Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (III)

Parintele Ioachim, cel care mai inainte fusese talhar, traia intr-o pestera umeda si rece, care nu avea usa. Toata avutia lui era un urcior, o cruce de lemn, pe care o primise de la un monah, si o icoana a Maicii Domnului. Atunci cand cineva venea sa-l cerceteze in pestera sa neprimitoare, unde numai el singur putea sa traiasca, ii arata marea sa iubire de straini. Scotea indata crucea dintr-o cutie de lemn, ca sa se inchine vizitatorul si-l ruga cu mainile incrucisate pe piept, cu simplitatea unui copil mic, sa sarute sfantul chip al Maicii Domnului aflat pe o icoana de hartie. Atunci parintele Ioachim simtea o astfel de bucurie, de parca ar fi daruit vizitatorului sau Raiul.

Cand unii il sfatuiau sa paraseasca acea pestera umeda si rece, spunandu-i ca ii vatama sanatatea, el raspundea:

-De ce sa ma tem de umezeala din pestera si de frig? Caci atunci cand prind mana Sfintei Ana, care cu cealalta mana o tine pe Maica Domnului, stiti cata mangaiere simt? Frica este de la diavolul, pe cand curajul si bucuria vin de la Domnul si de la Preacurata Sa Maica.

Altadata spune iarasi despre pestera sa umeda pe care o iubea atat de mult:

-Slava Tie, Dumnezeul meu! Atatea daruri am primit eu, pacatosul! Am fost talhar, desfranat, calcator al tuturor poruncilor lui Dumnezeu si totusi cate daruri nu am primit de la Mantuitorul si de la Maica Sa! Nu stiu cum sa le multumesc acestor doi binefacatori ai mei pentru aceasta pestera.

Atunci cand ii inghetau mainile si picioarele i se intepeneau din pricina frigului, spunea:

-Spun unii ca in Sfantul Munte vantul este puternic si apa curge pe sub marmura. De aceea se tem. Frica insa este de la diavol. Daca Maica Domnului este Imparateasa tuturor si a Sfantului Munte, care este Gradina ei, este, oare, cu putinta sa uite de lacasul ei? Asadar, de ce sa ma tem?

Credinta fierbinte in purtarea de grija pe care Maica Domnului i-o arata, era urmarea faptului ca primise multe daruri de la ea.

Odata, cand au venit niste monahi sa-l cerceteze, batranul Ioacium a adus doua paini calde ca sa le arate. Apoi le-a spus:

-Vedeti? Cu putin inainte mi le-a trimis Maica Domnului. Ce altceva imi mai trebuie? Slava Tie, Doamne! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu imi da paine. Ce altceva imi mai trebuie? Maica Domnului imi trimite de toate. Iar voi credeti ca fac vreo nevointa deosebita!

In 1888, dupa ce a auzit “Hristos a Inviat!” de pe patul sau de suferinta, in Joia Saptamanii Luminate, cand “soarele si-a cunoscut apusul sau”, batranul Ioachim a strigat cu o voce tunatoare: “Maica Domnului! Maica Domnului!”.

Cu numele Maicii Domnului pe buze, Staretul si-a dat sufletul in mainile Domnului, pe Care atat de mult L-a iubit, ca sa intalneasca in Cer, in vesnicul Rasarit pe Cel care este este adevaratul si vesnicul “Rasarit al rasariturilor”.

Cu adevarat, batranul Ioachim a avut un sfarsit cuvios, iar astazi mijloceste pentru noi la Domnul si la Maica Lui, Maria, cea care L-a purtat in pantece.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)