miercuri, 8 aprilie 2026

Despre Maica Domnului

 Bogatul a scăpat de boală, numai după ce a întors satul Răpit

Odinioară, un om bogat a luat cu sila un sat care era închinat Maicii Domnului. Episcopul Genomenului, Domos, de multe ori i-a adus aminte bogatului să iasă din sat, dar el nu asculta.

După aceea l-au apucat pe acel bogat hrăpăreţ nişte friguri, care-l torturau groaznic. Zăcând el aşa pe pat, unde-l scuturau frigurile, i s-a arătat într-o noapte Maica Domnului, având în mână un ciocan de fier. Cu acel ciocan l-a lovit în frunte şi l-a vătămat.

Bogatul, cunoscându-şi păcatul său, a dat înapoi satul acela Episcopului Domos şi pe lângă sat i-a mai dat şi alte multe daruri. Astfel, după ce a înapoiat ceea ce a răpit, bogatul s-a făcut sănătos, prin rugăciunile Maicii Domnului. Dar urmele loviturii din frunte s-a cunoscut până la moarte (150, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Niciun comentariu: