Dimineti cu Dumnezeu

      Pilda zilei se regaseste aici.

Cerându-i ajutorul, Maica Domnului se arată şi vorbeşte Cuviosului Serghie

Cuviosul Serghie s-a născut în cetatea Rostovului, din părinţi dreptcredincioşi, pe nume Kiril şi Maria. El a fost ales de Dumnezeu, din pântecele maicii sale. Odată, pe când maica lui se afla la Sfânta Liturghie, avându-l pe el în pântece, în timp ce se citea Sfânta Evanghelie, pruncul a vorbit din pântece, fiind auzit de toţi cei din jur. În timpul Heruvicului a vorbit a doua oară, iar când preotul a rostit „Sfintele Sfinţilor”, a vorbit a treia oară. Lucrul acesta a umplut de uimire pe mamă şi pe cei din jur. După ce s-a născut, Miercurea şi Vinerea nu sugea niciodată şi nici altfel de hrană nu primea, însemnând mai înainte că va ajunge un mare postitor şi om plăcut lui Dumnezeu. Din Sfântul Botez i s-a pus numele Vartolomeu. Încă tânăr fiind, i-au murit amândoi părinţii, după care el, împărţind averea la săraci, s-a retras într-un loc singuratic în părţile Radonejscului. Aici, după mai mulţi ani de nevoinţă, a atras un număr foarte mare de fraţi, întemeind o mănăstire pe care a închinat-o Maicii Domnului. Despre viaţa lui îmbunătăţită şi despre minunile pe care Dumnezeu le făcea prin el, a ajuns vestea până la Constantinopol, la patriarhul Filoteiu, care i-a scris o frumoasă epistolie. Printre altele, el îl îndemna pe Cuviosul Serghie să pună în mănăstirea lui aşezământul vieţii de obşte, lucru pe care îl face cu toată supunerea.

Fiind conştient de sarcina pe care o avea, de a purta grijă de mântuirea celor ce i s-au încredinţat lui spre povăţuire, adeseori el se ruga Maicii Domnului, pentru sine şi pentru dânşii. Astfel, stând fericitul Părinte noaptea la obişnuita lui pravilă înaintea icoanei Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, şi adeseori la dânsa căutând, zicea: „Preacurată, Maica Hristosului meu, apărătoare şi tare ajutătoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare nouă nevrednicilor, pururea rugându-te Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda şi cinstea Preasfântului Său nume, în veci. Pe Tine, Maica Dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai câştigat multă îndrăzneala către Dânsul, înainte-rugătoare Te punem noi robii Tăi; căci Tu eşti adăpostire şi nădejde de mântuire tuturor celor ce Ţi se roagă cu credinţă”. Astfel se ruga, şi după ce a rostit Acatistul Preacuratei Maici, a şezut puţin să se odihnească; iar ucenicului său Mihail, i-a zis: „Fiule! Fii treaz şi priveghează, de vreme ce o cercetare minunată şi de spaimă o să ni se facă nouă în ceasul acesta”. Acestea grăindu-le Cuviosul, îndată s-a auzit un glas, zicând: „Iată, vine Preacurata!”. Iar Sfântul auzindu-l, degrab a ieşit din chilie în pridvor, şi iată o lumină mare, strălucind mai mult decât soarele, a luminat pe Sfântul, şi îndată a văzut pe Preacurata cu doi Apostoli, cu Petru şi cu Ioan, care străluceau, înconjuraţi de o negrăită lumină. Când a văzut-o Sfântul, a căzut cu faţa la pământ, neputând suferi acea lumină strălucitoare. Atunci, Preacurata cu ale sale mâini s-a atins de Sfântul, zicându-i: „Nu te spăimânta, alesul Meu! Iată am venit să te cercetez; căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi, pentru care tu te rogi. Şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, căci de acum înainte de toate va fi îndestulat, nu numai în timpul vieții tale, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, dându-i toate cele trebuincioase cu îndestulare, păzindu-l şi acoperindu-l”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iar Sfântul, de frică şi de cutremur mare fiind cuprins, se afla într-o stare de uimire a minţii, dar după puţin timp venindu-şi în fire, a aflat pe ucenicul său, de frică zăcând ca un mort, şi l-a ridicat; după care el a început a se arunca la picioarele stareţului, zicând: „Te rog, pentru Domnul, Părinte! Spune-mi, cine s-a arătat în această minunată vedenie? Căci puţin a lipsit de nu s-a despărţit duhul meu de trupeasca-mi legătură, din cauza acelei vedenii strălucite?”. Iar Sfântul se bucura cu sufletul şi strălucea faţa lui de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască mai mult, fără numai atât: „Fiule! Chemă la mine pe Isaac şi pe Simeon”. Şi venind ei, le-a spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata, Născătoarea de Dumnezeu, însoţită de cei doi Apostoli, şi ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplură de bucurie şi de veselie, şi toţi împreună au cântat Paraclisul Maicii Domnului; iar Sfântul Serghie, toată noaptea aceea a petrecut-o afară, socotind cu mintea, pentru milostiva cercetare a Stăpânei celei Preacurate.

După puţin timp, Cuviosul Serghie a trecut la cele veşnice, fiind proslăvit de Dumnezeu, prin nestricăciunea trupului, ce izvora bună mireasmă şi prin nenumărate faceri de minuni, spre mângâierea celor cuprinşi de suferinţe şi spre slava lui Dumnezeu (Viețile Sfinților 25 septembrie).

 

(Minunile Maicii Domnului- pr. Nicodim Mandita)