Pentru rugaciunile Sfintilor Cuviosi Ioanichie cel Mare, ale Sfantului Mucenic Nicandru si Ermeu si ale Sfantului Cuvios Gheorghe Marturisitorul din Drama, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt din Pateric, despre răbdare si despre ascultare.
Ne spunea nouă cineva
din părinti, că un cărturar antiohian a venit la un părinte zăvorât si-l ruga
pe el să-l primească si să-l facă monah. Si i-a zis lui staretul: „Dacă voiesti
să te primesc, vinde-ti toată averea ta si o dă la săraci, după porunca
Domnului, si te voi primi pe tine”. Deci, el, ducându-se, îndată a făcut asa.
După aceasta, iarăsi i-a grăit lui altă poruncă, zicându-i: „Oare, vei putea
păzi ca să nu vorbesti?” Iar el a făgăduit să facă asa, si a petrecut cinci
ani, negrăind. Apoi au început altii a-l slăvi pe el. Iar părintele său i-a zis
lui: „Nu-mi este mie de trebuintă, dar te voi slobozi pe tine în Egipt, la o
viată de obste” si l-a slobozit pe el ca să vadă, oare, va începe a vorbi, sau
nu.
Iar acela,
săvârsindu-si porunca, nimic n-a grăit. Deci, părintele acela ce-l primise pe
el, voind să-l ispitească, de este mut sau nu, l-a trimis pe el pentru răspuns,
peste un râu mare, în vreme de puhoi, ca, de nevoie, să zică: „Nu pot trece”.
Si, trimitând alt frate, a mers după el, ca să vadă ce va face. Iar el, cum a
venit la râu, neputând să-l treacă, si-a plecat genunchii la rugăciune si, iată
venind un crocodil, l-a luat pe el si la dus de cealaltă parte. Iar după ce
si-a făcut porunca, a venit la râu si iarăsi l-a luat pe dânsul crocodilul si
l-a adus în această parte. Iar fratele cel trimis după dânsul, venind, a spus
acestea părintelui si fratilor si s-au minunat.
Iar după aceea, trecând
câtăva vreme, a răposat monahul. Si părintele acela, către care fusese trimis
el dincolo de râu a trimis veste zicând: „Măcar că ai trimis un mut, însă
îngerul lui Dumnezeu era”. Atunci, părintele cel zăvorât i-a spus lui adevărul,
zicându-i: „Nu era mut, ci chiar prea vorbăret, numai că, păzind porunca pe
care i-o dădusem lui mai înainte, a petrecut asa”. Si auzind aceasta, toti s-au
minunat. (Proloagele)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu