luni, 2 martie 2026

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului dezleagă pe doi preoţi, arătând astfel credinţa cea adevărată

În ţara Indiei este un ostrov care se numeşte Cuba. Acolo, odinioară s-au adunat indienii şi au început a se certa între ei pentru icoana Maicii Domnului. Unii ziceau că e mai de cinste sfânta icoană a Macii Domnului, iar alţii ziceau că sunt mai de cinste idolii Indiei. Dar au căzut la înţelegere între dânşii, ca într-o parte să lege cu mâinile la spate, doi Preoţi în numele Mariei, Maica lui Dumnezeu, iar de altă parte alţi doi popi în numele idolilor. Apoi, cărora dintre ei li se vor dezlega mâinile singure, a acelora să le fie biruinţa, şi aceea este credinţa cea adevărată. Dacă au făcut acest lucru, peste puţin mâinile Preoţilor creştini s-au dezlegat şi domnul Indiei a strigat cu glas mare: „Bucură-te Marie!”. Într-acea clipă mulţi indieni au văzut o Doamnă plină de demnitate, cum dezlega pe cei doi Preoţi, care erau legaţi în numale Ei. Această minune văzând-o indienii, au crezut în Hristos (185, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Niciun comentariu: