Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (X)

Sfantul Leontie, Patriarhul Ierusalimului, care a trait in secolul al XII-lea, avea un ucenic cu numele Antonie care a fost luptat o data de diavolul hulei. Acest razboi era foarte infricosator, deoarece hula era indreptata impotriva Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, iar frica acestui pacat il tulbura mult pe Antonie. Dar atunci cand a marturisit aceasta hula Cuviosului Leontie, cerand ajutorul lui, acesta i-a raspuns urmatoarele cuvinte: “Ai curaj, fiul meu, si nu te teme! Lasa cainele sa latre si spune-i: “Taci, blestematule! Nu mai striga, pentru ca nu este cu putinta sa hulesc pe cea care este singura nadejde a mantuirii mele. Nici nu pot sa nu o slavesc si sa nu o cintesc cum se cuvine pe Stapana si Doamna mea!”.

Cu aceste arme l-a inarmat Cuviosul Leontie pe ucenicul sau, Antonie, impotriva dracului hulei.

Dar acel ticalos nu a incetat sa-l tulbure pe Antonie, ci dimpotriva s-a ridicat asupra lui cu si mai multa manie. Numai atunci cand mergea impreuna cu ceilalti frati la slujba bisericii, Antonie scapa de acel razboi, gasind astfel putina usurare. Dar cand intra in chilia sa, vrajmasul il lupta si mai crancen, iar el nu gasea alta scapare decat la Cuviosul Leontie si la sfaturile lui. Acest razboi a tinut mult timp.

Odata, Antonie iesind din biserica nu s-a mai dus la chilia sa, ci biruit fiind de frica, a alergat la chilia Cuviosului si i-a spus iarasi gandurile care-l tulburau.

Sfantul Leontie l-a sfatuit din nou sa nu bage in seama acele ganduri, ci sa la alunge cu cuvinte dispretuitoare. Dar Antonie i-a spus: “Nu voi iesi din chilia ta, parinte, daca nu ma vei usura de aceasta ispita a vrajmasului! Caci unde sa ma duc? La chilia mea? Dar in ea se adaposteste ispititorul!”.

Atunci Cuviosul, vazand ca din pricina fricii Antonie nici nu mai putea sa intre in chilia sa, s-a ridicat de pe scaunul pe care statea si ducandu-se in paraclisul pe care il avea in chilia lui, a rugat pe Dumnezeu si pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa-l ajute pe fratele. Apoi, apucand mana lui Antonie si punand-o pe grumazul sau, ii spuse: “Acest pacat, fiule, sa fie asupra mea. Iar daca te va razboi iarasi vrajmasul, spune-i: “Pentru rugaciunile smeritului si pacatosului Leontie, te am, vrajmasule al adevarului, ca pe un caine ticalos si necurat”.

Astfel fiind invatat si inarmat, Antonie a pus metanie Cuviosului si a iesit din chilia lui. Mergand pe drum a simtit ca razboiul incetase, ca si cand nu ar fi avut niciodata ganduri de hula. Numai ca in acea noapte a auzit niste voci care il ocarau pe Cuviosul Leontie, iar pe el il infricoasu spunandu-i: “Bine ai facut ca ai alergat la Leontie si ai nadajduit in el, caci altfel sa fi vazut tu ce-ai fi patit!”. (Monahul Teodosie Constantinopolitanul).

 (Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)