vineri, 22 noiembrie 2024

Despre manie

 Pentru rugaciunile Sfintilor Apostoli Filimon, Arhip, Onisim si Apfia si ale Sfintei Mucenite Cecilia, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, Cuvânt al Sfântului Antioh, despre mânie.

Este bine foarte a se sili omul ca să-si înfrâneze patima mâniei, să-si sfărâme iutimea sufletească, cu îndelunga răbdare si cu blândetea, cu rugăciunea si cu smerenia. Că demonul mult împinge spre mânie pe omul cel ce voieste să se mântuiască. Că ostenelile ce le adună omul, prin post si prin rugăciune, prin priveghere sau prin slujbe, apoi într-un ceas si le pierde, diavolul mâniei luând roada ostenelilor celor de multi ani. Drept aceea, de multă stăpânire are trebuintă omul, ca să-si poată goni patima mâniei. Cel ce voieste să vină la desăvârsire si doreste să se nevoiască cu duhovnicesti nevointe, unul ca acesta trebuie să fie străin de pornirea mâniei. Că duhul mâniei, sezând înninima noastră, orbeste ochii cu întunecoase tulburări, încât nu mai putem câstiga nici cunoasterea celor folositoare, nici aflarea întelegerii duhovnicesti, nici sfatul cel bun. Că nu se cade nouă a ne purta cu mânie spre cei de o credintă, fără numai spre păcatele si spre gândurile cele rele, care se sârguiesc a ne întoarce pe noi din calea cea adevărată. Că pentru aceasta, si la Proverbe se zice: „Leapădă mânia de la tine si adu-ti aminte că si tu totdeauna mânii pe cel ce te-a făcut pe tine”. Si iarăsi zice: „Mânia pierde pe cei drepti, iar cuvântul aspru ridică mânie. Si mânia tatălui este fiul cel fără de minte, iar sluga înteleaptă îmblânzeste mânia omului”. Si iarăsi: „Grea este piatra si nelesne de purtat nisipul, iar mânia celui fără

de rninte mai grea este decât amândouă”. Si a mai zis: „Potoleste-ti inima, că ea este părintele diavolului!” Deci, nu se cade nouă, fratilor, a tine în inimă pe dracul cel cumplit, care ne duce pe noi la pierzare. Că precum apa se porneste de furia vânturilor, asemenea si mâniosul se tulbură de gândurile mâniei.

Omul mânios este vier sălbatic. Văzându-se un mânios cu altul, încep a scrâsni din dinti. Iar Iacov ne învătă pe noi, zicând: „Să fie tot omul grabnic a auzi si zăbavnic a grăi. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu”. Iar Pavel zice: „Nu vă răzbunati singuri, iubitilor, ci să lăsati loc mâniei lui Dumnezeu.” Si iarăsi: „Toată amărăciunea, mânia si hula să se lepede de la voi, împreună cu toată răutatea”. Asemenea, si David: „Părăseste mânia si lasă iutimea”. Iar îndreptătorul sufletelor noastre, Domnul, ne învăta pe noi, zicând: „Tot cel ce se mânie asupra fratelui său în zadar, vinovat este judecătii, iar cel ce va zice fratelui său nebune, vinovat este de focul gheenei”. De care să ne rugăm ca să ne izbăvească milostivul stăpân, Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl si cu Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

 

 

(Proloage)

Niciun comentariu: