Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Mucenic Stefan cel Nou si ale Sfantului Mucenic Irinarh, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogati si săraci.
A fost un împărat mare
si bogat si slăvit si i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită înconjurată de ostasi, precum se cade împăratilor. Deci, a întâlnit doi oameni
îmbrăcati în haine rupte si proaste, trasi la fată si galbeni; însă, împăratul
îi cunostea pe ei, că prin obosire trupească, cu osteneala postului si cu
sudoare, îsi cheltuiseră trupul. Si cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din
trăsură si, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi cuprindea
pe ei cu dragoste si-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea si
cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărătesti, însă, ei, nepricepându-se,
nici îndrăznind a-l mustra în fată, au spus fratelui împăratului să grăiască cu
el, zicându-i: „Nu ti se cade a defăima slava coroanei împărătesti”. Dar
acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său
nu l-a înteles.
Deci, avea obicei
împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un
vestitor, ca prin trâmbită de moarte să afle porunca cea împărătească, iar
glasul trâmbitei îl cunosteau toti, că vinovat se face acela de osândire la
moarte. Si, făcându-se seara, a trimis împăratul o trâmbită de moarte, ca să
trâmbiteze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbita de
moarte, nu mai întelegea nimic si, la aceasta s-a gândit toată noaptea. Iar a
doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire si de plângere, împreună cu femeia
si cu fiii săi, au mers la palatul împăratului si au stat înaintea usilor,
plângând si tânguindu-se. Deci, l-a chemat pe el împăratul la sine si, dacă l-a
văzut tânguindu-se, ia zis: „O, nepriceputule, te-ai înfricosat atâta de un
vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine si cinstit, fată de
care nu te stii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra
mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au
însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbita? Si înfricosată îmi este întâlnirea
cu El, că eu îmi stiu cele multe si mari păcate, ce am săvârsit. Deci, iată, am
ales un chip ca acesta, ca să te înveti din însăsi mustrarea ta. Asemenea,
degrabă voi mustra, la arătare, si pe cei ce s-au întocmit cu tine la
defăimarea cea asupra mea”. Si asa socotind si pe fratele său învătându-l, l-a
slobozit pe el la casa lui.
După aceea, a poruncit
împăratul să se facă patru sipete de lemn. Si a hotărât ca două dintr-ânsele să
se învelească cu aur să se pună într-ânsele oase de morti; si, cu piroane de
aur, le-a încuiat pe ele. Iar pe celelalte două le-a uns cu răsină si cu smoală
si le-a umplut cu pietre scumpe si cu mărgăritare de mult pret si toate
binemirositoare miresme si le-a înfăsat pe ele cu niste tesături aspre de păr.
si a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea
smerită a celor doi oameni, si a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să
socotească de cât pret sunt vrednice cele aurite si de cât pret cele unse cu
răsină. Iar ei, pe cele aurite le-au pretuit, zicând că de mult pret sunt
vrednice, că le socoteau pline de împărătesti coroane si brâie. Iar cele unse
cu smoală si cu răsină, ziceau că sunt de un pret mic si prost. Deci, le-a zis
lor împăratul: „Am stiut eu că asa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupesti
si trupesc chip aveti, dar aici nu se cade a socoti asa, ci a vedea si cu ochii
sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste”. Si a poruncit
împăratul să deschidă sipetele cele aurite si, deschizându-le, rău miros a iesit
dintr-ânsele si, asa, s-a văzut că sunt urâte. Si le-a zis lor împăratul: „Acesta
este chipul celor ce sunt îmbrăcati în haine luminoase si slăvite, mândrindu-se
cu multă putere si slavă, iar înăuntru sunt pline de oase moarte si de lucruri
rele”. După aceea, a poruncit să deschidă pe cele cu răsinile si unse cu
smoală. Si, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu
strălucirile ce se aflau într-ânsele si cu buna mireasmă ce iesea din ele.
Deci, le-a zis împăratul: „Oare, stiti cu cine se aseamănă sipetele acestea?
Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriti, ce erau îmbrăcati în haine proaste,
al căror chip din afară văzându-l voi, ati socotit defăimare a coroanei
împărătesti, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat
de dânsii, cunoscând cu ochii sufletului frumusetea si cinstea lor sufletească
si i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni si mai cinstiti decât
împărătestile mese”. Si asa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi si i-a
învătat pe ei a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte,
cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru, slava, acum si
pururea si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu