marți, 8 septembrie 2026

Dimineti cu Dumnezeu

Pilda zilei este aici.

Maica Domnului vindecă pe un boier bolnav, prin apa sfinţită dată de Cuviosul Chiril

Un boier, pe nume Roman Alexandrovici, trăind departe de mănăstirea Cuviosului Chiril, nu l-a văzut niciodată, ci numai a auzit de el. Fiind cuprins de o boală foarte grea, avea frică cumplită de moarte, însă avea mare credinţă şi evlavie către Maica lui Dumnezeu. Într-o zi, pe când se ruga el ca să-i uşureze boala, i s-a arătat Preacurata Fecioară însoţită de Cuviosul Chiril, şi s-a adresat bolnavului, zicându-i: „Trimite la acest stareţ, ca să-ţi dea apă sfinţită, şi gustând din ea te vei face sănătos”.

Îndată după vedenia aceea, bolnavul a trimis pe cineva la Cuviosul Chiril cu rugămintea ca să-i dea apă sfinţită. Aducându-i apa sfinţită, şi gustând din ea, în ceasul acela s-a făcut sănătos. După aceea, sculându-se din pat, s-a dus grabnic la acea mănăstire unde, văzând pe Cuviosul, l-a cunoscut cum că el este cel ce s-a arătat în vedenie împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Căzând la picioarele lui, i-a dat mulţumire (Viețile Sfinților 9 iulie).

(Minunile Maicii Domnului- pr. Nicodim Mandita)

Niciun comentariu: