duminică, 9 aprilie 2023

POVETE

 

FERICITI CEI CURATI CU INIMA

Inima curata este izvorul imbelsugat al linistii si al bucuriei neincetate. Privind la tot ce-i bun, la orice faptura a lui Dumnezeu, omul curat cu inima se bucura si se veseleste launtric, fiindca vede in toate creaturile pecetea intelepciunii, bunatatii si atotputerniciei Creatorului. Omul acesta este fericit si in el insusi, caci il veselesc si curatia inimii, si milostivirea adevarata a lui Dumnezeu. Dar mult il mangaie bunatatile viitoare fagaduite, cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit (I Corinteni 2,9) si zalogul carora le poarta in inima sa.

Si dimpotriva, jalnici sunt cei ce au inima necurata. Inima lor este izvorul tristetii neincetate. Chiar daca, in aparenta, se si veselesc. Este sursa temerilor si a fricilor, deoarece pacatele si patimile rod inima lor ca viermii, constiinta ii mustra, fara sa le dea liniste, iar presimtirea tainica a judecatii lui Dumnezeu ii ingrozeste.

Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8). Fericiti, de o suta de ori fericiti sunt cei curati cu inima, mai ales pentru ca Il vor vedea pe Dumnezeu fata catre fata in veacul viitor. Numai celor curati li se cuvine sa-L vada Cel curat, precum ochiului sanatos ii este cu putinta sa vada lumina.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

4 comentarii:

Daniela spunea...

Domnul să ne ajute să ne curățim neîncetat inima!
Să ai o seară binecuvântată!

din casuta noastra spunea...

Amin!
O zi frumoasa îți doresc și ție.

din casuta noastra spunea...

Doamne ajuta-ne!

Rajani Rehana spunea...

Beautiful blog