O, sărmane om, de ce te înalti, fiind pământ si cenusă? Că cine este mai nebun, decât cel mândru? Trufasul, cu mândria umflându-se este ca o băsică de apă ce scoate glas fătarnic. O, măretule, cunoaste-ti firea ta, că din fire esti muritor, iar tu, cu mândria, te socotesti a fi vesnic. „Chiar de ai zbura înalt, cu gândul, ca un vultur, si de acolo te voi surpa”, zice Domnul; pentru că El, mândrilor, le stă împotrivă. Atunci, cei mândri, căindu-se vor zice: „Ce ne-a folosit nouă mândria noastră si la ce ne-a ajutat nouă bogătia cea cu mândrie? Toate acelea au trecut ca o umbră si la chinurile vesnice ne vor duce.” Din care, să ne izbăvească pe noi Domnul; Dumnezeul nostru, a Căruia este slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele)

Pilda-despre hotie

 Pentru Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Indrumatoarea” de la Manastirea Neamt si pentru rugaciunile Sfantului Sfintit Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Despre hotie

166. Un om foarte bogat se hotărâse să dea în fiecare lună o parte din câştigul său săracilor. O rugase pe soţia sa să împartă banii pe la familiile sărace din parohia în care trăiau. Dar, la un moment dat, soţia sa s-a gândit că ar fi mai bine să îl ajute cu bani pe fratele ei mai mare, care avea de plătit rate la bancă pentru noua sa maşină. Şi, pe ascuns, a început să îi dea bani în fiecare lună. Dar, din acel moment, fratele ei a început să sărăcească. La serviciu l-au mutat într-un post secundar şi i-au micşorat salariul.

Când s-a dus să se spovedească, femeia i-a spus părintelui că luase din banii pe care trebuia să îi dea la săraci pentru a-şi ajuta fratele:

- Dar, cu cât iau mai mult, cu atât fratelui meu este mai greu.

Părintele i-a spus:

- Nu faci bine ce faci. Nu îţi dai seama că, luând de la săraci, furi de la Hristos? Să faci altfel. Să îl rogi de acum să te ajute el cu bani, în fiecare lună. Până acoperi paguba pe care le-ai făcut-o săracilor.

Femeia a făcut aşa. La început, fratele ei nu s-a învoit să îi dea bani. Dar, la insistenţele ei, a acceptat. Imediat după aceea a fost numit din nou în postul pe care îl avusese iniţial. După ce i-a dat surorii sale suma cuvenită, ea l-a întrebat:

- Mai ai nevoie să te ajut cu bani?

- Nu, şi chiar dacă aş avea, nu mai iau din banii pentru săraci. Cum am luat, toate necazurile s-au abătut asupra mea. De acum voi contribui şi eu la banii pe care îi daţi voi celor necăjiţi. Căci de când am început să dau la săraci, mult mai bine mi-a fost…

(Patericul mirenilor-Danion Vasile)

Pilda-despre erezie

 Pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Procopie si mama sa, Sfanta Mucenit Teodosia si pentru ale Sfntilor Mucenici Epictet preotul si Astion monahul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Despre erezie

171. Un bărbat, Radu, care venea în fiecare duminică la slujbă, cădea foarte des în patima beţiei. Ba încă pentru că fuma foarte mult începuse să aibă probleme cu sănătatea. Într-o zi, mergând pe stradă, a fost acostat de un sectant.

- Ce vi s-a întâmplat de sunteţi aşa de trist? Vă pot ajuta cu ceva, vă lipseşte ceva? întrebă sectantul, cu o voce plină de compasiune.

- Nu, nu îmi lipseşte nimic din ce mi-ar putea da alţii. Îmi lipseşte numai sănătatea şi puterea de a mă lupta cu mine însumi.

- Dar Dumnezeu vă poate ajuta să scăpaţi de orice slăbiciune.

- Mă poate ajuta, ştiu. Dar nu înţeleg de ce nu mă ajută. Vin în fiecare duminică la biserică, dar degeaba. Mi-am distrus sănătatea, mi-am distrus familia, oare unde o să ajung?

- Staţi liniştit, că nu e totul pierdut. Vă pot ajuta să ajungeţi la locul potrivit pentru vindecarea dumneavoastră.

- Nu vreau să mă duc la spital.

- Nu la spital, domnule. Este o adunare a oamenilor care L-au descoperit pe Dumnezeu, şi Dumnezeu face minuni în vieţile lor. Mă vedeţi pe mine? Eram un mare desfrânat şi mă drogam în fiecare zi. Luam doze puternice. Chiar înainte să fiu primit la un centru de dezintoxicare,

Dumnezeu a apărut în viaţa mea. O vecină m-a dus la adunare şi m-am vindecat pe loc de patimile mele.

- Ce adunare? Sunteţi sectant?

- Ei, sectant. Sunt creştin. Dumneavoastră nu sunteţi tot creştin?

- Ba da.

- Asta e important, ce ne apropie, nu ce ne separă. Veniţi la noi şi, dacă nu scăpaţi de problemele pe care le aveţi, vă întoarceţi la biserica dumneavoastră. Nu aveţi nimic de pierdut.

Radu simţi că ceva este în neregulă, dar îşi spuse că merită să încerce, măcar spre binele familiei sale.

- Dacă Dumnezeu este cu voi, o să scap de problemele mele. Iar dacă nu este, mă pierdeţi de client, spuse cu strângere de inimă. Sâmbătă merse şi el la adunare. A văzut o mulţime de oameni care cânta un cântec religios. Nu i se părea nimic rău în asta. „Dacă ar avea şi icoane pe pereţi, ar fi şi mai frumos”, îşi spuse în sinea lui.

În partea a doua a adunării, trei oameni - doi bărbaţi şi o femeie - mărturisiră cât de mult i-a ajutat Dumnezeu să îşi schimbe vieţile. Femeia fusese prostituată, unul din bărbaţi era peştele ei, iar celălalt era un poliţist care, mirat de schimbarea prostituatei, cu care avusese o relaţie foarte

apropiată, venise şi el la adunare. De atunci îşi schimbase viaţa.

Mărturiile lor erau impresionante. Aşa că, atunci când pastorul a întrebat cine vrea să Îl primească pe Hristos în viaţa lui, Radu a fost primul care s-a ridicat în picioare. A jurat că nu o să se mai îmbete şi că nu o să mai fumeze niciodată. Şi a început o viaţă nouă.

După două săptămâni, când soţia şi copiii s-au întors din vacanţă de la bunici, s-au mirat foarte mult să îl vadă pe Radu foarte schimbat. El nu le spusese nimic la telefon despre adunare, ci le pregătise o surpriză. Nu avea rost să se laude că s-a schimbat, îi lăsa pe ei să vadă această

schimbare.

Dar soţia lui, Georgiana, o femeie foarte credincioasă, a fost supărată pe el:

- Ce ai făcut, ai alergat la diavol ca să te scape de patimi?

- De ce spui aşa? Ce, crezi că diavolul vrea ca oamenii să ducă o viaţă curată, care Îi place lui Dumnezeu? Doar ştii cât m-am rugat la biserică, şi degeaba. Aici Dumnezeu m-a ajutat din prima.

- Radule, greu îmi era să te suport când veneai acasă beat şi făceai circ. Dar şi mai greu îmi este să ştiu că L-ai părăsit pe Dumnezeu ca să scapi de beţie.

Radu nu se aştepta la o astfel de reacţie din partea soţiei sale. Credea că ea se va bucura văzându-l ieşit din ghearele patimii.

- Şi ce, vrei să beau iarăşi? Vrei să nu mai merg la adunare?

- Când ai mers la adunare, dracii te-au lăsat în pace.

Ei, care te împingeau la băutură şi la ţigări, s-au îndepărtat de la tine, pentru că nu mai era nevoie să te rupă de Hristos, de Biserică şi de mântuire.

- Tu spui că nu Dumnezeu m-a vindecat de patimile mele?

- Nu, diavolul te-a înşelat, ca să crezi că ai scăpat de patimi.

- Dar de ce nu m-a ajutat Dumnezeu în anii în care am tot mers la biserică?

- Dumnezeu te-a ajutat, a tot aşteptat să vadă că te schimbi. Dar tu nu ai vrut să faci nici un efort. Altfel te-ai fi îndreptat şi fără să mergi la sectanţi.

Radu se afla într-un moment de cumpănă. Îi era foarte greu să se hotărască. S-a gândit că poate ar fi mai bine să renunţe şi la soţie şi la copii, decât să renunţe la adunare. Dacă soţia l-ar fi pus să aleagă, ar fi ales.

- Mă pui să aleg între tine şi adunare?

- Nu, eşti soţul meu şi tatăl copiilor mei. Eu te iubesc şi dacă mergi la sectă, aşa cum te iubeam şi când erai beţiv. Dar numai Dumnezeu ştie câtă suferinţă va fi în inima mea. Am să mă rog să te lumineze Dumnezeu să renunţi la ei, aşa cum ai renunţat şi la băutură.

- Şi vrei să beau din nou?

- Bineînţeles că nu vreau asta. Dar pentru tine e mai bine de o mie de ori să fii beţiv decât sectant. Chiar dacă o să îmi fie greu cu tine, prefer să te rabd toată viaţa decât să ştiu că ţi-ai vândut mântuirea numai ca să scapi de beţie. Şi cred că Dumnezeu nu te va lăsa. Cred că până la urmă, mai devreme sau mai târziu, te vei lăsa de băut.

Vreme de o lună ispita beţiei îl chinui din nou, foarte puternic. Dar, de fiecare dată când nu mai avea putere să reziste, alerga la rugăciune:

- Doamne, ştiu că puterea Ta este mai mare decât a diavolului. Şi ştiu că Tu vrei şi poţi să mă izbăveşti de această patimă care îmi ucide sufletul. Nu mă lăsa, Doamne, nu mă lăsa. Pentru binele familiei mele, ajută-mă.

Dându-şi seama de jertfa pe care o făcea soţia sa, care prefera să îi rabde scandalurile şi bătăile decât să îl ştie sectant, renunţă să meargă la sectanţi ca să fie ajutat din nou. Şi, din milostivirea lui Dumnezeu, omul s-a tămăduit cu adevărat şi de patima beţiei, şi de cea a fumatului.

(Patericul mirenilor-Danion Vasile)

Pilda-despre vedenii

 Pentru rugaciunile Sfintei Mari Mucenite Chiriachi, a Sfantului Cuvios Toma din Maleon si ale Sfantului Muenic Evanghel, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Despre vedenii

179. Un om ducea o viaţă foarte curată: cât era ziua de mare nu făcea altceva decât să picteze icoane. Avea acest mare dar de la Dumnezeu şi încerca să îl pună în valoare cât mai bine. Un singur neajuns avea iconarul: de când murise duhovnicul său, nu mai vroia să se spovedească. Se gândea că, dacă nu face păcate mari, nu are rost să îşi caute un alt duhovnic, că oricum nu va mai găsi un altul la fel de sporit.

Tot pictând icoane frumoase, iconarul devenise din ce în ce mai mândru. I se năzărise că a ajuns la mari măsuri de sfinţenie şi, pentru că mândria are nevoie de aplauze, L-a rugat pe Dumnezeu să îi descopere unui cunoscut duhovnic, părintelui Ioan, la ce măsură înaltă ajunsese. Dar, pentru a încerca să ascundă sub masca smereniei mândria sa, s-a mai rugat:

- Doamne, dacă părintele îmi va da vreun canon, orice canon îmi va da părintele, îl voi face.

Ajungând la părintele Ioan, omul i-a spus:

- Părinte, am venit să vă cer cuvânt de folos şi, dacă credeţi că este nevoie, să îmi daţi chiar un canon.

- Nu ai canon de la duhovnicul tău?

- De cinci ani a murit, şi de atunci nu am mai făcut nici un canon.

- Nu pot să îţi dau canon fără să te spovedesc.

- Părinte, nu vreau să mă spovedesc, dar, dacă sfinţia voastră ţineţi neapărat să mă spovediţi…

- Da, trebuie să te spovedeşti.

După spovedanie, dându-şi seama că omul era biruit de diavolul mândriei, părintele i-a spus:

- O singură şansă de mântuire ai: lasă-te de pictatul icoanelor. Vino aici şi vinde lumânări la pangar.

Iconarul a simţit că părintele i-a dat cu ceva în cap:

- Cum, părinte, şi cine mai pictează icoane? O puneţi pe femeia de la pangar să picteze în locul meu? Nu ştiţi cine sunt eu? Nu vă daţi seama ce nedreptate faceţi dacă-I lăsaţi pe ceilalţi fără icoanele mele?

- Ascultă, frate, cu sau fără icoanele tale, lumea merge înainte. Nu se dărâmă lumea dacă tu renunţi la pictat. Dar, dacă nu renunţi la mândrie, te aşteaptă iadul. Iadul, înţelegi, iadul pe care ştii să îl pictezi atât de bine în icoana Înfricoşătoarei Judecăţi. Iadul, frate, iadul.

Iconarul trăia nişte clipe groaznice. Vru să părăsească biserica, dar îşi aminti că Îi promisese lui

Dumnezeu că va face orice îi va spune părintele Ioan.

- Lăsaţi-mă puţin să mă gândesc.

- Nu puţin, te las cât de mult vrei tu. Du-te acasă şi mai gândeşte-te. Dar dacă nu eşti gata să te apuci să vinzi lumânări, să nu mai vii pe aici.

Trei zile a stat acasă iconarul şi s-a frământat. În acest timp încerca să termine o icoană cu Bunavestire, în care Maica Domnului stătea în faţa Sfântului Arhanghel Gavriil.

Îl apăsa cuvântul pe care l-a rostit Fecioara Maria atunci când îngerul i-a spus că Îl va naşte pe Hristos: „Fie mie după cuvântul tău!”.

Aşa ar fi vrut să îi poată spune şi el părintelui Ioan, dar îi era foarte greu să facă această jertfă. Văzând însă că nu reuşea în nici un chip să termine icoana, s-a gândit că pentru neascultarea sa harul lui Dumnezeu îl părăsise.

Aşa că a patra zi era din nou la biserica părintelui Ioan. Părintele i-a zis:

- Dacă te întreabă oamenii de ce nu mai pictezi, să le spui că ţi-a luat Dumnezeu darul. Du-te la lumânări şi ai mare grijă la bani. Dacă ieşi în minus, ne supărăm, spuse părintele, tratându-l cu indiferenţă.

Iconarul nu ştia că, de când se spovedise la părintele Ioan, acesta nu mai mâncase decât pâine cu apă şi câteva fructe. Postise pentru ca Dumnezeu să îi dea iconarului gândul cel bun.

Primele săptămâni la pangar au fost crâncene pentru iconar. Veneau să îl vadă foştii săi colegi de breaslă, care acum îl luau peste picior.

- Zici că ţi-a luat Dumnezeu darul? Nouă de ce nu ni-l ia? Şi băutură, şi femei, şi ţi l-a luat tocmai ţie, care erai atât de cuminte?

Alţii îl priveau lung, fericiţi că au scăpat de un rival atât de talentat.

După ce s-a obişnuit în noua postură, iconarul a primit canon de la părintele să spună rugăciunea lui Iisus. S-a ostenit cât s-a ostenit, după care rugăciunea a început să îi mişte inima spre pocăinţă. A simţit că inima îi era din ce în ce mai uşoară, a simţit cum durerea care mai înainte îi apăsa capul dispărea încetul cu încetul. Sfătuit de părintele Ioan, se spovedea şi se împărtăşea des.

O singură dată s-a mai întristat: când din două icoane pictate de un fost ucenic de-al său a început să izvorască mir. Deşi ucenicul picta mult mai slab decât el, totuşi lui Dumnezeu îi plăceau mai mult icoanele acestuia. După o vreme, părintele l-a rugat să îi vândă toate pensulele şi culorile sale. Iconarul i le-a dat de pomană, gândindu-se că nu îi vor mai fi de folos.

Se apropia un an de când renunţase la pictură. Era a treia săptămână din postul Sfintelor Paşti. La spovedanie, părintele i-a spus:

- Îţi voi da un canon foarte greu: ai două zile să pictezi o icoană mare cu Învierea. Peste două zile vei pleca într-un pelerinaj la Sfântul Munte Athos şi o vei dărui mănăstirii care îţi va plăcea mai mult.

- Două zile, părinte? E prea puţin timp, cred că nu mai am timp să lucrez.

- Ba ai, te va întări Dumnezeu. Şi, când te întorci de acolo, după ce vei vedea icoane de o frumuseţe rară, să pictezi din nou. Gata, s-a terminat cu lumânările, de acum ai canon să pictezi din nou. Să te rogi şi să pictezi. Când pictezi cu smerenie, ca un vrednic vânzător de lumânări, lumea are mare nevoie de icoanele tale. Aici sunt banii de drum, i-a spus părintele, binecuvântându-l. Şi aici sunt pensulele tale, i-a mai spus, dându-i înapoi punga pe care i-o ceruse cu aproape un an în urmă.

Iconarului i s-au umplut ochii de lacrimi. Nu credea că va mai picta vreodată. I-a mulţumit din inimă lui Dumnezeu, după care a plecat în fugă spre casă. Se grăbea să se apuce de pictat. Timpul era scurt, dar avea nădejde că, pentru rugăciunile duhovnicului său, va termina la timp pictarea icoanei..

(Patericul mirenilor-Danion Vasile)

Pilda-despre carti (II)

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Sisoe cel mare si ale Sfintei Mucenite Lucia din Roma, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Despre carti (I)

177. Un creştin a venit la Facultatea de Teologie să vorbească cu un profesor cunoscut.

- Părinte, aş vrea să îmi spuneţi nişte titluri de cărţi religioase mai rare, că eu am încercat ca din moştenirea de la părinţii mei să îmi cumpăr toate cărţile Sfinţilor Părinţi care s-au tradus la noi.

- Şi ce faci cu ele, le citeşti?

- Nu, părinte, nu am timp să citesc, că am un serviciu care mă acaparează.

- Atunci, ce faci cu ele? Le împrumuţi altora?

- Nu, în nici un caz, nu vreau să le deterioreze.

- Dar ce, sunt timbre, să îşi piardă valoarea dacă se îndoaie? Ce faci cu ele?

- Fac colecţie. Dumnezeu vede că în loc să cheltui banii pe alte distracţii, îi folosesc pentru această pasiune a mea.

- Frate, ce să zic? În biblioteca ta stau pe rafturi pâinile cu care ai fi putut hrăni săracii, medicamentele cu care ai fi putut ajuta bolnavii şi hainele pentru cei care rabdă de frig. Vinde cărţile şi fă banii pomană. Şi, când îţi cumperi vreo carte, cumpăr-o ca să o citeşti, nu ca să o

mănânce cariile. Căci, altfel, vei fi osândit de Dumnezeu.

(Patericul mirenilor-Danion Vasile)

FINAL DE IUNIE

 BUCURIILE LUNII IUNIE

Ce repede trece timpul. Iata, ca s-a incheiat prima luna de vara din acest an. O luna cu bucurii si cu plimbari:

 -luna a inceput foarte frumos, aniversand ziua copilului impreuna cu copiii de la Centrul Educational;

-am participat la hramul Sfantului Visarion (al doilea hram al bisericii unde ne-am casatorit);

-si in aceasta luna am petrecut multe zile frumoase alaturi de nepotei;

-in aceasta luna fiul nostru Mihai a implinit frumoasa varsta de 27 de ani;

-sotul meu a fost la consult la domnul dr Pavel Chirila si starea de sanatate este relativ buna, insa trebuie sa mai renunte la cateva kilograme;

-am inceput un nou proiect: sambata sa mergem in mici pelerinaje, in masura in care timpul ne permite. In aceasta luna am reusit sa mergem la manastirea Pasarea si schitul Ganeasa din Ilfov, dar si la schitul Sfintii Imparati Constantin si Elena si manastirea Bran, ambele de la Bran.

-minivacanta de Rusalii am petrecut-o la Bran;

-ultimul week-end din luna a fost dedicat familiei: am mers impreuna cu copiii si nepotii la Slon;

-am participat la hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel;

 

 

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Pilda-despre carti (I)

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Atanasie Athonitul si ale Sfantului Cuvios Lampadie, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Despre carti

La părintele Ilarion a venit un om să îi ceară sfaturi. După ce au vorbit puţin, omul a plecat, nu înainte de a-i spune femeii de la pangar:

- Mare faimă are părintele vostru, dar nu e bun de nimic. Tulburându-se, femeia s-a dus la părinte:

- Ce aţi avut cu omul acela, că v-a aşteptat patru ore. De ce l-aţi expediat aşa de repede?

- Soro, în cinci minute mi-a dat două citate din duhovnicii contemporani şi trei din Sfinţii Părinţi. E genul de om care face colecţie de învăţături duhovniceşti nu pentru a le urma, ci pentru a se lăuda cu ele, pentru a se făli cu înţelepciunea sa. Cum l-am întrebat dacă a citit un anumit cuvânt despre smerenie, s-a supărat spunându-mi că despre smerenie ar trebui să vorbesc cu începătorii. Cu el ar trebui să discut lucruri mai înalte - despre rugăciunea neîncetată sau despre energiile necreate. Şi când i-am spus că mulţi vorbesc şi scriu despre energiile necreate şi despre vederea luminii dumnezeieşti, dar puţini vor să ducă o viaţă de nevoinţă, a plecat.

(Patericul mirenilor-Danion Vasile)

"La tanti Patrita"

 Casa “La tanti Patrita”

Asa cum stiti, atunci cand suntem plecati, ultima postare este despre locatia unde am fost cazati.

Vila “La tanti Patrita” este, de fapt, o casa veche cu cerdac (sau prispa), renovata cu mult bun gust, cu multa atentie, pastrandu-se arhitectura ei. Asa cum am “simtit” eu aceasta casuta, am senzatia ca a fost casuta bunicilor gazdei si, in loc sa o vanda sau sa o demoleze, din dragoste pentru bunici au ales sa o renoveze si sa o inchirieze, aducand astfel bucurie in sufletele celor care ii calca pragul, dar si un omagiu muncii bunicilor.

La parter, casuta (desi in interior este o adevarata vila, eu prefer sa ii spun “casuta”) are un dormitor, un living, o baie si o generoasa bucatarie, cu iesire in curte, aproape de locul de gratar.

Podul casei a fost transformat intr-o mansarda cu doua dormitoare generoase si o baie.

Bucataria este dotata si utilata cu absolut tot, asigurand confortul de acasa. La un moment dat, copiii vorbeau de clatite. Am verificat daca am ceea ce imi trebuie si, pentru ca am gasit, impreuna cu Matei ne-am apucat de treaba. Nu aveam mirodenii, insa am gasit scortisoara in dulapul gazdelor. Astfel, am reusit sa ii surprind in mod placut pe toti.

Cand am facut rezervarea, gazda ne-a spus ca, in situatia in care dorim si mancare, este o doamna care gateste. Bineinteles ca am optat si pentru mancarica, pentru ca week-endul sa fie cu relaxare totala pentru toata lumea.

Decizia a fost una foarte buna, preparatele fiind delicioase, gătite ca la bunica acasă.

Pentru cei care doresc liniste si relaxare, care doresc sa se simta “ca acasa”, aceasta locatie este perfecta.

Noi, cu siguranta vom reveni, pentru ca simtimca suntem de-ai casei și nu turiști sau musafiri. Asa cum am spus si aici, am regretat cand am plecat.

Sfantul Lavrentie al Cernigovului (II)

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Andrei, arhiepiscopul Cretei si ale Sfintei Cuvioase Marta, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Da ce vă poate spune un moşneag?

Odată, după vizitarea mănăstirii Sfânta Treime din Cernigov, unde s-a îndulcit sufleteşte într-o lungă discuţie cu Părintele, primind multe învăţături duhovniceşti, măicuţa egumenă Flavia s-a întors plină de entuziasm la mănăstirea Flarovsk din Kiev şi le povestea cu însufleţire surorilor sale despre darul cu care era înzestrat Părintele Lavrentie, despre bunătatea lui şi minunile pe care le făcea Dumnezeu prin el. Auzindu-le, maica iconomă Antonia, stăpânită de invidie din ispita vrăjmaşului, s-a răstit la ele răutăcioasă:

– Na, aţi găsit şi voi un moşneag, şi vă minunaţi acum de dânsul, de parcă ar fi

cine ştie cine! Ce poate şti el?

La care, măicuţa egumenă spuse necăjită:

– Lasă, că am să vă duc la Părintele, măcar să vă spovediţi cum trebuie.

Şi s-a ţinut de cuvânt. Printre surorile cu care a mers la Cernigov se afla şi maica iconomă Antonia. Când au ajuns şi s-au aşezat cu toţii la masă, măicuţa egumenă s-a adresat Părintelui:

– Cuvioase Părinte, povestiţi-ne ceva!

Zăbovind un pic, Părintele spuse rar, privindu-le pătrunzător:

– Ei, da ce vă poate spune un moşneag ca mine? Ce ştie el?

Măicuţa Antonia înţelese îndată ce dar are Părintele şi că i-a citit gândurile, şi plecându-se la picioarele lui îi ceru iertare, cinstindu-l şi ea aşa cum se cuvenea pe Cuviosul Părinte.

(Sfantul Lavrentie, Viata, invataturile si minunile)

MFC-FLORI

 SPLENDORI FLORALE-GLADIOLE

sursa imagini: pinterest

Miercurea fara cuvinte este găzduită de  Carmen